Probele în cauzele comerciale
Dimensiune font:
În materia comerciala legea și în special Codul Comercial, permit o mai mare libertate a probelor față de litigiile civile, mai ales pentru a se asigura celeritatea și securitatea relațiilor comerciale.
Astfel, în conformitate cu art. 46 din Codul Comercial, obligațiile comerciale pot fi dovedite cu acte autentice, acte sub semnatură privată, facturi acceptate, corespondența dintre părți, telegrame, registrele părților, martori (chiar în cazurile în care în materie civilă este interzisă proba cu martori conform art.1191 Cod civil) și orice alte probe admise de legea civilă, cum ar fi mărturisirea realizată de regulă prin interogatoriu, expertizele judiciare, prezumțiile etc.
Deși se pot utiliza orice probe admise de legea civila, în cauzele comerciale există și posibilitatea administrării unor probe specifice.
Se pot utiliza astfel facturile acceptate, adică înscrisurile emise de un comerciant prin care s econstată executarea unei obligații comerciale. Acestea trebuie să cuprindă conform legii anumite mențiuni, să fie întomcite în dublu exemplar. Factura comercială face dovadă împotriva emitentului ei și în favoarea destinatarului ei, însă dacă este acceptată de destinatar, face dovadă și împotriva destinatarului. Acceptarea poate fi expresă sau tacită.
O altă probă specifică este corespondența comercială, respectiv dovedire încheierii unui contract comercial prin scrisori, adrese telegrame, note, mesaje e-mail mai recent etc. Are forță probantă, asemenea unui înscris sub semnatură privată, potrivit legii atât originalul scrisorii, cât și copia acesteia păstrată în registrele părții.
De asemenea telegramele au în condițiile legii, potrivit art.47 Cod comercial, valoare de probă în materie comercială și bineînțeles registrele comerciale. Astfel, registrele legal ținute pot folosi ca probă în litigiile dibntre comercianți, atât în contra comerciantului care ține aceste registre, cât și în favoarea acestuia (ca o derogare de la regula generală potrivit căreia nimeni nu își poate preconstitui un mijloc de probă).
Registrele nelegal ținute (care nu îndeplinesc condițiile legale) pot fi utilizate ca probă doar în contra celui care le ține.
În litigiile dintre comercianți și necomercianți, registrele comerciantului pot fi utilizate ca probe doar împotriva comerciantului, iar nu și în favoarea lui, adică în contra necomerciantului.
Însă întotdeauna, necomerciantul care utilizează resgistrele comercaintului ca probă nu poate scinda conținutul lor, întrucât acestea au practic valoarea unei mărturisiri.
Sursa: http://www.consult-avocat.ro/
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau