Apariţie spectaculoasă pe cerul României după 10 martie
Dimensiune font:
Cometa strălucitoare PanSTARRS, descoperită în urmă cu doi ani, va putea fi văzută şi cu ochiul liber în această lună. Începând cu 10 martie, cometa va fi vizibilă imediat după apusul Soarelui, foarte aproape de orizontul vestic, notează The Telegraph. În România, cometa poate fi observată cu binoclul în primele zece zile după data de 10 martie, când se va afla la depărtarea cea mai mică de Soare, înspre vest, undeva în jurul orei 18:20. Cometa PanSTARRS a fost descoperită în iunie 2011 de Panoramic Survey Telescope & Rapid Response System amplasat pe vulcanul Haleakala, din Hawaii. Cometele sunt corpuri cereşti mici, de aparenţă nebuloasă, care trec, de obicei, prin zonele marginale ale Sistemului Solar. Uneori, unele din ele ajung totuşi şi în apropierea Soarelui, unde capetele lor luminoase şi cozile lor lungi şi strălucitoare constituie o imagine spectaculoasă. Majoritatea cometelor se apropie de Soare doar pentru o scurtă perioadă de timp.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau