Despre vulnerabilitate, cu acceptare

În cultura noastră, vulnerabilitatea este asociată cu slăbiciunea şi neputinţa, promovând imaginea unei persoane sensibile la durere sau jignire. Este o iluzie faptul ca noi deţinem controlul în permanenţă. Situaţiile în care avem cele mai mari rezerve în a ne exprima vulnerabilitatea sunt adesea acelea în care dorim să afişăm o “imagine dură” din teama de a nu pierde autoritatea sau controlul.
Cea mai dureroasă luptă este cea interioară, ce are loc între minte şi inimă, în momentele în care ne considerăm răi sau nepotriviţi. Rana care determină cele mai puternice sentimente de ostilitate şi ura de sine este durerea fundamentală că „Tu nu mă iubeşti aşa cum sunt”. Nu vom putea să obţinem confirmarea faptului că suntem demni de a fi iubiţi, încercând să ne demonstrăm valoarea sau să ne ascundem defectele. Atunci când vom vedea că suntem frumoşi prin noi înşine, exact aşa cum suntem, ne vom elibera de calvarul imaginii duşmanului din celălalt sau din noi înşine.
Legenda spune ca alchimiştii căutau o piatră filosofală care să determine preschimbarea cărbunelui în diamant. Acestea reprezintă metafore ale unei vieţi interioare spirituale, în care disciplina şi clarviziunea alchimistului realizează trecerea de la o stare la alta. Aşa cum diamantul este un cărbune transformat, tot aşa claritatea se poate naşte din confuzie. Există un rost al experienţelor prin care trecem pentru procesul de învăţare şi vindecare, singura condiţie fiind dorinţa de a privi dincolo de aparenţe, acceptând ceea ce nu poate fi schimbat, asumându-ne vulnerabilitatea şi înţelegând propria noastră contribuţie la perpetuarea lor.
Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU

A fi vulnerabil înseamnă a fi deschis la realitate şi a avea curajul să îţi laşi inima expusă. Împrietenindu-ne cu vulnerabilitatea noastră descoperim un nou tip de flexibilitate şi putere