Celebrul actor Armen Djigarhanean, cunoscut fin filmul Teheran 83, a murit

armen

Dimensiune font:

| 15-11-2020 15:45

Celebrul actor sovietic de origine armeană Armen Djigarhanean, cunoscut din filme ca "Teheran 83" şi "Locul întâlnirii nu poate fi schimbat", a murit vineri noapte la vârsta de 85 de ani, a anunţat Teatrul Dramatic din Moscova pe care l-a condus reputatul artist, relatează EFE.

"A murit Armen Borisovici Djigarhanean, mare artist şi lider", a anunţat teatrul într-un comunicat citat de agenţia RIA Novosti.

Ştirea a fost confirmată şi de purtătorul de cuvânt al actorului, Artur Sogomonyan, într-o postare pe Facebook. "Nu îmi pot găsi cuvintele, nu există o altă persoană ca el. Ne-a lăsat orfani", a scris Sogomonyan, care s-a arătat încrezător că numeroasele filme la care a participat actorul "vor trăi pentru totdeauna".

Născut şi crescut la Erevan, Djigarhanean a început să lucreze ca actor în teatrele ruseşti ale oraşului, înainte de a se muta la Moscova pentru a continua actoria. El a debutat pe marele ecran în 1960.

Cunoscutul actor a jucat de atunci în peste 250 de filme pentru marele şi micul ecran - care i-au adus includerea în Cartea Recordurilor Guinness - şi şi-a împrumutat vocea pentru numeroase personaje din filme de animaţie ruseşti şi internaţionale.

"Am pierdut un mare artist, o persoană care ne-a ajutat să trăim prin rolurile sale, iar acest lucru nu se va uita niciodată", a spus despre Djigarhanean, reprezentantul special al Preşedintelui Federaţiei Ruse pentru cooperare culturală, Mihail Şvîdkoi.

Djigarhanean este unul dintre cei mai populari şi renumiţi actori ruşi, Novaia Gazeta descriindu-l ca pe o "marcă distinctă" în teatrul şi filmul rus.

Potrivit lui Peter Rollberg, profesor de limbi slave şi studii cinematografice, "personajele lui Djigarhanean se disting, de obicei, prin stoicism, ironie şi o putere interioară liniştită, care iradiază un farmec dur ce a crescut odată cu vârsta".

În 2018, celebrul actor a fost spitalizat la Moscova, după ce a suferit un infarct la teatrul său unde se pregătea o nouă reprezentaţie, şi a stat mai mult de o oră în comă. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

Carnavalul de la Rio de Janeiro a fost anulat în 2021
22/01/2021 14:15

Celebrul Carnaval de la Rio de Janeiro, din Brazilia, a fost complet anulat in 2021 din cauza unui inceput lent al campaniei de vaccinare impotriva COVID-19 şi a numărului mare de infectări, relatează dpa. ...

Vrei să slăbești? Renunță la carbohidrați
21/01/2021 16:15

Anca Alungulesei, terapeut nutritional, recomandă cateva reguli de bază pentru cei care isi propun să slăbească in acest an. Invitată la „Neatza cu Răzvan si Dani” de la Antena 1, Anca Alung ...

FOTO/VIDEO - Robbie Williams are COVID-19
21/01/2021 15:27

Robbie Williams are COVID-19. Cantăretul a fost fotografiat la sfarsitul anului trecut in Caraibe impreună cu sotia sa, Ayda Field, in varstă de 41 de ani si copii lor: Teddy in varstă de 7 ani, Coco 1 an, ...

Tezaur cu peste 1.600 de bijuterii din aur şi argint, scos la licitaţie
21/01/2021 14:45

Tezaurul din aur şi argint este scos la licitaţie săptămana viitoare, anunţă Artmark. Aceasta este o premieră pentru piaţa romanească de artă punerea la vanzare, in cadrul unei executări silite, a ...

Nu esti compatibila in pat cu partenerul tau? Iata ce trebuie sa faci
21/01/2021 13:00

Intr-o lume perfecta, barbatul pe care il iubesti este si cel cu care esti perfect compatibila sexual. In pat va sincronizati perfect, chimia dintre voi naste artificii si nici ca puteati avea parte de sex ma ...

Eleganță la Casa Albă. Ținutele doamnelor au atras atenția la ceremonia de învestire a președintelui Joe Biden
21/01/2021 10:10

Tinutele care au atras atentia la ceremonia de investire a presedintelui Joe Biden La ceremonia de investire a presedintelui Joe Biden, nu doar discursurile au atras atentia, ci si tinutele doamnelor. Perlele ...

CEDO a amendat România cu 15.000 de euro. A obligat bărbați transgenderi să-și facă operație pentru acte
19/01/2021 13:15

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, marti, că persoanele trans din Romania nu au la dispozitie o procedură clară pentru modificarea genului in actele de identitate, ceea ce reprezintă o incăl ...

Motivul pentru care la Helsinki urșii sunt plimbați cu mijloacele de transport în comun
18/01/2021 15:55

Cei care aleg transportul public in Helsinki vor călători langă un urs de pluş uriaş. Este metoda ingenioasă la care au apelat autorităţile finlandeze pentru a se asigura că oamenii respectă distanţ ...

FOTO/VIDEO - Omul dintre spatele albumului „Let it Be” al formaţiei „The Beatles” a murit. Phil Spector a fost răpus de COVID. Avea 81 de ani
18/01/2021 10:15

A murit producătorul muzical Phil Spector. Omul dintre spatele albumului „Let it Be” al formaţiei The Beatles, s-a stins din viată la varsta de 81 de ani. Producătorul muzical al albumului & ...

FOTO/VIDEO - Cum poți să slăbești de la 100, la 50 de kilograme. Dieta Irina Riesler
18/01/2021 10:00

  Nici oamenii de televiziune nu sunt scutiti de problema kilogramelor in plus, fapt pe care il poate confirma si Irina Reisler, jurnalist si promotor al unei vieti sănătoase. Timp de 15 ani, aceasta a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei