Iubire la Berlin – o poveste de dragoste din perioada tulbure a sfarsitului celui de-al doilea razboi mondial

Autoarea, Anne Wiazemski scrie un roman comprimat, fresca a celui de-al doilea razboi mondial, uzitand jurnalul mamei sale, rolul de autor  fiind  legatura si analiza evident, subiectiva a acelei perioade. Relatarile converg spre aparitia pe fundalul dezastruos al razboiului a sentimentului uman care nu tine cont de momente dificile, iubirea.

Claire, fiica lui Francois Mauriac, marele romancier, dramaturg, eseist, poet, detinator al premiului Nobel in 1952, traieste razboiul in primele linii, fiind infirmiera a Crucii rosii si simtind din plin ororile. Din jurnal desprindem: ,,Ii place ceea ce face, traieste de pe o zi pe alta… o viata fara trecut si fara viitor “.

Viata lui Claire se desfasoara intre plecarile cu ambulanta in diverse zone unde au loc lupte, pentru a da un prim ajutor ranitilor, si de unde e constienta de fiecare data ca e posibil sa nu se mai intoarca, si  revenirile acasa,  la Paris, unde traieste drame, cum ar fi cea a despartirii de Patrice, pentru care nu simtea nimic, insa legamantul dintre ei il credea de nesters, ,,Asta seara ploua dar sunt fericita pentru ca sunt libera… nu ma prea gandesc la suferinta lui Patrice… “

Dar cel mai important moment al cartii incepe cu plecarea la Berlin, in 1945, ,,ce inspaimantator e Berlinul , nici macar o casa nu mai e in picioare! ”. Claire incepe aici o alta etapa, la fel de primejdioasa, lipsa apei si a mancarii, se mai dau inca lupte, pe teritoriul Germaniei aflandu-se acum si rusii, pe care ii descrie ca pe niste brute.

Impreuna cu prietena ei, Mistou, strabat in permanenta zone intinse cu greu printre moloz si drumuri sparte de bombardamente, incercand sa aduca alinare celor loviti de gloante si schije. Atat de tare e cuprinsa de munca pe care o face incat gandul intoarcerii la Paris o nemultumeste, simte ca isi doreste mai mult decat sa se linisteasca printr-o casatorie la casa ei, ,,are nevoie sa se simta utila , uneori indispensabila”.

Si deodata se intampla ceva grav…  il cunoaste pe Ivan Wiazemski, din Sankt Petersburg, cetatean francez acum, care a trait cinci ani in lagar si a fost eliberat de sovietici si se indragosteste de el. Iubirea lor se tese ca o panza de paianjen, pe fundalul negru – gri al finalului razboiului, Claire simte pentru prima oara siguranta alaturi de cineva. Dar framantarile se muta in interior, “ce inseamna o casatorie intre o fata din burghezia franceza si un fost print rus, care a pierdut totul din cauza unei revolutii?” Intreaga ei familie este impotriva.

In iulie 1946 se gaseste pe treptele catedralei Notre Dame, la bratul tatalui ei, urmand sa se insoare cu Wia, cum zice ea printului rus, anii cei mai frumosi abia acum incep, la Berlin, unde perioada de dupa razboi e plina de tumult, dar si de o mare fericire, nasterea primului sau copil.

Romanul este autobiografic, deosebit ca stil, astfel incat cititul simplu al unei biografii obisnuite este inlocuit de actiunea care se simte in permanenta prin alternanta jurnalului lui Claire si textele de legatura ale autoarei, fiica sa. De asemenea, exista legatura de sange dintre cele doua, mama si fiica, ce realizeaza pagini emotionante, pline de tandrete si dragoste .

Astfel, iubirea Clairei la Berlin, pentru Wia, nu este singura, ci profunda este in randurile acestei carti si iubirea de fiica a autoarei, care imortalizeaza acum folosind jurnalul, cei mai importanti ani din viata mamei sale.

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/