Gătitul cu stil

Gătitul cu stil

 

Se poate să te întorci la miezul nopţii de la birou şi să găteşti până la şase dimineaţa, pentru vreo 50 de persoane. Se poate să stai în centrul Bucureştiului şi să ai găini în curte. Se poate să-ţi placă mâncarea turcească, dar să te vezi trăind în Spania. Se poate să prăjeşti pateuri cu mâna dreaptă, în timp ce vorbeşti la mobil cu stânga.

După ce o întâlneşti pe Ana-Maria Matei, ai impresia că orice este posibil – şi cariera, şi familia, şi gătitul, şi pasiunea pentru fotbal şi rochiile creaţie proprie. Toate încap într-o casă din centrul Bucureştiului, împreună cu trei câini, zece pisici, 25 de găini şi o cămară plină de conserve pentru toamnă.

Şi culmea e că nu par prea înghesuite. Din cauza timpului limitat, Ana găteşte rar. „La noi, frigiderul e gol”, declară scurt şi la obiect, chiar la începutul întâlnirii. Însă atunci când îşi face timp de bucătărit, o face în stil mare. Găteşte pentru câteva zeci de persoane, la aniversări, sărbători, ba chiar şi pentru evenimente corporate.

Reţetele le ia de pe www.allrecipes.com, pentru că site-ul îţi calculează şi cantităţile. Atunci când găteşte pentru un grup mai restrâns, se inspiră din reviste: „Am avut o perioadă în care găteam mereu din GoodFood. Îmi amintesc şi acum puiul pe pat de fenicul sau pastele cu creveţi”. Însă găteşte de fiecare dată altceva: „Nu tre’ să fac un lucru de zece ori ca să-mi iasă bine”. 

Pentru întâlnirea cu noi a ales o reţetă dintr-o carte primită cadou de la mama ei. „Mi-am zis că e un semn”, spune jucăuş, şi ne îndeamnă spre farfuria de rahat cu fistic: „Asta ca să nu aşteptaţi aşa, cu burta goală”. Apoi scoate din plasă conserva de bame, roşiile („Sunt de la mine din curte!”), brânza feta, ouăle („de la găinile mele”), lintea portocalie, puiul, ardeii, foile de plăcintă, menta uscată, boiaua dulce.

Când ne vede figurile mirate, ne spune dintr-o suflare: „M-am gândit să fac şi o supă de linte şi nişte sigara böregi; se fac repede, în timp ce vorbim şi pregătesc mâncarea de bame”.

O supă memorabilă

Ana e pasionată de mâncărurile din Turcia (unde a şi locuit o vreme), dar la serviciu mănâncă mai mult italieneşte: salate, paste, multe fructe şi legume. Mâncare sănătoasă şi vegetariană, cu mici excepţii: „Pentru cartofi prăjiţi mă ridic şi din pat dacă sunt bolnavă”, spune cu mândrie, apoi îşi aminteşte de cum i-i servea bunica în copilărie – cu mujdei şi cu friptură de pui.

La restaurante comandă ceea ce nu ştie să gătească. „Când nu gătesc după reţete, încerc să-mi închipui ce conţinea mâncarea pe care am gustat-o la restaurantul X.” Are încredere că mâncarea o să iasă bună, dar recunoaşte că a mai dat şi chix: „Odată am vrut să fac o supă pe care am văzut-o la restaurant, în care pluteau nişte chestii care păreau alune de pădure. Am fiert la ele… dar tot crocante au rămas. De fapt, supa trebuia să fie cu boabe de năut”.

În timp ce cu mâna dreaptă prăjeşte sigara böregi (un fel de pateuri cu brânză şi pătrunjel), cu stânga ţine telefonul („Azi nu sunt la birou, că mi-am luat concediu, dar rămân conectată”); privirea este aruncată pe cartea de bucate, iar gândul – cine ştie – poate la businessul pe care se gândeşte să i-l deschidă mamei ei: „Face atâta ketchup şi zacuscă, încât mi-a umplut toată debaraua. Cât copiii sunt la grădiniţă, bona se ocupă de conservele lu’ mama”.

Sfaturi pentru un orez gustos ca în vacanţa din Turcia:

√ Orezul (cu bob lung) se spală în cât mai multe ape, apoi se lasă zece minute la înmuiat în apă rece cu sare.
√ Într-o cratiţă, se prăjesc două linguri de paste mici (cam cât un bob de orez) în ulei de măsline sau în unt, apoi se adaugă orezul scurs, se amestecă bine şi se acoperă cu apă sau cu supă. Se fierbe zece minute, până s-a absorbit tot lichidul. Se asezonează cu sare şi piper, după gust.
√ După ce s-a luat cratiţa de pe foc, se acoperă cu un prosop de bucătărie curat (ca să absoarbă aburul) şi abia apoi se pune capacul. Se lasă deoparte 5-10 minute înainte de a fi servit.

http://www.goodfood.ro