default

Dimensiune font:

După 5 ani de Anglia s-a întors în orașul natal și a adus conceptul de barber shop

| 07-12-2018 17:34

 Alex Curt s-a întors la Slatina, după mai bine de cinci ani în care a locuit şi muncit în Anglia. Tânărul a adus acasă conceptul de „barber shop”, iar la aproape două săptămâni de la deschidere, salonul său de pe strada Libertăţii este deja luat cu asalt de slătineni care vor cele mai noi frizuri, tunsori de bărbi sau un bărbierit curat, potrivit realitateadecraiova.net.

 

 „M-am gândit că Slatina are nevoie de un barber shop ca acesta şi am încercat să aducem aici tot ceea ce am văzut pe afară, prin Anglia şi alte ţări. Am deschis de doar două săptămâni şi, neaşteptat, suntem foarte aglomeraţi”, spune Alex.

În urmă cu cinci ani, Alex părăsea România cu direcţia Anglia însă mărturiseşte că, încă de atunci, şi-a propus să se întoarcă acasă.

„În Anglia, doar asta am lucrat, zi de zi, timp de vreo cinci ani. Am fost în Colchester, la o oră de Londra, dar în tot acest timp m-am gândit să mă întorc acasă. Chiar cu gândul ăsta am plecat, să mă întorc la Slatina”, mărturiseşte el.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Danilux S.R.L., cu sediul în mun. Botoşani, str. Primaverii, nr. 25, sc. F, et. P, Jud. Botoşani, CUI RO12598561 J7/6/2000 numită conform Sentinţei nr. 144/23.02.2011, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 2715/40/2010, anunţă scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică organizată la data de 04.07.2019, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor imobile: Nr. activ Denumire activ Valoare de evaluare (lei fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (fără T.V.A.). Activul 1 Spațiu comercial situat în mun. Botosani, str. Calea Nationala, nr. 207, jud. Botoşani cu suprafaţa construită de 251,60 mp şi suprafaţa utilă de 219,39 mp şi teren aferent construcţiei cu suprafaţa de 363 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 50743 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 4646/N) cu numărul cadastral 1433-4470. 1.274.300,00 78.000,00 euro*. Activul 3 Proprietatea imobiliară situată în zona marginală a loc. Cătămărești Deal, com. Mihai Eminescu, jud. Botoșani, ce include: grajd cu suprafața construită de 745 mp și teren aferent construcției cu suprafața de 2.580,76 mp, înscrise în Cartea Funciară nr. 50184 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 357/N) cu numărul cadastral 22/21/1/2/2/2/1 și bunuri mobile aferente, respectiv telefon mobil, birouri – 10 bucăți. 1.702.400,00 89.100,00 euro*. Sumă ce va fi achitată în lei la cursul valutar BNR din ziua plății. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până cel târziu la data de 03.07.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, toate documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0330/401589, 0758049901, 0749244377; 0232/243864, fax: 0232/212231. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Nu faceți niciodată aceste două lucruri când vă treziți noaptea
20/08/2019 21:16

Pot exista mai multe motive pentru care te trezesti noaptea, de exemplu, pentru că trebuie să mergi la toaletă, sau pentru că iti este sete.Te poti trezi la cea mai mică miscare. Ce nu trebuie să faci da ...

Pune săpun sub pernă. Trucul care te scapă de o problemă gravă
20/08/2019 19:13

Simptome Sindromul "picioarelor neliniştite" Furnicături Mancărime Senzaţia că vă ard picioarele Stiati că săpunul, pe langă faptul că serveste pentru curătarea corpului nostru, are mai ...

Cel mai rar leopard din lume a fost fotografiat!
20/08/2019 16:13

Foto: Black Leopard Mountain Lodge Cel mai rar leopard din lume, unul cu un tip de mutatie care il face sa aiba o nuanta roz, a fost fotografiat cu ajutorul unei camere de luat vederi cu senzori de miscare, in ...

Distractie totala la Summer Well, pe Scena Red Bull, cu hip-hop si traditii populare
20/08/2019 15:05

Foto: Mihnea Ratte Mii de fani s-au delectat in weekend cu hip-hop de avangarda si ritmuri traditionale electrizante pe Scena Red Bull de la Summer Well 2019. Trupa Subcarpati a pus inca o data in valoare fol ...

Descoperire importanta, facuta la Pompei. Obiectele au apartinut unei femei si spun multe despre acea perioada
20/08/2019 15:02

 Foto: Parcul Arheologic Pompei Nenumarate amulete de forme diferite au fost descoperite intr-o cutie din lemn, sub cenusa, in Pompei. Obiectele sunt mici, dar cu foarte multe detalii. Formele lor sunt d ...

Pune un cartof în pantofi. Trucul simplu pe care trebuie să-l ştii
20/08/2019 14:10

 Iată ce trebuie să faci dacă ţi-ai cumpărat o pereche de pantofi cu un număr mai mic: Ia doi cartofi care se potrivesc cu pantoful tău. Această tehnică este menită să intindă partea din fat ...

  Sfaturi utile pentru dezvoltarea empatiei
30/07/2019 07:32

  Empatia este o caracteristică extrem de pretioasă a rasei umane, care din păcate se activează mai des in cazuri extreme si mai putin in viata cotidiană. Element cheie al Inteligentei Emotionale, es ...

Cele mai ciudate obiceiuri sexuale. În Antichitate, erau fireşti. Astăzi, de neconceput!
12/07/2019 22:38

Incestul, adică relaţiile intime intre rudele de gradul I, este acum interzis prin lege, dar in trecut a fost o practică larg răspandită, in special in familiile regale. Ca exemple avem Egiptul antic, Peru ...

Ce se întâmplă la festivalul sexual secret care are loc într-un sat izolat. Imagini incredibile
07/07/2019 23:10

 Swingfields este singurul si cel mai mare festival sexual din Europa, sau in orice caz, singurul festival public de o asemenea amploare dedicat swingerilor. Se desfăsoară in fiecare an intr-un sat din ...

17 citate de Albert Einstein care arată mintea sclipitoare a savantului
01/07/2019 10:18

 La o simplă căutare pe Internet după sintagma „citate de Albert Einstein”, vei descoperi sute de vorbe despre care se spune că i-au apartinut marelui savant. Însă multe dintre acest ...