Decalogul nevoilor umane

Călătoria spre marea împlinire începe mereu cu o introspecţie: cine suntem, ce ne dorim şi ce ne împiedică să obţinem ceea ce vrem? * de aici a venit şi nevoia de a conştientiza cele zece nevoi umane * la fel de importantă este şi nevoia de a ne afla blocajele care ne împiedică să ne folosim potenţialul la maximum şi de a ne valorifica talentele

„Avem cele zece porunci. În complementaritate cu ele, propun zece nevoi umane. Ele îşi au rădăcinile în copilărie. Ar fi trebuit să facă obiectul educaţiei şi învăţării la toate vârstele”, a spus academicianul Solomon Marcus la conferinţa TED de la Cluj, în care a enunţat un decalog al nevoilor care, odată împlinite, ne arată propria identitate.
Nevoia de a da un sens vieţii la nivel elementar
Măcar o dată pe zi savurează faptul că respiri; că priveşti cerul şi pământul, că te mişti. Trăieşte-le ca mari evenimente. Bucură-te că ai schimbat un zâmbet cu un copil care a trecut pe lângă tine. Toate acestea să-ţi fie suficiente pentru a simţi că viaţa are un sens, că merita să fie trăită, că este un dar pentru care cei care te-au adus pe lume şi te-au crescut au dreptul la iubirea şi recunoştinţa ta.
Nevoia de împrospătare
Respiraţia şi mişcarea sunt cu noi tot timpul şi totuşi există riscul să devină rutină, să nu le acordăm nicio atenţie, cum, de fapt, se şi întâmplă în general. Rutina nu poate şi nu trebuie eliminată total, o mare parte a comportamentului nostru urmează reguli precise, ţin de civilizaţie. Problema este de a o reduce la minimul necesar, de a nu deveni sclavul ei, cum se întâmplă frecvent. Aşa cum zilnic ne împrospătăm corpul prin odihnă, avem nevoie şi de o împrospătare a minţii, a simţurilor, a sufletului nostru.
Nevoia de întrebare şi de mirare
În copilărie eram într-o permanentă stare interogativă, de curiozitate, de mirare, de extaz în faţa spectacolului naturii şi al lumii, al propriei mele fiinţe. Sunt de-a dreptul fermecat de năzdrăvăniile creierului meu în materie de memorie şi de imaginaţie. Starea de mirare, de extaz mi-a alimentat totdeauna pofta de viaţă, a fost mereu o sursă de energie. Atunci când sunt întrebat „De ce trăieşti?” îi răspund: „Pentru a mă mira”. Dacă nu ne menţinem curiozitatea, nu putem sesiza amploarea şi natura ignoranţei noastre.
Nevoia de îndoială şi de suspiciune
Ce poate fi mai uman decât ezitarea, nehotărârea, nedumerirea? Ne naştem criticând, plânsul nou-născutului este reacţia sa critică faţă de o nemulţumire. E bine să privim cu interes, dar cu suspiciune, orice ni se livrează de la catedră, de la o tribună, de pe internet, din cărţi, iar educatorii ar trebui să fie primii care să spună elevilor sau studenţilor: „Cel mai clar semn de respect pe care mi-l puteţi arăta este să-mi acordaţi atenţie, dar să nu acceptaţi nimic din ceea ce vă spun înainte ca spiritul vostru critic să vă asigure de adevărul şi de interesul spuselor mele”. Spiritul nostru critic nu încetează să funcţioneze şi avem dreptul, ulterior, să ne exprimăm eventuala insatisfacţie.
Nevoia de greşeală şi de eşec
Este clar că învăţarea, drumul spre dobândirea unui nou comportament, trece prin greşeli şi eşecuri. Ele sunt preţul pe care-l plătim pentru a ne îmbogăţi înţelegerea şi pentru a acumula noi capacităţi. Trebuie să distingem între greşelile care au un rol pozitiv şi cele ordinare, făcute din neatenţie sau ca urmare a altor imperfecţiuni senzoriale sau psihice. Ţinând seama de inevitabilitatea eşecurilor este esenţial să educăm rezistenţa la eşec, înţelegerea faptului că este normal. Dintr-un eşec este totdeauna ceva de învăţat.
Nevoia de joc
Am în vedere jocurile care valorifică nevoia de libertate, curiozitatea de a înţelege cele percepute prin simţuri şi prin observaţie directă, nevoia de şi dreptul la greşeală fără a fi pedepsit. Toată căutarea este învăţare, descoperire, invenţie, nevoia noastră de a înţelege lumea, de a ne înţelege pe noi. O căutare trebuie să valorifice toate nevoile umane.
Nevoia de identitate
Ne naştem preluând o întreagă moştenire genetică de la părinţi şi, prin intermediul lor, de la bunici, străbunici etc. Preluăm o seamă de trăsături, deprinderi, reprezentări, judecăţi şi prejudecăţi determinate de contextul geografic şi istoric în care ne dezvoltăm. Toate acestea ne conferă o identitate genetică, de familie, una naţională, de limbă, de credinţă. Din păcate, pentru mulţi, aceasta rămâne singura lor identitate, nu simt nevoia îmbogăţirii ei sau nu ştiu că pot să o facă. Propria construcţia ar trebui să înceapă în adolescenţă şi să continue toată viaţa.

Citişi şi Traumele copilăriei ne pot bloca potenţialul

Nevoia de omenesc şi de omenie
Identitatea este primul termen al unui cuplu esenţial, în care al doilea termen este alteritatea. Niciunul dintre ei nu se clarifică în absenţa celuilalt. La orice nivel ne definim identitatea prin raportare la ceea ce este diferit. Este important să fim pregătiţi să înţelegem omenescul în diversele sale ipostaze, să admitem că tocmai infinita sa diversitate îi dă farmec. Nu există două feţe umane identice, nu există două voci la fel şi nici două priviri. De la omenesc nu e decât un pas până la omenie. Avem nevoia de a fi bun, generos, de a dărui, de a-i contamina pe alţii de bucuria vieţii.

Nevoia de cultură
Omenirea a acumulat un imens tezaur de cultură ştiinţifică, literar-artistică, tehnologică, religioasă, filosofică etc. Dar cine beneficiază de ele, câţi sunt cei care au acces la aceste piscuri, le înţeleg, îşi pot umple sufletul şi mintea de înţelepciunea şi frumuseţea lor, se pot astfel înălţa spiritual mult peste starea de animalitate? Care este nivelul de cultură al celor ce ne conduc, ce repere umane au ei? Ce anume dă un sens vieţii lor?

Citiţi şi Construieşte relaţii armonioase cu forţa gândului

Nevoia de transcendenţă
Ne aflăm aici la modul superior, de cea mai înaltă complexitate, pe care o poate căpăta nevoia de a da un sens vieţii. Aşa începe transcendenţa - să treci dincolo de limitele, de cadrul ce ţi-au fost impuse prin naştere, să nu rămâi sclavul percepţiei senzoriale şi empirice, să încerci să le depăşeşti.