Bărbieritul corect. Cum se face și care sunt pașii pe care i-ai ignorat până acum
Dimensiune font:
Deși pare foarte ușor și comod, bărbieritul corect este o adevărată artă. Și acesta nu doar prin procesul în sine, ci printr-un ritual meticulos și precis.
Un bărbierit corect se face în mai mulți pași, pe care majoritatea bărbaților nu-i respectă. Iată care sunt aceștia:
Bărbieritul corect. Primul pas: pregătirea suprafeței
”În general, prefer să pregătesc fața cu un ulei special pentru barbă, acesta hidratează pielea și înmoaie bărba. Masează ușor până când pielea absoarbe o mare parte din acesta. Să nu va fie frică să puneți în exces. Acesta doar va ajută în hidratarea pielii”, ne-a explicat bărbierul Samir Mekki.
Bărbieritul corect. Pasul al doilea: deschiderea poriilor
Se folosește un prosop cald peste care se pune puțină apă cu uleiul pentru barbă, se lasă un minut – două, până când prosopul se răcește. Una dintre greșelile cele mai des întâlnite este folosirea unui prosop prea subțire. Un prosop mai gros va păstra căldura mai bine și, astfel, va transfera mai multă căldură pe față, deschizând porii mai bine.
Bărbieritul corect. Pasul al treilea: aplicarea spumei
”Prefer o spumă pe care mi-o prepar eu cu un pămătuf și cu apă caldă. Uneori adaug câteva picături de ulei. Se întinde amestecul foarte bine pe față, creând o spumă generoasă, se lasă să acționeze puțin, apoi cu un brici cu lama ascuțită, preferabil una de unică folosință din motive de igienă, începi să înlăturăm spuma cu părul de pe față. Este foarte important să facem o trecere fermă în direcția de creștere a bărbii și să evităm să trecem de 2 ori pe aceași zonă pentru a nu irita. După ce am terminat acest proces, se trece cu încă o doză de ulei pe toată fața, în acest moment se poate alege aplicarea spumei sau doar a uleiui pentru a două trecere, dar de această dată în sens invers direcției de creștere a părului, evitând, că și prima dată, să duba trecere”, ne-a spus specialistul.
Bărbieritul corect. Pasul al patrulea: închiderea porilor
Se aplică un prosop rece pe față, cât se poate de rece pentru a închide porii și se lasă ca acesta să absoarbă căldura degajată de față.
Bărbieritul corect. Pasul al cincilea: hidratarea
De obicei, se aplică o cremă post bărbierit, dar este de preferat un after shave, aplicat prin mișcări rapide și masând fața. Astfel, evităm senzația de ardere. După ce am terminat acest proces , tamponăm fața cu pudra de talc. Urmând acești pași, vei realiza un bărbierit perfect, fără risc de iritație.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau