Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a primit de la Ministerul Educației mai multe locuri la licență și la doctorat pentru admiterea din această vară

00000  ULTIMA-ORA-pe

Dimensiune font:

| 08-05-2021 10:22

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a primit de la Ministerul Educației mai multe locuri la studiile de licență și doctorat pentru admiterea din anul universitar 2021 - 2022. Astfel, într-o adresă primită de la Ministerul Educației se specifică faptul că TUIASI poate să scoată la concurs 2.400 de locuri pentru licență, 1.600 de locuri la master și 130 la doctorat, dintre care 64 cu bursă și 66 fără bursă.



„Ministerul Educației a ținut cont de creșterea numărului de candidați la studiile de licență ale Politehnicii ieșene, ca efect al creșterii numărului de solicitări pe piața muncii pentru absolvenții noștri și, mai ales, a atractivității financiare și de carieră a profesiilor asociate. De aceea a alocat un număr de locuri la admitere sporit pentru acest ciclu de studii”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

Senatul TUIASI a aprobat încă din ianuarie metodologia de admitere pentru anul universitar 2021-2022. Se păstrează sistemul implementat în premieră în România de TUIASI din 2017 – înscrierea la cele 11 facultăți se face cu un singur dosar și o singură taxă de admitere, dar conducerea universității a decis îmbunătățirea acestui proces în urma feedbackului primit de la cadre didactice și foști candidați, actuali studenți.

„Atractivitatea domeniilor tehnice coordonate de universitatea noastră s-a reflectat și în creșterea, în ultimii 5 ani, cu circa 45% a numărului de studenți cu taxă. O creștere importantă a numărului de candidați și, implicit, studenți, am înregistrat-o și la studiile doctorale, ceea ce a determinat Ministerul Educației să ne aloce în acest an mai multe locuri bugetate. De altfel, creșterea semnificativă a numărului de studenți la toate cele trei cicluri de studii universitare din ultimii ani s-a regăsit în finanțarea instituțională, Politehnica ieșeană fiind în primele trei universități naționale ca rată de creștere a acestei finanțări”, a mai precizat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

Sesiunea de vară a admiterii pentru anul universitar 2021 - 2022 se va desfășura în perioada 12 iulie – 2 august, în timp ce sesiunea de toamnă va fi desfășurată în perioada 6 – 24 septembrie. Procesul de admitere va avea loc integral online, pe platforma dezvoltată de universitate, actele urmând a fi trimise la final, în original, de către studenți. Pentru cei care nu au acces la o conexiune stabilă de internet vor exista centre pentru înscriere la fața locului.

Rezultatele preliminare la admiterea pentru studiile de licență vor fi afișate pe data de 24 iulie. Între 24 iulie și 1 august candidații trebuie să aducă actele în original și să își confirme, astfel, locul. Actualizarea listelor de candidați admiși și, implicit, a specializării / specializărilor pentru care au fost admiși se va realiza zilnic. Perioada de înscriere la programele de master este 5 – 15 iulie, imediat după susținerea examenului de disertație, iar pentru sesiunea din toamnă - 1 – 24 septembrie. Pentru admiterea la studiile de doctorat, perioada sesiunii de vară a fost stabilită între 12 iulie și 2 august, în timp ce în toamnă va avea loc 6 și 25 septembrie. 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Vacanţă pentru elevi de Paştele catolic. Zile libere în perioada 29 martie – 2 aprilie
26/03/2024 12:43

Elevii catolici, pentru care Pastele se celebrează in data de 31 martie 2024, nu au obligatia participării la cursuri in perioada 29 martie – 2 aprilie, potrivit unei adrese a Ministerului Educatiei, docume ...

26/03/2024 07:39

Scolile vor putea instala sisteme de supraveghere audio-video fără să aibă nevoie de acordul elevilor, părintilor sau profesorilor, potrivit unui proiect prezentat luni de ministrul Educatiei, Ligia Deca. ...

Elev transportat de urgență la spital, după ce a primit un sendviș stricat și plin de insecte în cadrul programului “Masa Sănătoasă”
23/03/2024 00:24

O situatie extrem de socantă a avut loc la o scoală din Mehedinti! Un părinte a semnalat că fiul său a primit, in cadrul programului "Masă Sănătoasă", un sendvis stricat si infestat cu insecte. După ...

Desființare bacalaureat. Mircea Badea, reacție după reportajul DC News: Motivul pentru care îți folosesc geografia și poezia învățate la liceu când vei lucra la corporație
23/03/2024 00:04

O asociatie de elevi din Constanta doreste desfiintarea Bacalaureatului pentru că „ar fi irelevant”, unul dintre motivele principale fiind pregătirea inadecvată pentru piata muncii. „Păi si dacă n ...

Încep înscrierile în învățământul primar
20/03/2024 12:53

Cererile de inscriere in invăţămantul primar se vor putea depune, in prima etapă, in perioada 11 aprilie - 14 mai, potrivit calendarului anunţat miercuri de ministrul Educaţiei, Ligia Deca, acesta urmand ...

George Damian explică disoluția unui examen de aproape 100 de ani: Bacalaureatul. Ce a fost acest examen și ce-a ajuns?
19/03/2024 00:03

Istoricul si ziaristul George Damian a explicat, pe blogul său, ce a fost si ce-a ajuns examenul de Bacalaureat, in contextul in care o asociatie de elevi din Constanta a cerut abolirea acestuia. Damian arat ...

Ora Pământului, celebrată de peste 10.000 de copii
18/03/2024 17:25

  Peste 10.000 de copii şi tineri din corurile şi ansamblurile Programului Naţional Cantus Mundi se vor reuni, simultan in toată ţara, sambătă, in intervalul orar 20,30 - 21,30, pentru a marca Or ...

„În lipsa elementelor de bază în ale învățatului este greu să faci educație”
17/03/2024 21:12

Alimentatia este aspect esential pentru sănătatea si bunăstarea tuturor, de aceea educatia in acest domeniu are un rol crucial in formarea viitorilor specialisti care vor contribui la imbunătătirea calită ...

Educația senzorială. Învățând prin simțuri
14/03/2024 09:45

Într-un peisaj educativ in continuă schimbare si adaptare, educatia senzorială se defineste ca o abordare inovatoare si deosebit de eficientă in dezvoltarea copiilor. Prin integrarea simturilor in proc ...

Elevii cer desfiinţarea examenului de Bacalaureat. Care este motivul?
14/03/2024 00:13

Asociatia Elevilor din Constanta vine cu o propunere curajoasă si anume desfiintarea examenului de Bacalaureat. Reprezentantii elevilor sunt de părere că sistemul liceal ar trebui regandit si asta pentru că ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei