Bijuteriile, un simbol de dragoste și respect

IMG_1914_13

Dimensiune font:

| 01-05-2022 13:05

Au fost martore la facerea lumii, au girat statutul social încă de acum mii de ani, au participat la înscăunarea faraonilor, a regilor și împăraților lumii, la confirmarea marilor preoți, au mers în războaie și au apărat povești de iubire. Au însoțit oamenii de la naștere și până la marea trecere dintre lumi, au ascuns secrete ale lumilor la care au fost martore, au oferit promisiuni de mărire și au pus la cale trădări. Cu toate acestea, s-au bucurat mereu de prețuire, de adorație și de faimă oriunde au fost afișate, iar renumele nu le-a fost știrbit niciodată - bijuteriile sunt și acum, la fel ca mii de ani în urmă, un simbol al prețuirii, dragostei, autorității și respectului atât față de cei din jur, cât și față de propria persoană.

Purtătoare a unei misiuni universale, cea de a valoriza persoana pe care le poartă, bijuteriile au fost, la început, un simbol al statutului social și al puterii, rol pe care și astăzi în îndeplinesc la perfecțiune. Create din os, lemn ori materiale nobile, în forme diferite, podoabele sunt nelipsite de la orice ritual dedicat omului, fie că vorbim de naștere, maturitate ori vârsta  senioratului. În urmă cu mii de ani, erau apanajul claselor bogate și al suveranilor și erau migălite din metale prețioase, în forme complicate și înnobilate cu nestemate de o valoare incomensurabilă. Fie că împodobeau coroanele regale ori nobiliare, se legănau la gâtul doamnelor din nobilime sau erau strecurate pe degete ori la încheietura mâinii sau piciorului, bijuteriile au avut mereu un limbaj ascuns care a arătat un singur lucru - forța interioară a persoanei care le poartă. Pot fi mereu un dar perfect, dar și o armă pentru cei care știu să cunoască limbajul ascuns fie al metalului din care sunt confecționate, fie al formei în care sunt modelate ori al pietrei care îl înnobilează.

În timp, bijuteriile au ajuns la cât mai multă lume, în toate masele sociale, însă misiunea a rămas aceeași - pot spune oricând foarte multe lucruri atât despre cel care o oferă, cât și despre persoana care le poartă. Brățări, inele, cercei, pandantive, broșe, lănțișoare, toate au un limbaj ascuns, ce poate descifrat doar ce cei care pot privi dincolo de formă, material și culoare. Fie că sunt confecționate din aur, argint, platină, titan sau aramă, fie că poartă diamante, rubine, safire sau orice fel de cristal, fie că sunt din os sau lemn, bijuteriile au propria vibrație sesizată doar de cei care pot înțelege mesajul energiilor în continuă mișcare.

 

Ce dar mai frumos decât o bijuterie poți oferi la nașterea unui copil, la căsătoria a doi tineri care trăiesc o iubire ca în povești sau atunci când unul dintre semenii tăi are o realizare importantă în viață, profesională sau personală? De altfel, pentru un dar de suflet nu este niciodată nevoie de o ocazie specială. Te poți bucura oricând de o bijuterie fără să fie un moment special, ci doar pentru că vrei să te simți bine, să îți oferi ție însuți o ofrandă sau celor dragi un semn de prețuire, iubire și respect. Și nu uitați că bijuteriile sunt magice - poartă mereu o fărâmă din sufletul celui care le oferă!

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
  Minciuna, o rețea complexă de avere și dezastre
25/04/2024 15:02

În istoria umanitătii, minciuna a fost un companion constant al interactiunilor noastre sociale. De la cele mai mici neadevăruri de circumstantă pană la cele mai elaborate scheme de inselăciune, minc ...

Descoperă Elita Pragmatic Play: Cele Mai Bune Jocuri din 2024 & Lansări Viitoare
24/04/2024 12:46

Cele Mai Bune Jocuri Create Vreodată de Pragmatic Play: O Privire Spre Viitoarele Lansări din 2024  Sunt multe companii in lumea jocurilor care surprind jucătorii cu lansări incitante si inovatoare. U ...

Contract-Auto.ro adaugă noi servicii pentru contractul de vânzare cumpărare auto destinat persoanelor juridice! ‍
24/04/2024 09:12

 Contract-Auto.ro, platforma recunoscută pentru eficientizarea tranzactiilor auto in Romania, a relansat recent serviciul său de generare online a contractelor de vanzare-cumpărare, introducand facilit ...

Cum să-ți actualizezi garderoba de primăvară?
23/04/2024 10:59

Cum să-ti actualizezi garderoba de primăvară? Începutul sezonului cald este momentul ideal să iti reconsideri stilul personal si să dai un refresh la garderobă. Există foarte multe aspecte de care ...

Povestea parfumului de trandafiri
23/04/2024 09:46

În grădina cu flori a naturii, există un personaj incantător care captivează simturile cu frumusetea si misterul său delicat: parfumul de trandafiri. În spatele fiecărui strop de esentă parfu ...

Inundații în Emirate. Trei filipinezi au murit
19/04/2024 15:39

Trei lucrători filipinezi au murit in urma unor inundaţiilor fără precedent care au afectat la inceputul acestei săptămani Emiratele Arabe Unite, unde traficul rămane perturbat vineri pe aeroportul din D ...

Colagenul și acidul hyaluronic, tinerețea la sticluță
18/04/2024 15:39

Colagenul si acidul hialuronic au devenit cuvinte de ordine in industria cosmetică, promise adesea ca solutia supremă pentru inversarea sau incetinirea semnelor vizibile ale imbătranirii. Aceste două comp ...

  Culorile frumuseții, o călătorie prin istoria fardurilor
18/04/2024 15:23

Fardurile au jucat un rol crucial in cultura si societatea umană de mii de ani, servind nu doar ca mijloace de infrumusetare, dar si ca simboluri ale statutului social, sănătătii si chiar moralitătii. De l ...

Povestea fructului miraculos
16/04/2024 13:51

 Într-o lume in care zahărul este omniprezent si lupta impotriva obezitătii si a bolilor legate de dietă continuă să fie o prioritate globală, apare un aliat neasteptat: fructul miraculos, sau ...

Evoluția Agentului Imobiliar: Cursurile Smart Experience de la Inter Imobiliare modelează profesioniștii de mâine
15/04/2024 14:02

 Ai observat vreodată cat de rapid se schimbă lumea imobiliarelor? Dacă esti agent imobiliar sau te gandesti să devii unul, e esential să fii mereu informat si pregătit pentru noile provocări. &Ici ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei