Un cartier din Iaşi, cel mai potrivit din ţară pentru educaţie

default

Dimensiune font:

| 25-08-2017 16:00

 Copoul oferă cele mai bune facilităţi educaţionale din ţară, potrivit unui studiu realizat la nivel naţional *cu toate acestea, oraşul Iaşi se situează sub oraşe precum Oradea, Braşov şi Piteşti * regiunea Moldovei se află la coada clasamentului 

 

 Studiul „Oraşe şi cartiere din România”, realizat de Storia.ro şi agenţia de cercetare D&D Research în perioada noiembrie 2016 – august 2017, a desemnat Copoul, din Iaşi, drept cartierul cu cele mai bune facilităţi educaţionale din ţară. La nivelul oraşului, acesta este urmat de Centrul Civic, Tudor Vladimirescu, Podu Roş şi Tomeşti. În topul celor mai bune cartiere din ţară, Copoul este urmat de Tineretului, din Bucureşti, şi de trei cartiere din Cluj-Napoca: Gheorgheni, Centru şi Grigorescu.

Cu toate acestea, în clasamentul pe oraşe, Iaşul ocupă cea de-a 26-a poziţie, în vreme ce regiunea Moldovei este plasată la coada clasamentului pe regiuni.

Cartierele cu cele mai bune facilităţi educaţionale

Cu unele dintre cele mai prestigioase unităţi de învăţământ din regiune şi chiar de la nivel naţional (Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Colegiul „Garabet Ibrăileanu”, Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”, Liceul de Pedagogică „Vasile Lupu”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”), dar şi cu o atmosferă încărcată de istorie, romantism şi poezie, cartierul Copou a reuşit să „fure” voturile participanţilor la studiul „Oraşe şi cartiere din România” şi să se plaseze în vârful clasamentului, surclasând chiar şi cele mai prestigioase cartiere din ţară.

Următoarele patru poziţii din Iaşi sunt ocupate de cartierele Centru Civic, Tudor Vladimirescu, Podu Roş şi Tomeşti, la polul opus aflându-se cartiere precum Metalurgie şi Miroslava.

La nivel naţional, cele mai potrivite cartiere pentru a-ţi da copilul la şcoală sunt, pe lângă cele menţionate anterior, Nicolae Grigorescu din Bucureşti, Complex Studenţesc din Timişoara, Centrul Istoric şi Răcădău din Braşov, cartierul Soarei, din Timişoara, şi cartierul Central din Piteşti. Cele mai neavantajoase cartiere din punctul de vedere al oportunităţilor şi facilităţilor educaţionale pe care le oferă sunt Oncea din Oradea, Calea Timişoarei din Reşita, Miceşti din Alba Iulia, Griviţei din Baia Mare, Letea din Bacău şi Exterior Nord din Botoşani.

Moldova, penultima în clasament

Deşi Copoul este cel mai ofertant cartier educaţional, în clasamentul general, Iaşul ocupă locul 26 la nivel naţional. Oradea, Braşov şi Piteşti se află pe primele trei poziţii în topul oraşelor cu cele mai bune facilităţi educaţionale. Pe următoarele poziţii din clasament se află Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Slobozia, Miercurea Ciuc, Sibiu, Timişoara şi Râmnicu Vâlcea, în timp ce la polul opus se situează Giurgiu, Alexandria şi Focşani, acestea din urmă fiind desemnate cele mai dezavantajoase oraşe din punct de vedere al facilităţilor educaţionale.

Topul regiunilor cu cele mai bune facilităţi educaţionale este condus de Transilvania, urmată de Crişana, Banat, Bucureşti şi Ilfov, în timp ce Moldova se situează la coada clasamentului, după Dobrogea.

Studiul a analizat percepţia a aproximativ 250.000 de cetăţeni asupra accesului la facilităţile educaţionale în regiunile, oraşele şi cartierele în care aceştia locuiesc. Diana MOLDOVANU

 

 

* * *

Pentru realizarea clasamentului, participanţii studiului au fost invitaţi să evalueze oraşele şi cartierele în care locuiesc din punct de vedere al facilităţilor educaţionale, de la 1 la 5, unde 1 este foarte rău, iar 5 este foarte bine. Doar menţiunile care au primit cel puţin 100 de răspunsuri au fost incluse în clasamentul final.

 

* * *

Topul regiunilor româneşti din punctul de vedere al facilităţilor educaţionale:

Transilvania

Crişana

Banat

Bucureşti şi Ilfov

Oltenia

Maramureş

Muntenia

Moldova

Dobrogea 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Trei zile de foc pentru candidaţii la „examenul maturităţii”
11/06/2019 00:00

  * calendarul de Bacalaureat 2019 prevede că absolventii de liceu sustin pană astăzi, 11 iunie, competentele digitale, iar pe 12-13 iunie sunt examenele orale de limbă străină * probele scrise ince ...

„Dacă nu poți vedea punctele tari ale copilului, nu te atinge de slăbiciunile lui”
18/05/2019 00:00

  * in primăvara acestui an s-a organizat, pentru prima dată in Romania, un curs de formare in evaluarea dinamică a potentialului de invătare la copil - LPAD (Dispozitiv de evaluare a tendintei de inv ...

Fiecare şcolar va primi, din toamnă, câte o tabletă!
11/05/2019 00:25

  * Guvernul doreşte modernizarea sistemului de invăţămant cu ajutorul noilor tehnologii, urmand a investi cateva sute de milioane de lei pentru a instala sisteme wi-fi in 4.500 de şcoli * asta in co ...

Drama de la Buda l-a scandalizat pe şeful statului
16/04/2019 18:45

  * după ce luni, un copil de trei ani din satul Buda, comuna Brăeşti - Iaşi, a decedat, inecat in fosa septică din curtea şcolii, directorul respectivei unităţi de invăţămant a fost destituit ...

Elevii, educaţi în spiritul practicilor sustenabile de consum
11/04/2019 00:00

  În perioada 1- 6 aprilie 2019, un grup de elevi şi cadre didactice din Şcoala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iaşi au participat la cea de-a patra activitate de predare- invăţare din ...

Înscrierea în clasa pregătitoare, etapa a doua
03/04/2019 00:00

  * a inceput cea de-a doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor de inscriere in invăţămantul primar pentru anul şcolar 2019-2020 * se adresează copiilor care nu au fost insc ...

Au rămas neocupate 954 locuri la „clasa zero”
27/03/2019 10:37

  * in judetul Iaşi au fost depuse 6.735 de cereri de inscriere pentru clasa pregătitoare * şcolile care au depăşit numărul stabilit prin planul de şcolarizare sunt Colegiul National „Garabet ...

„Sărbătorim oamenii, nu celebrăm zidurile care ne înconjoară”
17/11/2017 05:04

Gheorghe Asachi este promotorul infiinţării primei linii de educaţie in inginerie, care s-a concretizat in naşterea unei ,,clase de ingineri hoţarnici”, la data de 15 noiembrie 1813. Evenimentul care ...

Munţi de bani pentru angajaţii din învăţământ
10/11/2017 16:00

Luna trecută a fost marcată de apariţia in spaţiul public a unuia dintre cele mai aşteptate, dar şi controversate documente. Este vorba despre proiectul Legii salarizării unitare, proiect promis de alian ...

Cercetarea şi inovarea, susţinute prin Universitatea Tehnică
03/11/2017 04:06

La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) invită doritorii la o Sesiune de informare privind oportunităţile de finanţare din cadrul acţiunilor „Marie Skłodowska-Curie&r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei