cemetery-1655378_960_720

Dimensiune font:

Povestea de suflet. Tu când ai spus ultima dată "Mulţumesc"?

| 22-09-2019 11:28

Am visat că am fost în Rai, iar un înger îmi arăta ce se petrece acolo. M-am plimbat prin multe încăperi cu mulţi îngeri fiecare având câte o îndatorire specială. Am ajuns în dreptul unei uşi mari pe care scria "Secţia PRIMIRI".foto;pixabay.com

 

 
Am găsit aici mii de îngeri care sortau, triau, scriau mesajele noastre, dorinţele, solicitările noastre către Dumnezeu. "Tot ce spun oamenii în rugăciuni ajunge aici!", îmi spuse îngerul şi atunci am înţeles de ce era aşa de multă agitaţie în acea cameră. Rugăciunile tuturor oamenilor de pe pământ treceau prin mâinile îngerilor.

Ne-am mutat apoi în altă cameră "Secţia EXPEDIERI". "Aici împachetăm binecuvântările şi le trimitem oamenilor care s-au rugat!", mi-a explicat îngerul. Şi am înţeles din nou de ce erau aşa de mulţi îngeri care lucrau în acea secţie. Doar trebuiau să trimită înapoi către oameni dorinţele îndeplinite.

Am ajuns într-un final la cea mai îndepărtată dintre camere. "Secţia MULŢUMIRI!". Spre surprinderea mea, un singur înger lucra aici. Am întrebat mirat:

– Doar un înger? În celelalte încăperi sunt cu miile şi aici doar unul? De ce?.

– E trist, aşa-i?, mi-a răspuns îngerul. Nu prea e de muncă aici la mine. Lumea cere, primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu şi mulţi uită să spună "Mulţumesc, Doamne!".

– Şi cum ar trebui să ne dăm seama noi, oamenii, că am primit binecuvântarea lui Dumnezeu?

– E simplu! Dacă ai mâncare în frigider, haine pe tine şi un acoperiş deasupra capului, înseamnă că eşti binecuvântat de Dumnezeu. Eşti mai bogat decât 75% dintre oamenii acestei planete. Dacă ai bani la bancă, bani în portofel, mărunţiş pentru bacşiş, te numeri printre cei mai înstăriţi 8% dintre oamenii planetei. Dacă te trezeşti în fiecare dimineaţă sănătos, eşti binecuvântat de Dumnezeu.antena3.ro

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, şos. Aleea Nicolina, nr, 82, jud. Iaşi, tel: 0232/243864; fax: 0232/212231, e-mail: iasi@insolventa.ro, prin asociat coordonator Mititelu Corneliu, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. Com-Beton S.A. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, B-dul Chimiei nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO5551582, nr. de înregistrare la O.R.C. J22/189/1994, numită potrivit Încheierii nr. 349/2017 din data de 15 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 8380/99/2014, anunţă în data de 27.09.2019, ora 12.00, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la sediul lichidatorului judiciar din mun, Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de pornire la licitaţie* (lei, fără T.V.A.) Activ 3 - PROPRIETATEA IMOBILIARĂ FUNCIARĂ amplasată în extravilan com. Vîrfu Cîmpului, jud. Botoşani, compusă din: - teren arabil neproductiv (cu destinaţie Staţie sortare pentru balastieră), în suprafaţă de 5.000 mp, cu număr cadastral 39, C.F. 9/N (nr. cds. nou 39 al C.F. 50595/com. Vîrfu Cîmpului). Imobilul se află în zona periferică a comunei, ocupată preponderent de terenuri virane şi agricole, amplasamentul nu dispune de utilităţi, iar accesul la proprietate se face pe drum pietruit. Imobilul a fost dobândit conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2939/07.10.2004 de B.N.P. Elena Roman. - 325.000,00 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 26.09.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Licitaţia se va organiza în contul S.C. MINERAL COM S.R.L. care a adjudecat activul 3 în cadrul licitaţiei publice din data de 17.07.2019, ora 12.00 la preţul de 325.000,00 lei. S.C. MINERAL COM S.R.L. va putea să achite la termenul de licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00–16.00, până pe data de 26.09.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la: tel. 0232/243864, 0755132473, 0758049904, fax: 0232/212231 email: secretariat@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
S.C. MECANO FUC S.A. Vaslui, cu sediul în mun. Vaslui, str. Metalurgiei nr. 4, construcţia C1, birou 9, jud. Vaslui, nr. de înreg. La Registrul Comerţului J37/748/1992, C.U.I. RO 842629 prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., desemnat prin Încheierea de şedinţă nr. 16/F/2016 din data de 29.06.2016, pronunţată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. 1320/89/2016, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare la data de 07.11.2019, ora 13.00, la sediul administratorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. crt. - BUNURI MOBILE - Valoare pornire la licitaţie (lei fără TVA) MIJLOACE DE TRANSPORT - GESTIUNEA IAŞI: 1. - AUTOUTILITARĂ CATEGORIA BA SUPRASTRUCTURĂ DESCHISĂ, MARCA RENAULT VI, TIP 42AEA1/UV9A69/MIDLUM 180DCI, an fabricaţie 2006, masa proprie 4664 kg, masa total autorizată 11990 kg, dimensiunile de gabarit 9545X 2500 X 3330 MM, nr. locuri 2, cilindree 4116 cmc, putere 128 KW, tip motor DCI 4CJO1, seria motor nu poate fi poansonată, sursa enegie motorină, tracţiune spate, culoare alb-gri, nr. înmatrculare VS-05-AYG (în lista inventar este identificată ca AUTOUTILITARĂ RENAULT VI cu nr. înmatriculare IS-49-ARR), nr. inv. 4-0021. - 10.980,00 lei 2. - AUTOUTILITARĂ VOLKSWAGEN, caroseria furgon 21 uşi, tip Caddy, nr. identificare WV1ZZZ9KZ1R525805, an fabricaţie 2001, norma de poluare Euro 3, masa proprie 1.180 KG, nr. locuri 2, capacitate cilindrică 1,896 CMC, putere/turaţie 47/4200 (64 CP), sursa de energie motorină, tracţiune faţă, culoare albastru, nr. înmatriculare IS-05-HBD. - 1.320,00 lei ECHIPAMENTE TEHNOLOGICE, APARATE DE MĂSURĂ ŞI CONTROL, MOBILIER, MATERII PRIME, OBIECTE INVENTAR etc. depozitate la sediul din mun. Vaslui, str. Metalurgiei, nr. 4, jud. Vaslui 8. - MAŞINĂ DE ALEZAT ŞI FREZAT AFD 100, nr. inv. 41416, stare tehnică funcţional; - 16.000,00 lei 11. - MAŞINĂ PRELUCRARE PRIN ELECTROEROZIUNE (ELECTROTEHNICA, TIP ROGIF20, NR. 206, an fabricaţie 1968), nr. inv. 42888, stare tehnică funcţional; - 2.500,00 lei 12. - MAŞINĂ DE ALEZAT ŞI FREZAT AFD-100, nr. inv. 41924, stare tehnică funcţional; - 16.000,00 lei Pentru bunurile mobile se aplică TVA. Persoanele care pretind vreun drept real asupra bunurilor scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 05.11.2019, ora 13.00, la sediul administratorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Pentru programare ofertanţii trebuie să-şi anunţe prin fax la 0232/212231 sau e-mail vanzari@insolventa.ro intenţia de vizitare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul administratorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, până pe data de 05.11.2019, ora 13.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine prin accesarea site-ul-ui www.insolventa.ro şi la telefoanele: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: 0755132471, 0757545545, 0232/243864. Administrator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
S.C. MECANO FUC S.A. Vaslui, cu sediul în mun. Vaslui, str. Metalurgiei nr. 4, construcţia C1, birou 9, jud. Vaslui, nr. de înreg. La Registrul Comerţului J37/748/1992, C.U.I. RO 842629 prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., desemnat prin Încheierea de şedinţă nr. 16/F/2016 din data de 29.06.2016, pronunţată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. 1320/89/2016, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare la data de 07.11.2019, ora 12.00, la sediul administratorului judiciar din Mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire activ - Valoare pornire la licitaţie (lei, fără T.V.A.) Activ nr. 2.1 - Fostul Amplasament Al Filaturii De Bumbac compus din teren intravilan în st. de 42.150,95 mp şi clădiri industriale în sc. de 21.816,77 mp amplasat în intravilanul oraşului Negreşti, str. Gării, nr. 65 (fosta nr. 2), jud. Vaslui. Proprietatea este pretabilă pentru activităţi industriale, dispune de utilităţi şi accesul se realizează direct din str. Gării, beneficiind de o deschidere frontală de 157,60 ml. Amplasamentul se învecinează la N şi V cu proprietăţi particulare şi la E - Construcţii SA. - 1.268.400,00 lei Activ nr. 2.2 - Utilaje/echipamente tehnologice pentru fabricare cuie şi plasă sârmă situate în Negreşti, str. Gării, nr. 65 (fosta nr. 2), jud. Vaslui - conform anexa 2. - 346.722,00 lei Pentru alte informaţii suplimentare referitoare la condiţiile de participare la licitaţie şi aplicarea regimului TVA accesaţi site-ul www.insolventa.ro Persoanele care pretind vreun drept real asupra bunurilor scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 05.11.2019, ora 12.00, la sediul administratorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Pentru programare ofertanţii trebuie să-şi anunţe prin fax la 0232/212231 sau e-mail vanzari@insolventa.ro intenţia de vizitare. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 05.11.2019, ora 12.00, la sediul administratorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, documentele prevăzute în Regulamentul de vânzare si caietul de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul administratorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, până pe data de 05.11.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: 0755132471, 0757545545, 0232/243864. Administrator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
De ce spațiul cosmic afectează diferit femeile și bărbații
22/10/2019 19:48

 NASA a avut nevoie de 20 de ani pentru a trimite in spatiu o femeie. În 1983, Sally Ride a devenit a treia femeie si prima americancă care a intrat in spatiul cosmic. Înainte de călătoria i ...

Existenta vechiului oras Mahendraparvata sub jungla cambodgiana a fost confirmata
22/10/2019 19:39

 Imperiul Khmer a controlat Asia de Sud-Est intre secolele IX si XV. Despre acest oras se credea ca a fost inghitit de jungla si ca se afla pe un munte, nu departe de celebrul complex de temple Angkor Wat, ...

Ora de iarnă 2019. Când se dă ceasul înapoi
22/10/2019 18:43

 Din anul 1932, Romania se numără printre cele 70 de ţări care folosesc trecerea la ora de iarnă. Însă, nu toate ţările au aceleaşi perioade stabilite pentru acest moment. În luna sept ...

Ce se întâmplă în organism dacă mănânci nuci în fiecare zi?
22/10/2019 15:31

 Studiul, realizat de Imperial College London, arată că oamenii care consumă cel puţin 20 de grame de nuci zilnic au şanse mai mici de a dezvolta boli grave. Nucile reduc riscul de a avea o boală de ...

 

Cea mai veche perla din lume vine din Emiratele Arabe Unite. Are 8.000 de ani!
22/10/2019 13:33

 Gasita pe insula Marawah, nu departe de capitala Emiratelor Arabe Unite, perla ar fi fost folosita ca bun de schimb din cele mai vechi timpuri, inca din Neolitic, arata The Guardian, care citeaza oficiali ...

Apariție neașteptată pe plaja de la malul mării
22/10/2019 12:50

 Golful plajei de la Eforie Nord a oferit un spectacol vizual rar intalnit. Un covor de meduze se intindea pe sute de metri, foarte aproape de tărm. Biologii spun că este un fenomen natural, firesc, car ...

De ce oamenii cu ochi căprui sunt speciali
22/10/2019 12:26

 Aceasta este definită de cantitatea şi tipul de pigment de culoare care se localizează la nivelul ochilor. Cel mai des intalniţi sunt ochii căprui, despre care se crede că inspiră foarte multă in ...

Semnal de alarmă de la Bruxelles privind statul de drept
22/10/2019 11:28

Sunt informatii că raportul va fi unul critic. Premierul spune că din punct de vedere al actului de guvernare se asteapta ca raportul să fie unul pozitiv. Raportul MCV care analizează modul in care functi ...

Cum a fost îmbrăcată Carmen Iohannis la întronarea împăratului Japoniei
22/10/2019 10:15

 Şeful statului roman a fost imbrăcat in frac, iar Carmen Iohannis a purtat o rochie lungă albastră.     Împăratul Naruhito şi-a proclamat oficial ascensiunea la tron in prezenţa ...

Un manechin a fost atacat de o femeie într-un club pe un motiv ireal
22/10/2019 09:58

 Jacee Pink a fost lovită cu sălbăticie intr-un club din Sunderland. Mama tinerei a povestit că fiica ei a fost lovită in cap si tarată, apoi lovită cu picioarele. Tanăra este si cantăreată, iar ...