Patru obiceiuri care stimulează fericirea

vise-copii-_optimized

Dimensiune font:

| 13-05-2022 15:46

O viață fericită și împlinită reprezintă unul dintre dezideratele esențiale ale oamenilor, cercetările arătând că anumite obiceiuri au capacitatea de a stimula o atitudine pozitivă. Experiențele simple, precum practicarea recunoștinței sau petrecerea timpului liber alături de familie și prieteni, sunt cele care promovează bunăstarea mentală. Iar dacă te întrebi care sunt acțiunile pe care le poți întreprinde pentru a stimula fericirea, iată patru exemple care au un impact mai mare decât ai putea crede.
Practică recunoștința zilnică
Exprimarea recunoștinței are beneficii nu doar asupra stării de spirit, ci și asupra somnului și a nivelului de energie. Potrivit studiilor, persoanele care adoptă o astfel de atitudine sunt mai sănătoase, energice și mai puțin anxioase. Cheia este să creezi un mic ritual de recunoștință și, în fiecare dimineață, să te gândești la trei lucruri pe care le-ai apreciat în ziua precedentă. O altă variantă este să notezi într-un jurnal trei aspecte pozitive care te-au bucurat. Chiar dacă am putea crede că evenimentele majore sunt cele care ne oferă mulțumire, în fapt micile experiențe sunt cele care ne împlinesc ca persoane. Așadar, găsește zilnic acele lucruri care contribuie la starea ta de bine și fii recunoscător.
Realizează acte regulate de bunătate
Cercetările au arătat că micile acte de caritate au o contribuție majoră asupra bunăstării și aduc o mare satisfacție. Fie că alegi să donezi pentru cazuri precise, fie decizi să redirecționezi 3,5% din impozitul pe 2021 către proiectele de educație ale United Way, aceste acțiuni îți vor oferi o stare de bine și vor contribui la o mai mare stimă de sine. Spre exemplu, fiecare redirecționare către United Way ajută copiii din medii defavorizate să nu abandoneze școala și astfel să rupă cercul sărăciei în care trăiește familia lor de generații. De asemenea, pe lângă aceste acțiuni, poți realiza mici gesturi care să înfrumusețeze ziua cuiva. Poți ține ușa deschisă pentru cineva care intră după tine, poți dona haine unui centru de asistență socială sau ai posibilitatea să-i ajuți pe vecinii tăi de bloc la realizarea unor treburi gospodărești.
Petrece mai mult timp cu familia și prietenii
O relație apropiată cu familia și prietenii reprezintă una dintre cheile longevității. Potrivit cercetărilor, interacțiunea socială scăzută poate fi extrem de dăunătoare și are un impact negativ asupra psihicului nostru. Pentru a evita o astfel de situație, încearcă să creezi loc în programul tău pentru întâlniri frecvente nu doar cu familia, ci și cu prietenii buni. Prieteniile puternice sunt importante pentru sănătatea ta emoțională și au un rol major în menținerea unei stări bune de spirit.
Investește în experiențe
Sunt multe lucruri pe care ni le dorim pentru noi sau pentru locuința noastră, dar dacă îți dorești să contribui la crearea unei stări de bine, atunci ia în considerare să investești mai mult în experiențe și mai puțin în obiecte. În plus, caută mereu să te plimbi, să descoperi locuri noi, să petreci timp în mijlocul naturii și să pui în prim plan pasiunile tale. Aceste practici sunt esențiale pentru atingerea fericirii și a unei stări de bine.

De asemenea, înconjoară-te de oameni optimiști și cu energie pozitivă, pentru că aceștia au capacitatea de a ne inspira și de a ne transmite bunăstare emoțională.

Sursă foto: Shutterstock

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

Povestea fructului miraculos
16/04/2024 13:51

 Într-o lume in care zahărul este omniprezent si lupta impotriva obezitătii si a bolilor legate de dietă continuă să fie o prioritate globală, apare un aliat neasteptat: fructul miraculos, sau ...

Evoluția Agentului Imobiliar: Cursurile Smart Experience de la Inter Imobiliare modelează profesioniștii de mâine
15/04/2024 14:02

 Ai observat vreodată cat de rapid se schimbă lumea imobiliarelor? Dacă esti agent imobiliar sau te gandesti să devii unul, e esential să fii mereu informat si pregătit pentru noile provocări. &Ici ...

Povestea parfumului de trandafiri
14/04/2024 14:46

În grădina cu flori a naturii, există un personaj incantător care captivează simturile cu frumusetea si misterul său delicat: parfumul de trandafiri. În spatele fiecărui strop de esentă parfu ...

La 48 de ani, Georgiana Văcaru are 10 băieți și 10 fete. Ireal câți urmași are femeia cu cei mai mulți copii din lume
12/04/2024 17:11

Georgiana Văcaru este o adevărată mamă eroină. Argeseanca născută in anul 1976 este femeia cu cei mai multi copii din Romania. La doar 48 de ani, femeia a adus pe lume 10 băieti si 10 fete. Iată povest ...

Surori siameze, dezvăluiri despre viața amoroasă. Ce se întâmplă dacă una dintre ele moare
11/04/2024 16:03

Desi la nastere cadrele medicale au spus că vor trăi doar cateva zile, două surori siameze, Carmen si Lupita Andrade, au sfidat sansele de supravietuire si se bucură de tot ce le oferă viata la cei 23 de a ...

 Cele mai populare branduri de ochelari de soare
09/04/2024 12:18

 Cele mai populare branduri de ochelari de soare  Într-o lume in care protectia ochilor de razele soarelui nu mai este doar o necesitate, ci si o declaratie de stil, este esential să alegi cor ...

 3 trucuri prin care poți prelungi viața laptopului tău
08/04/2024 18:00

 3 trucuri prin care poti prelungi viata laptopului tău Investitia intr-un laptop, fie el Lenovo Thinkpad, Lenovo Yoga sau Lenovo Legion, este una destul de mare, asa că nu credeam că există vreun uti ...

Mirajul vindecării. Adevărul ascuns despre uleiul de șarpe
02/04/2024 15:52

  De-a lungul istoriei, omenirea a căutat in mod constant remedii miraculoase pentru diverse afectiuni, un panaceu universal care să ofere vindecare rapidă si eficientă pentru toate bolile. În a ...

În Thailanda, legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex trece de prima lectură în Senat
02/04/2024 15:07

Thailanda a mai făcut un pas spre legalizarea căsătoriei pentru toti, după ce Senatul a adoptat textul cu o largă majoritate. Instabilitatea care caracterizează viata politică a regatului a infrant inc ...

Esarfele și pălăriile - Cele mai potrivite accesorii pentru primăvară
02/04/2024 10:13

Esarfele si pălăriile - Cele mai potrivite accesorii pentru primăvară  Odată cu sosirea primăverii, garderoba noastră suferă transformări semnificative, nu doar din punct de vedere al pieselor ve ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei