FLORII 2017. Ce SEMNIFICAŢIE are numele tău de floare

default

Dimensiune font:

| 09-04-2017 10:29

FLORII 2017. Sute de mii de români poartă nume de flori şi primesc urări de bine în duminica Floriilor, ultima dinainea Paştelui. Dar nu mulţi ştiu ce semnifică numele de flori, aşa că ne-am gândit să vă spunem noi.
 

 FLORII 2017. Camelia. Provine de la o expresie din latină ce înseamnă "ajutorul preotului".

Crina. Provine de la numele latin "christiana", ce înseamnă "urmaşul lui Hristos". Crinul ocupă un loc special printre flori, nu doar pentru că este o floare regală, ci şi pentru că este menţionat în legende biblice. Despre această floare se spune că ar fi apărut din lacrimile pe care Eva le-a vărsat când a părăsit Paradisul. Persoanele care poartă numele de Crina sunt pline de energie, au o minte deschisă şi sunt foarte ambiţioase, reuşind cu uşurinţă să ajungă departe în viaţă.

Dalia. Numele Dalia este asemănător cu Delia, însă sună mai special şi este mult mai rar folosit. Este un simbol al eleganţei şi demnităţii. Fetele care îl poartă au o ţinută graţioasă şi sunt foarte sensibile, dar nu o arată oricui. De obicei au un aspect şi un comportament regal şi se impun cu uşurinţă, însă fără a fi înfumurate sau dominante.

Florentina. Provine de la numele latin Florentius, care are forma feminină Florentia. Ambele derivă din florens, care înseamnă prosper, înfloritor. Poate fi pus în legătură şi cu zeiţa florilor şi a vegetaţiei, glorificată cu ocazia sărbătorii din prag de primăvară, numită Floralii. Primăvara era adusă pământenilor de zeiţa Flora. În creştinism a fost asimilată Sărbătorii Floriilor, în Duminica Floriilor, şi este legată de viaţa pământeană a lui Iisus.

Are o mulţime de derivate: Florea, Floarea, Florela, Florentina, Florentin, Florenta, Florian, Floriana, Florica, Ica, Florita, Floricel, Flori, Florent etc.

Hortensia. Nume de origine latină, forma adjectivală derivată de la substantivul "hortus cree" înseamnă "grădină, grădinar, cel care se ocupă de grădină". Hortensia este apropiată de floarea cu acelaşi nume, plantă decorativă numită după prenumele unei femei Hortense, care a contribuit la crearea acesteia.

Iasmina. Numele de fată Iasmina este de origine musulmană. Semnificaţia numelui Iasmina este "floare de iasomie", Jasmina, făcând parte din lunga listă de nume feminine inspirate din denumiri de flori. Variante: Iasomia, Jasmine, Iasmine, Jasmina, Iasomie, Iasomia.

Iris. Pe locul 1 în topul celor mai frumoase nume de fete inspirate din nume de flori este Iris, tocmai pentru că sună melodios şi regal în acelaşi timp. Este un nume rar şi deosebit şi ne aduce aminte de aspectul acestei flori minunate. Fetele care poartă acest nume au o personalitate foarte puternică şi o graţie unică. Pentru că au un tact aparte, ele se adaptează uşor oricărei situaţii şi reuşesc să scape tot timpul cu „faţa curată".

Lăcrămioara. Oarecum frecvent în onomastica noastră contemporană, este o formaţie românească, considerată nume de floare. De fapt, acest nume de persoană poate fi încadrat în categoria acelor prenume ce s-au format de la denumirile de flori. Deşi această floare este mică şi fragilă, ea reprezintă un simbol al rezistenţei şi al tăriei. De aceea, fetele care poartă acest nume pot părea vulnerabile la prima vedere, dar sunt mult mai puternice decât lasă să se vadă. Atunci când viaţa le pune în cale provocări, au resurse interioare nesecate.

Lăcrimioara. Are la bază substantivul lăcrimioară, diminutiv din lacrimă, cuvânt de origine latină. Exprimă gingăşie şi sensibilitate.

Liliana. Nume latin care înseamnă "Floare de crin" (lilium-crin).

Lilla. Mult mai popular în Transilvania, aparţinând mai cu seamă onomasticii ungureşti, prenumele de fată Lilla are originile în onomastica latină, întrucât provine de la numele de persoana Lily, ce înseamnă „crin". Mai mult decât atât, trebuie să ne îndreptăm atenţia şi spre simbolistica acestei flori, considerate simbol al inocenţei şi al frumuseţii.

Margareta. Prenumele feminin Margareta este de origine grecească. Numele Margareta provine din grecescul "margarites" cu sensul de "perlă" (de aici şi cuvântul românesc "mărgăritar"). Este considerată şi simbolul dragostei şi iubirii veşnice. Cuvântul are ca sens secundar floarea Margaretă, care are origini româneşti.

Nu degeaba, odinioară, fetele smulgeau petalele margaretelor, una câte una, pentru a afla dacă sunt iubite de băieţii de care se îndrăgostiseră.

Variante ale numelui Margareta: Marga, Margarita, Reta, Margo, Greta, Rita.
Se prescurtează şi se pretează la alinturi de tipul Marga, Margaret, Marji etc. Purtătoarele acestui nume sunt romantice incurabile, afectuoase, sensibile şi visătoare.

Narcisa. Nume grecesc, care îţi are originea în cuvântul "Narkissos" care înseamnă "pierdut". Derivat feminin de la Narcis, personaj din mitologia greacă, îndrăgostit de propriul său chip. Nume de floare, simbolizând dragostea, frumuseţea, virilitatea.

Rosa. Nume de origine latină ce îşi are originea în cuvântul "rosa" care înseamnă "trandafir". Este unul dintre cele mai frumoase nume de fată inspirate din nume de flori, pentru că este simplu şi are rezonanţă. Fetele care se numesc astfel sunt foarte frumoase şi îi atrag pe ceilalţi prin gingăşia lor. Precum trandafirii, ele au „spinii" lor şi nu sunt uşor de abordat, acceptând cu greu oameni în cercul lor intim de prieteni.

Violeta. În limba latină reprezintă floarea de culoare violetă. Femeile care poartă acest nume sunt modeste şi muncitoare. Principala lor calitate este loialitatea, poate şi pentru că au o fire idealistă şi romantică. Ele nu pot concepe să îşi trădeze apropiaţii sau să rănească voit pe cineva, motiv pentru care sunt prietene de nădejde.

Viorela. Nume de origine română, semnificând floarea de viorea.

Viorica. Poate nu la fel de popular ca acum câteva decenii, prenumele de fată Viorica este, potrivit cercetătorilor lingvişti, o formaţie românească. Tocmai de aceea semnificaţia numelui Viorica este clară, prenumele feminin discuţie formandu-se de la substantivul comun „viorea", denumirea unei flori. Corespondentul masculin este Viorel.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Forţa care îţi conduce viaţa, în funcţie de tipul de personalitate
26/12/2022 17:12

Dacă ai fost vreodată curioasă să afli ce fel de personalitate ai şi ţi-ai făcut testul Myers - Briggs, ştii deja ce tipologie (MBTI) te caracterizează şi iţi va fi foarte uşor să afli in cele ce u ...

Studiu: munca în exces îți afectează frumusețea! Cum îți distrug fizicul orele suplimentare
26/12/2022 12:51

Stii deja că statul prea mult pe scaun, implicit lucrul la birou cauzează probleme la nivelul coloanei vertebrale, coloanei cervicale, dureri de cap, de oase, afectiuni la nivelul picioarelor si circulatiei v ...

Cum să ai sărbători fără stres. Patru recomandări ale psihologului
26/12/2022 12:44

Pentru cei pentru care goana după cumpărături si cadouri, curătenia si pregătirea bucatelor de sărbători este un stres urias, psihologii oferă cateva recomandări. Sărbători, stres. Neda Gould, psiho ...

Pomul minune. Produce 40 de tipuri de fructe
26/12/2022 12:14

Pomul poate să producă 40 de soiuri de fructe. Este o minunătie de privit mai ales primăvară, atunci cand infloreste! În intreagă lume mai există doar alte cateva exemplare ale acestui copac uimit ...

Hidratarea, la fel de importantă și iarna, ca și vara
26/12/2022 11:35

Hidratarea este la fel de importantă si iarna, ca si vara. Diferenta este că vara e mai usor să ne dăm seama că trebuie să bem lichide, din cauza temperaturilor ridicate. În timpul verii, cand temp ...

Fructul care te poate ucide! Toți românii îl au în case
26/12/2022 11:00

Este fabulos de bun, uneori, o dietă pe bază de grapefruit te poate ajuta, fără mare efort, să pierzi cateva kilograme bune. Însă, pe cat de multe beneficii are acest fruct magic, poate fi si extre ...

Top 7 cele mai placute pozitii sexuale
04/08/2022 12:48

 Expertii spun ca anumite pozitii sexuale va ajuta sa aveti parte de momente intense si excitante, in timp ce alte pozitii sunt grozave pentru a va manifesta romantismul si dragostea. Incearca 7 dintre ma ...

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun
24/12/2021 12:21

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun Masa de Craciun trebuie pregatita ca la carte, cu retete traditionale si preparate culinare specifice acestei sarbatori. Sarmalele, carnatii de porc sau calt ...

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun
23/12/2021 18:12

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun Craciunul, marea zi a nasterii lui Iisus Hristos, este sarbatorita de toti romanii cu traditiile specifice ei. Brazi sclipitori, colinde, ...

 Niciuna dintre aceste imagini nu e ceea ce pare la prima vedere! Vezi cele mai bizare iluzii optice - Galerie FOTO
25/06/2021 16:50

Ce au in comun toate cele 10 imagini din GALERIA FOTO de mai jos - niciuna dintre ele nu este ceea ce pare la prima vedere! :) vezi AICI mai multe FOTO

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei