music-3507317_960_720

Dimensiune font:

De ce unii fumători NU fac cancer şi trăiesc până la vârste înaintate? Iată ce îi protejează

| 19-10-2019 19:24

Cercetătorii au descoperit că persoanele care au trăit până la vârste înaintate, deşi au fumat toată viaţa, ar putea avea gene care îi protejează de cancer.foto:pixabay.com

 

 Fumătorii sunt conştienţi că acest obicei are efecte devastatoare asupra sănătăţii, şi că fumatul creşte considerabil riscul de a muri mai devreme decât nefumătorii. Cu toate acestea, există nenumărate cazuri în care persoanele care au fumat, o lungă perioadă din viaţă, au avut vieţi longevive.

Conform unui studiu elaborat de către cercetătorii americani de la „America Cancer Society”, 30% dintre decesele cauzate de cancer se datorează fumatului, informează Daily Mail. De asemenea, fumatul duce la îmbătrânire prematură şi ucide jumătate dintre fumători. 6 milioane de persoane mor anual din cauza acestui obicei, la nivel global, conform „World Health Organisation”.

Întrucât nu toţi fumătorii ajung la un deces prematur, cercetătorii de la UCLA, respectiv Morgan Levine împreună cu echipa sa, au investigat care ar putea fi cauzele acestui fapt. Astfel s-a descoperit că unii dintre fumători, care aveau o vârstă înaintată, aveau gene care îi protejau împotriva cancerului.

„Deşi participanţi îşi intoxicau corpul cu tutun şi cu celelalte substanţe nocive din ţigară, corpul acestora era mult mai capabil să neutralizeze efectele negative” a declarat Morgan Levin. Studiul a fost publicat în „The Journal of Gerontology, A Biological Sciences and Medical Sciences”.REALITATEA.NET

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Caz ŞOCANT: Ce au descoperit poliţiştii în sicriul în care fusese îngropată o tânără
01/06/2020 10:06

 Chin Chean, in varstă de 47 de ani, a inceput să dezgroape moarta vineri, in jurul orei 22:00. Cu o zi inainte, bărbatul asistase la inmormantarea fetei. Necrofilul a reuşit să dea de sicriu, insă ...

Nu esti compatibila in pat cu partenerul tau? Iata ce trebuie sa faci
30/05/2020 07:00

Intr-o lume perfecta, barbatul pe care il iubesti este si cel cu care esti perfect compatibila sexual. In pat va sincronizati perfect, chimia dintre voi naste artificii si nici ca puteati avea parte de sex ma ...

Obisnuia sa bea zece cutii de Coca-Cola pe zi. Cum arata britanica care ajunsese la 88 de kilograme
11/05/2020 10:31

 Femeia a ajuns la o greutate de 88 de kilograme si un consum de 300 de cutii de Coca-Cola pe luna, potrivit Daily Mail. Tellam a reusit sa slabeasca mai mult de o treime din greutatea sa cu ajutorul CD-u ...

10 lucruri pe care trebuie sa le stii despre sperma partenerului tau!
09/05/2020 00:05

  Cand vine vorba de sperma, femeile pot avea reactii diferite: fie considera ca este ceva absolut normal si care poate fi discutat ca orice alt subiect, fie sunt retinute in a-si spune parerea sau pur ...

Seminţele de dovleac au un efect surprinzător asupra bărbaţilor
09/04/2020 15:34

Dovleacul este vedeta sezonului, insă dincolo de pulpa de dovleac, delicioasă ca umplutură pentru plăcintă, seminţele de dovleac se dovedesc a fi extrem de benefice, mai ales pentru bărbaţii care işi d ...

Dieta cu lămâie face minuni. Slăbeşti în cinci zile
09/04/2020 13:32

Dieta cu lămaie te ajută să capi rapid pe kilogramele in plus. Urmează meniul de mai jos timp de cinci zile. Iată meniul pe care trebuie să-l urmezi Ziua 1 Începeţi dieta cu o băutură pe bază ...

Alcoolul sanitar, cum îl folosești. Situațiile în care te salvează
09/04/2020 11:26

Alcoolul sanitar te poate salva in multe situatii. Dacă pană acum l-ai folosit pentru dezinfectare, trebuie să stii că te poate ajuta mult mai mult de atat. Pulverizează o solutie din apă rece si alcool ...

Cum faci pâine fără drojdie. Cea mai simplă rețetă pentru acasă
30/03/2020 09:10

Cum faci paine fără drojdie. Cea mai simplă retetă pentru acasă. Zilele acestea, drojdia a inceput să lipsească de pe rafturile magazinelor. Oamenii si-au făcut provizii pentru o posibilă izolare din c ...

Nutriționist, cum îți crești imunitatea și rezistența la boli
30/03/2020 08:51

Medicul nutritionist Mihaela Bilic a spus ce trebuie să mancăm pentru a creste rezistenta la boli. „Wasabi, ghimbir si condimente din belsug pentru cresterea rezistentei la boli. Coronavirus inclus. Da ...

Vânzări-record de arme în SUA
30/03/2020 08:21

Frica faţă de posibilele efecte sociale ale pandemiei de coronavirus au golit magazinele de arme şi muniţii, unde zeci de clienţi au stat la cozi ore bune in oraşe precum Los Angeles. La sfarşitul s ...


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!