K-Hawk: Survival Instinct Review

K-Hawk: Survival Instinct Review

“I never forget a face, but in your case I’ll make an exception”, spunea Groucho Marx. Mi-am adus aminte de acest citat al regretatului actor si regizor atunci cand am jucat K. Hawk: Survival Instinct. Sunt de acord ca frumusetea nu este un criteriu de inrolare a femeilor in armata, insa va trece o perioada de timp pana cand voi uita chipul absolut urat al locotenentului Navy Seals Kitty Hawk. Cum actiunea jocului nu justifica prezenta obligatorie a unei eroine, mi-as fi dorit ca cei de la Similis Software sa introduca o reprezentanta a sexului feminin mai atragatoare care sa rivalizeze la acest capitol cu Lara Croft si Cate Archer.

Frumoasa sau nu, asta conteaza totusi mai putin. Ceea ce este important este ca Kitty Hawk trebuie sa se dovedeasca a fi la inaltimea gradului pe care il are, iar ocazia nu intarzie sa apara: in cursul unui zbor avand ca destinatie o insula din Oceanul Pacific, elicopterul pilotat de Kitty Hawk este doborat de apararea antiaeriana a insulei. Maiorul Jeffreys, cel insarcinat cu indeplinirea misunii respective, este aparent mort, astfel ca Kitty Hawk trebuie sa infrunte singura pericolele unei zone necunoscute controlata de soldati de elita.
Survival Instinct nu este un joc in care trebuie sa tragi in tot ce misca, ci un joc ce consta aproape intotdeauna in evitarea uciderii inamicilor. In acest scop, Kitty Hawk dispune de un gadget numit EPU ce, asemanator cu seria Commandos, afiseaza raza vizuala si auditiva a adversarilor (in culoare verde), portiunile supravegheate de camerele video (in culoare albastra) si arata totodata si zgomotul produs de pasii eroinei. Insa cateodata exista situatii in care folosirea armelor este inevitabila. Daca la inceput Kitty Hawk nu are nici macar un cutit, pe parcursul jocului va gasi o gama destul de limitata de arme: de la M-15, Fleer MK-XAR, HK-MP5, Beretta 92 si pana la HK-PSG1, PSM2-R, HK SOCOM. Aceste arme se diferentiaza in functie de timpii de incarcare, insa, exceptand lansatorul de rachete si grenadele, toate au aceeasi putere de foc, indiferent de raza de actiune. Desi, de multe ori inamicii mor atunci cand sunt impuscati in cap, ei se incapataneaza mai mereu sa traiasca chiar daca sunt foarte aproape de tine si golesti un incarcator intreg. Rareori adversarii sunt ucisi dintr-un singur glont, iar cand se apleaca sub impactul proiectilelor primite, in acel moment sunt invincibili. In schimb, daca te-au descoperit, vei muri in cateva secunde, din cauza ca, alertati fiind, te ataca in grup, iar munitia se gaseste in cantitati extrem de limitate. Din pacate, aceasta e singura forma de manifestare a AI-ului. De exemplu, daca vei vedea o patrula formata din doi soldati, uciderea unuia nu il va alerta pe al doilea, chiar daca primul se afla in raza auditiva a acestuia din urma. De asemenea, in cazul cand se da alarma, nu de putine ori inamicul fuge bezmetic prin nivel, nesfiindu-se sa treaca chiar prin usi. Tototdata, poti merge linistit prin fata unui inamic, atat timp cat te afli in afara razei lui vizuale.

Acest fapt nu inseamna ca dificultatea jocului este redusa. Cu toate ca poti salva aproape in orice moment, in afara de cazul cand ai de infruntat un boss, trebuie sa calculezi exact momentele cand te poti strecura printre patrule, sa fii atent la camerele de supraveghere si, pentru a ajunge la obiectivul misiunii respective, sa gasesti calea alternativa. Din nefericire, ea este intotdeauna doar una singura, astfel ca rejucabilitatea este serios diminuata. Odata ce ai invatat ordinea in care se parcurge un nivel, dorinta de a incerca a doua oara dispare. Daca initial, Kitty Hawk are drept scop anihilarea apararii antiaeriene a insulei pentru a facilita sosirea echipei de salvare, mai tarziu ea trebuie sa impiedice desfasurarea unor experimente genetice ce vor a se concretiza in crearea unui super soldat. Firul epic intins pe 10 nivele se desfasoara in asa fel incat avem ocazia sa o vedem pe Kitty Hawk in costum de baie, costum ce a devenit la un moment dat transparent, in sensul ca puteam vedea prin el texturile incaperii. Un alt bug intalnit a fost acela in care, oricat trageam in inamicii aflati in doua turnuri ce pazeau baza, ei se ridicau la loc si continuau sa traga imperturbabil de parca nimic nu s-ar fi intamplat. De asemenea, jocul a crapat in tutorial de fiecare data cand am incercat sa arunc cu grenadele in poligon.

Interactiunea cu mediul inconjurator este aproape nula. Nu poti conduce vehicule, nu poti distruge absolut nimic (proiectoare, geamuri), chiar daca tragi cu lansatorul de rachete, singura exceptie fiind aceea in care am taiat un gard de sarma ghimpata cu ajutorul unui cleste. Usile se deschid cu ajutorul unor carduri de acces pe care le gasesti cercetand intregul nivel cu atentie, parte de explorare ce te recompenseaza si cu diverse item-uri: medkit-uri, munitii si explozibili si discuri ce iti ofera indicii asupra povestii.
In Survival Instinct optiunea quick load isi merita pe deplin numele, insa cu un pret: jocul are o grafica stearsa, saraca in detalii, fiind uneori chiar urata, in concordanta cu chipul eroinei. Pe de alta parte, jungla arata exceptional. A fost singura data cand am simtit ca sunt acolo. Nu neg ca aceasta senzatie mi-a fost indusa atat si de sunetele ambientale (poti auzi chiar cum bazaie o musca), cat si de muzica ce este absolut superba in aceasta portiune a jocului. Este una din cele mai triste melodii pe care le-am auzit vreodata intr-un joc si aproape ca m-a deprimat de-a dreptul.

K. Hawk: Survival Instinct nu reprezinta din pacate o evolutie in domeniul jocurilor de actiune ce presupun o abordare cat mai putin violenta a obiectivelor misiunilor. Sa speram ca a doua parte, in caz ca va exista una, va fi mult mai buna. Sa speram, de asemenea, ca armata americana, in cadrul ingrijirilor medicale post-recuperatorii acordate lui Kitty Hawk, va suporta integral si toate cheltuielile pe care le presupun atat de necesarele operatii estetice.