Ghidul fumătorului de trabuc: cine le fumează, cum și de ce

7

Dimensiune font:

| 28-02-2020 14:47

Când ne gândim la trabucuri, ne vin inevitabil în minte câteva imagini: portretele lui Winston Churchill, imaginea aceea iconică cu Jack Nicholson ținând trabucul între degete și suflând rotocoale de fum, cu expresia-i caracteristică, sau scena aceea devenită clasică din Scarface, cu Al Pacino. 

Fumatul trabucurilor este un viciu costisitor, asociat cu prestanța, eleganța și statutul claselor superioare. Și pe bună dreptate- atât trabucurile, cât și accesoriile necesare sunt destul de costisitoare, însă merită investiția pe termen lung. Asta pentru că trabucurile nu sunt făcute să fie fumate oricând, oriunde, ci ca să fie savurate în condiții prielnice, în care aroma și intensitatea lor sunt corect puse în valoare.

Pentru curioși sau pentru cei care își doresc să încerce trabucurile fără să pară neexperimentați sau neglijenți, iată un ghid util, o introducere în arta fumatului de trabucuri:

 

  1. Cum alegi trabucul potrivit pentru tine

Sunt nenumărate arome din care să alegi, însă gustul vine cu timpul. La început, cel mai util e să te ghidezi după intensitatea lor- mild, medium sau bold. Această clasificare nu are nimic de a face cu aroma sau gustul lor, ci pur și simplu cu cantitatea de nicotină. Pentru cei aflați la început, trabucurile cu o concentrație minimă de nicotină sunt cele mai bune. În plus, trabucurile mild și medium sunt cele mai aromate dintre toate, deci nu te gândi că vei fi perceput ca un începător dacă le alegi pe cele mai slabe. 

E pur și simplu o chestiune de preferință personală. Fiecare aromă și intensitate corespunde unei anumite ocazii și unei anumite experiențe. Spre exemplu, trabucurile de intensitate merg bine după degustarea brânzeturilor bune sau a unui desert savuros. Cele mild pot fi savurate oricând de către începători, în schimb cei mai experimentați le preferă dimineața, alături de o cafea aromată.

 

2.                   Varietățile de trabucuri

În ceea ce privește varietățile de trabucuri, acestea pot fi: Robusto, Belicoso, Corona, Lonsdale, Panetela sau Churchill. Le poți încerca pe rând, până nimerești aroma care îți place cel mai mult. De asemenea, un detaliu deosebit de important pentru fumătorii de trabucuri sau de țigări de foi: nu alegeți niciodată produsele care sunt în vitrină sau direct la raft. Trabucurile și țigările de foi cubaneze se păstrează în uumidoare, cu temperatură și umiditate controlate, spre a nu-și pierde din aromă și a nu se usca. În magazin, trabucurile ar trebui păstrate la o temperatură de 19 grade, cu o umiditate de 55-60%.

 

3.                   Accesoriile de care ai nevoie

Umidorul. Asemenea casetelor de bijuterii în care femeile își păstrează cele mai bune accesorii sau a vitrinelor pentru vinuri, și trabucurile au nevoie de un spațiu dedicat de depozitare. Dacă vrei să îți păstrezi trabucurile proaspete și gata de aprins pentru mai mult de 2 săptămâni, îți trebuie neapărat un humidor care să le mențină proprietățile intacte.

Cutter, foarfecă sau ghilotină pentru trabucuri. Înainte de a aprinde un trabuc, capătul lui trebuie tăiat cu precizie, pentru a nu-i deteriora învelișul și distribuția tutunului. Cuțitul sau mușcatul capătului nu sunt neapărat indicate, astfel încât ai nevoie de aceste ustensile dacă te hotărăști să transformi fumatul trabucului în mai mult decât un obicei ocazional.

Brichetă sau chibrituri pentru trabucuri. Un arzător te ajută mai mult decât o brichetă clasică, pentru că timpul de aprindere e mai lung la trabucuri decât la țigările obișnuite. Mai mult, brichetele sau chibriturile pot influența negativ aroma tutunului. Trebuie așteptat până când aprinderea este uniformă și tot tutunul de la capătul trabucului arde înainte de a trage primul fum. Țineți minte că fumul de trabuc nu trebuie niciodată tras în piept, ci inhalat ca printr-un pai, ținut în gură și apoi suflat afară. După ce tutunul este aprins uniform, una-două pufăieli pe minut ajung pentru a-l menține la „foc mocnit”.

Scrumiere pentru trabucuri. Sunt scrumiere speciale, cu spațiu dedicat în funcție de grosimea și lungimea trabucului. Trabucurile nu se scutură de scrum așa cum se procedează cu țigările. Scrumul care se strânge la capătul trabucului nu deranjează și trebuie eliminat prin mișcări ușoare, circulare, pe fundul scrumierei doar atunci când începe să influențeze arderea tutunului. Scrumul dens este un semn al trabucurilor de calitate.

 

Ține minte că prețul nu influențează neapărat calitatea trabucului. De asemenea, „tăria” lui nu este un indicator suficient care să te ajute să te orientezi, însă e cel mai bun pentru începători. Deși cantitatea de nicotină nu e specificată pe cutii, vânzătorul o cunoaște- trebuie doar să îl întrebi.

Trabucurile pe care le fumezi sunt indicatori ai personalității și ai preferințelor tale. La fel și ocaziile în care alegi să le fumezi. De asemenea, ele vorbesc despre valoarea pe care o dai timpului și tabieturilor tale. Trabucurile sunt un semn al unei personalități puternice, hotărâte, ai unui om stăpân pe propriile gusturi și alegeri, care știe cum să își recompenseze reușitele și să transforme momente obișnuite în oportunități de relaxare.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
 Seară de comuniune și bucurie la cina de Iftar
28/03/2024 15:08

În lumina caldă a soarelui care incepea să coboare deasupra orizontului, comunitatea musulmană s-a adunat pentru a marca Ramadanul cu o cină de Iftar. Atmosfera era plină de anticipare si bucurie in ...

 Ceaiul, elixirul vieții între tradiție și inovație
28/03/2024 14:54

Într-o lume unde ritmul frenetic al vietii cotidiene ne solicită la fiecare pas, ceaiul reprezintă o invitatie la pauză, reflectie si reconectare cu sinele. Această băutură milenară, cu origini str ...

Pilates, o călătorie spre echilibrul perfect între minte și corp
28/03/2024 13:55

În lumea vastă a fitnessului si a bunăstării personale, metoda Pilates se distinge ca o abordare holistică, care vizează nu doar imbunătătirea conditiei fizice, ci si echilibrul si armonia dintre m ...

 Pilates, o călătorie spre echilibrul perfect între minte și corp
28/03/2024 13:50

În lumea vastă a fitnessului si a bunăstării personale, metoda Pilates se distinge ca o abordare holistică, care vizează nu doar imbunătătirea conditiei fizice, ci si echilibrul si armonia dintre m ...

O provocare de economisire de 30 de zile pe care ar trebui să o încercați în 2024
28/03/2024 11:05

MT: Reducerea cheltuielilor: O metodă de 30 de zile MD: Este usor să adopti obiceiuri frugale si să economisesti bani cu o abordare sistematică. Iată o tactică simplă de 30 de zile care vă poate aj ...

Cunoaşte-ţi drepturile de pasager şi cere-ţi despăgubiri pentru un zbor întârziat sau anulat!
28/03/2024 10:33

Cunoaşte-ţi drepturile de pasager şi cere-ţi despăgubiri pentru un zbor intarziat sau anulat!  Fiecare călătorie cu avionul implică o serie de factori care trebuie să fie indeplinite pentru ca ...

Cine achită nota la restaurant. Misterul, deslușit de specialiștii în bune maniere
28/03/2024 00:14

Cine trebuie să achite nota la o intalnire la restaurant? Aceasta este intrebarea pe care si-o pun, de foarte multe ori, atat persoanele de sex masculin, cat si cele de sex feminin. Consilierii in bune manier ...

Ziua Păsărilor
27/03/2024 14:30

Evenimente de observare a păsărilor vor fi organizate in mai multe oraşe din ţară, in perioada 30 martie – 7 aprilie, a informat, marţi, Societatea Ornitologică Romană. Pe data de 1 aprilie este ...

Cum transformă tehnologia viitorul fast-food-ului
27/03/2024 14:00

Automatul reprezintă o fereastră fascinantă spre viitorul industriei alimentare, imbinand traditia servirii rapide cu inovatia tehnologică. Conceput initial in secolul 19, automatul a evoluat de-a lungul ti ...

Vine căldura! Meteorologii anunță temperaturi de 25 de grade!
27/03/2024 13:42

Se incălzeste vremea, temperaturile ajung la 25 de grade. Vremea va fi in incălzire semnificativă, astfel că, in mare parte a intervalului, valorile termice se vor situa cu mult peste mediile climatolo ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei