Dată jos din avion pentru că fredona ORIBIL un HIT al lui Whitney Houston (VIDEO)
Un avion de pasageri al companiei American Airlines (AA), ce efectua un zbor de linie pe ruta Los Angeles - New York, a fost obligat să facă o escală de urgenţă pe Aeroportul Internaţional din Kansas, unde o pasageră "nepoliticoasă" a fost debarcată.
Femeia fredona obsesiv, timp de o oră, o melodie celebră a lui Whitney Houston, "I Will Always Love You". Din păcate pentru ea, interpretarea nu a fost la nivelul aşteptărilor sale şi în loc de aplauze a primit huiduieli.
"Ne rugam de ea să înceteze, dar a continuat să cânte. Mă rog, e mult spus să cânte. Oribil! Ţipa încontinuu şi s-a luat la harţă cu însoţitorii de bord, care încercau să o potolească. Degeaba. Norocul nostru a fost că la bordul avionului se afla un agent federal, cara a încătuşat-o şi a propus piloţilor să aterizeze. Chiar şi legată la mâini ea continua să fredoneze piesa aceea", a spus un martor, care a filmat incidentul şi l-a postat pe YouTube.
Dată jos din avion, femeia le-a spus autorităţilor de la sol că este diabetică şi din cauza asta a avut acel comportament. Ea a fost amendată şi este posibil să primească o interdicţie de a mai zbura cu AA.
Avionul şi-a continuat apoi zborul şi a ajuns la destinaţia iniţială cu o întârziere de aproape două ore.
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!