Universitatea „Al. I. Cuza” rămâne fără studenţi

default

Dimensiune font:

| 06-09-2013 06:00

* deşi s-au depus mult mai multe dosare decât numărul de locuri anunţat, facultăţile de la „Cuza” au primit un verdict trist, dar aşteptat * cu toate că au fost admişi, mulţi dintre tineri şi-au retras candidatura * astfel, ei au lăsat neocupate, pentru toamnă, 298 de locuri la buget şi 1.469 la taxă 

În cadrul admiterii din vară, la Universitatea „Al. I. Cuza” au fost depuse aproximativ 8.000 de dosare – pentru 3.505 locuri la buget şi 2.930 locuri la taxă. Aparent, suficient cât să se acopere norma, dacă mulţi dintre tineri n-ar fi depus dosarele la câte două sau trei facultăţi, fără să-i intereseze prea mult viitorul, ci doar un loc cald şi gratuit.
În aceste condiţii, nu este deloc de mirat faptul că jumătate dintre locurile cu plată au fost abandonate. Chiar şi 298 de locuri la buget îşi aşteaptă, încă, bobocii.
Pentru admiterea de toamnă, doar la trei facultăţi va fi linişte. La Drept, la Educaţie Fizică şi Sport şi la Informatică – trierea prin probe mai serioase – de limba română sau de aptitudini – şi-a spus cuvântul. Astfel, toate cele 350, 130, respectiv 365 de locuri s-au ocupat.

Şi la celelalte universităţi ieşene, admiterea de toamnă va începe luni, pe 9 septembrie

Dosare depuse de dragul retragerii
Deşi la Biologie s-au depus iniţial 345 de dosare, pentru 165 de locuri la buget şi 50 la taxă, au mai rămas pentru toamnă încă 30 de locuri finanţate de stat şi 20 la taxă. La fel, la Chimie mai sunt 60 de locuri la buget şi 19 la taxă, în condiţiile în care, în primă fază s-au înscris 169 de candidaţi pentru 120 de locuri la buget şi 20 la taxă. „Am dat şi la Medicină, am luat şi, normal, m-am retras de la Cuza. Ştiam, într-un fel, că arunc degeaba cu bani la înscriere, dar trebuia să-mi iau o măsură de precauţie”, a povestit Loredana. La Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor au mai rămas opt locuri la buget şi 642 la taxă – dintr-un total de 1.100 de locuri cu plată. La fel, la Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, mai sunt 14 locuri la buget – din 250 şi 243 la taxă – din 400.
La Fizică, sunt scoase la concurs 65 de locuri la buget şi 20 la taxă, la Geografie şi Geologie sunt 14 locuri la buget şi 186 la taxă, la Istorie – 18, respectiv 25 de locuri, la
Litere, 33 şi 175 de locuri. La Facultatea de Matematică au mai rămas 27 de locuri la buget şi 18 la taxă, la Teologie ortodoxă – 16 şi 66, iar la Teologie romano-catolică, 13 şi nouă locuri. Din toate cele 12 facultăţi care organizează admiterea de toamnă, doar una nu mai are niciun loc la buget. Aceasta este Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, unde mai sunt 46 de locuri la taxă, din 300 anunţate.
Perioada de înscriere la facultăţile Universităţii „Al. I. Cuza” va fi între 9 şi 11 septembrie, de la ora 9.00, până la 17.00. (Anda Pintilie)

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Trei zile de foc pentru candidaţii la „examenul maturităţii”
11/06/2019 00:00

  * calendarul de Bacalaureat 2019 prevede că absolventii de liceu sustin pană astăzi, 11 iunie, competentele digitale, iar pe 12-13 iunie sunt examenele orale de limbă străină * probele scrise ince ...

„Dacă nu poți vedea punctele tari ale copilului, nu te atinge de slăbiciunile lui”
18/05/2019 00:00

  * in primăvara acestui an s-a organizat, pentru prima dată in Romania, un curs de formare in evaluarea dinamică a potentialului de invătare la copil - LPAD (Dispozitiv de evaluare a tendintei de inv ...

Fiecare şcolar va primi, din toamnă, câte o tabletă!
11/05/2019 00:25

  * Guvernul doreşte modernizarea sistemului de invăţămant cu ajutorul noilor tehnologii, urmand a investi cateva sute de milioane de lei pentru a instala sisteme wi-fi in 4.500 de şcoli * asta in co ...

Drama de la Buda l-a scandalizat pe şeful statului
16/04/2019 18:45

  * după ce luni, un copil de trei ani din satul Buda, comuna Brăeşti - Iaşi, a decedat, inecat in fosa septică din curtea şcolii, directorul respectivei unităţi de invăţămant a fost destituit ...

Elevii, educaţi în spiritul practicilor sustenabile de consum
11/04/2019 00:00

  În perioada 1- 6 aprilie 2019, un grup de elevi şi cadre didactice din Şcoala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iaşi au participat la cea de-a patra activitate de predare- invăţare din ...

Înscrierea în clasa pregătitoare, etapa a doua
03/04/2019 00:00

  * a inceput cea de-a doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor de inscriere in invăţămantul primar pentru anul şcolar 2019-2020 * se adresează copiilor care nu au fost insc ...

Au rămas neocupate 954 locuri la „clasa zero”
27/03/2019 10:37

  * in judetul Iaşi au fost depuse 6.735 de cereri de inscriere pentru clasa pregătitoare * şcolile care au depăşit numărul stabilit prin planul de şcolarizare sunt Colegiul National „Garabet ...

„Sărbătorim oamenii, nu celebrăm zidurile care ne înconjoară”
17/11/2017 05:04

Gheorghe Asachi este promotorul infiinţării primei linii de educaţie in inginerie, care s-a concretizat in naşterea unei ,,clase de ingineri hoţarnici”, la data de 15 noiembrie 1813. Evenimentul care ...

Munţi de bani pentru angajaţii din învăţământ
10/11/2017 16:00

Luna trecută a fost marcată de apariţia in spaţiul public a unuia dintre cele mai aşteptate, dar şi controversate documente. Este vorba despre proiectul Legii salarizării unitare, proiect promis de alian ...

Cercetarea şi inovarea, susţinute prin Universitatea Tehnică
03/11/2017 04:06

La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) invită doritorii la o Sesiune de informare privind oportunităţile de finanţare din cadrul acţiunilor „Marie Skłodowska-Curie&r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei