Despre angoasă şi frică de abandon

Viaţa oricărei fiinţe este presărată cu întâlniri şi despărţiri, cu implicare şi detaşare, cu alianţe şi ruperi de alianţe, cu pierderi şi abandonuri care sunt tot atâtea surse de suferinţă.

Una dintre primele experienţe umane este cea a abandonului, pornind de la mici schimbări de ritm apărute în rutina zilnică a vieţii, provocate de absenţe scurte, întârzieri prelungite sau momentane ale persoanelor semnificative pentru acesta. Toate aceste adaptări necesare, indispensabile supravieţuirii, pot însemna pentru unii dintre noi, în funcţie de sensibilitatea sau vulnerabilitatea fiecăruia, o absenţă vitală, care le dezvăluie golul din cameră sau din casă.

Acest gol va căpăta un caracter derutant insuportabil, ca o formă de distrugere sau de prăbuşire. O lipsă care va reprezenta o notă discordantă în suita reperelor obişnuite din viaţa noastră şi care va deschide poarta către neîncrederea în siguranţa şi securitatea mediului înconjurător. Primele răni profunde se produc în noi atunci când persoana cea mai importantă din jurul nostru se îndepărtează, îndeletnicindu-se cu tot felul de lucruri din care noi ne simţim excluşi.

Aceste absenţe sunt interiorizate ca lipsuri. Resimţirea lipsei asociată cu aceste absenţe va fi întipărită cu acurateţe în memoria trupului. De multe ori, vor lua forma unor angoase, temeri, furii sau confuzii tăcute. Şi toate acestea atât de adânc, încât vor rămâne ascunse multă vreme în fiecare dintre noi, înainte de a se reactiva, mult mai târziu, într-un moment neaşteptat, datorită unui eveniment banal, pueril, nesemnificativ, care va avea rolul să redeştepte această rană primordială legată de un abandon, trăit sau închipuit. Uneori, aceasta se va petrece atât de neaşteptat şi de subit, încât îi va surprinde pe cei din jurul nostru si pe noi înşine.

O dată cu dispariţia sau pierderea fiinţelor apropiate şi mai ales unice, vor fi activate aceste răni ascunse şi invizibile care există în fiecare dintre noi. Schimbarea unui loc de muncă, despărţirea de un partener, înmormântarea unui părinte sau pierderea unui animal ne fac să trăim frica de abandon, în ciuda încercărilor de liniştire pe care fie ni le oferim noi înşine, fie alte persoane din anturajul nostru. Echilibrul nostru interior este influenţat de modul în care am învăţat să ne separăm rămânând, în acelaşi timp, un tot în intimitatea fiinţei noastre.
Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU