VIDEO - Dictura părinților schilodește copiii

https___specials-images.forbesimg.com_imageserve_1046062280_0x0

Dimensiune font:

| 05-11-2020 09:05

Ca și cadru didactic, e cu atât mai frustrant să-ți vezi propriul copil amenințat de spectrul bullyingului pentru că știi că sistemului îi lipsesc adesea pârghiile să te ajute. „Principala problemă pe care o identific aici este dictatura părinților. Părinții care conduc ei de fapt școlile, în multe situații, făcându-i pe directori să refuze să ia măsuri sau să le îndulcească. Făcându-i pe diriginți să se teamă. Făcându-i pe profesori să plece capul, este de părere Horia Corcheș, profesor de Limba română la Colegiul „George Barițiu” din Cluj. El a fost nevoit să-și mute propriul copil din școala unde, împreună cu fratele său, a terminat gimnaziul pentru că diriginta nu făcea față unui grup de părinți ce refuzau să-și vadă copiii în adevărata lor dimensiune și care astfel îi încurajausă aibă comportamente agresive față de alții, mai introvertiți. L-am mutat pentru că o directoare nu voia să vadă nici ea că aceiași copii sunt obraznici cu profesorii, aproape la paritate cu agresivitatea față de alți colegi. Am fost revoltat, am făcut scandal, am scris articole. În zadar: în cele din urmă l-am mutat. Fiul meu a fost încă un an cel puțin amenințat prin diverse mijloace de respectivii agresori. M-am despărțit și eu, cu tristețe, odată cu el, de o școală pe care o iubeam și care acum nu-mi mai spune nimic, îi văd doar spoiala, a mai spus Horia Corcheș.

Ca și cadru didactic, e cu atât mai frustrant să-ți vezi propriul copil amenințat de spectrul bullyingului pentru că știi că sistemului îi lipsesc adesea pârghiile să te ajute. „Principala problemă pe care o identific aici este dictatura părinților. Părinții care conduc ei de fapt școlile, în multe situații, făcându-i pe directori să refuze să ia măsuri sau să le îndulcească. Făcându-i pe diriginți să se teamă. Făcându-i pe profesori să plece capul”, este de părere Horia Corcheș, profesor de Limba română la Colegiul „George Barițiu” din Cluj. El a fost nevoit să-și mute propriul copil din școala unde, împreună cu fratele său, a terminat gimnaziul pentru că diriginta nu făcea față unui grup de părinți ce refuzau să-și vadă copiii în adevărata lor dimensiune și care astfel îi încurajausă aibă comportamente agresive față de alții, mai introvertiți. „L-am mutat pentru că o directoare nu voia să vadă nici ea că aceiași copii sunt obraznici cu profesorii, aproape la paritate cu agresivitatea față de alți colegi. Am fost revoltat, am făcut scandal, am scris articole. În zadar: în cele din urmă l-am mutat. Fiul meu a fost încă un an cel puțin amenințat prin diverse mijloace de respectivii agresori. M-am despărțit și eu, cu tristețe, odată cu el, de o școală pe care o iubeam și care acum nu-mi mai spune nimic, îi văd doar spoiala”, a mai spus Horia Corcheș.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

Noua tulpină de COVID pune în pericol redeschiderea școlilor
24/01/2021 10:45

Ministrul Sănătătii, Vlad Voiculescu, sustine că noua tulpină de COVID-19 este una extrem de agresivă si riscăm un nou val de infectări, mai ales in contextul relaxării unor măsuri, incepand de luni. ...

Predarea online din timpul pandemiei nu a fost uniformă şi adecvată
24/01/2021 10:30

  Predarea online din timpul pandemiei nu a fost uniformă şi adecvată, fiind consemnate diferenţe mari in funcţie de zonă şi de şcoală, de echipamentul tehnic folosit, dar şi de accesul la inter ...

Guvernul pregateste ordonanta de urgenta pentru recuperarea materiei nepredate in timpul scolii online. Va dura 16 saptamani, iar profesorii vor primi 100 de lei pe ora
23/01/2021 08:26

Ordonanta de urgenta a fost anuntata in seara zilei de vineri, 23 ianuarie, de ministrul Educatiei Sorin Cimpeanu. Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, anunta ca pregateste o OUG care prevede organizarea de or ...

Ce salarii au profesorii din Europa. Românii câștigă de șase ori mai puțin decât nemții
22/01/2021 11:10

În Europa, sunt doar nouă alte tări in care profesorii castigă mai putin decat cei din Romania, scrie scoala9.ro. Chiar dacă nu sunt tocmai in coadă, cadrele didactice de la noi castigă mult mai p ...

Cîţu: Dacă lucrurile rămân aşa cum sunt, este clar că școlile vor fi redeschise în 8 februarie
20/01/2021 07:37

 Dacă "lucrurile răman asa cum sunt" in privinta evolutiei cazurilor de COVID-19, este clar că scolile vor fi redeschise in 8 februarie, a declarat marti premierul Florin Ciţu, reamintind că ...

În ce condiții se vor redeschide școlile. Ce vor trebui să facă profesorii
19/01/2021 13:00

Secretarul de stat in Ministerul Sănătăţii Andreea Moldovan a declarat că va fi incepută o testare in şcoli, cu teste rapide antigen, şi vor fi testaţi elevii şi cadrele didactice care au simptome sau ...

Lista județelor unde elevii NU vor merge la școală
15/01/2021 15:30

Presedintele Klaus Iohannis a anuntat redeschiderea scolilor, pe data de 8 februarie, dar elevii care invată in judete aflate incă in scenariul rosu vor continua orele online. În acest moment, doar Bu ...

 Sprijin pentru studenții defavorizați de la Medicină Dentară
15/01/2021 09:24

  Facultatea de Medicină Dentară a adus o veste bună pentru studentii din anul intai. Potrivit decanului Norina Forna, au fost prelungite inscrierile la proiectul DENTIS UP, care oferă sprij ...

FOTO/VIDEO - Elevii vor reveni în școli pe 8 februarie
15/01/2021 08:26

Majoritatea scolilor vor fi redeschise din 8 februarie, odată cu inceperea semestrului al doilea, iar măsura va fi luată in functie de scenariul in care se află fiecare localitate, a anuntat joi presedintel ...

Elevii riscă să rămână cu mediile neîncheiate în primul semestru
12/01/2021 11:58

Aproape 65.000 de elevi riscă să rămană cu mediile neincheiate pe semestrul I. Situatia nu va rămane asa, promit autoritătile, care vin si cu o solutie. Sunt de patru ori mai multi elevi aflati in aceast ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei