Procedee si operatii estetice nebanuite

default

Dimensiune font:

| 03-10-2012 08:58

Ca vrem sau nu, devenim din ce in ce mai familiarizati, chiar mai dornici de a ne lasa supusi operatiilor estetice, mai ales ca oferta e tot mai vasta de la an la an. Sabloanele de frumusete se schimba necontenit, iar cerintele clientilor sunt din ce in ce mai mari si uneori pot parea imposibile.

Totusi, medicii reusesc sa le-o ia inainte si inventeaza procedee ce par desprinse din SF pentru a satisface cererea. Iata cateva astfel de procedee de care copiii sau nepotii nostri vor rade peste ani, conform TotalBeauty:

Procedura de sculptare la rece a corpului

Aceasta este o procedura non-invaziva de modelare a corpului, inventata de specialistii de la Universitatea din Massachusetts. Aceasta foloseste criolipoliza, un proces de inghetare a celulelor grase.

Se foloseste un aparat patentat care se aplica pe zona cu pricina, racind grasimea. Pentru 3 ore, pacientul sta intins nemiscat. In urmatoarele 2-4 luni, celulele grase cristalizate se descompun, se micsoreaza si apoi sunt eliminate complet din organism.

Pretul variaza in functie de numarul de sedinte necesare, dar este undeva intre 650 si 1.200 de dolari.

Procedura Isolaz

Acesta este un tratament care foloseste lumina si un vacuum pentru purificarea porilor. Sunt eliminate mizeria si sebuumul si astfel este prevenita acneea. Nu se creaza cruste, nu apar roseata sau iritatii, procedura nefiind dureroasa.

Costul este de 200 - 359 de dolari si este nevoie de 4 - 6 tratamente.

Vopsirea genelor

O mascara semipermanenta este aplicata de profesionalisti si dureaza pana la 6 saptamani. Este, de fapt, un gel negru care onduleaza si da volum genelor, pentru o privire senzuala. Este apoi nevoie de aplicarea unui gel transparent de 3 ori pe saptamana, pentru mentinere.

Costul unei asemenea proceduri este de 200 - 300 de dolari initial, dupa care fiecare reinnoire mai costa cate ceva.

Grefa faciala de grasime, pentru buze

O alternativa pentru substantele hialuronice injectabile, grefa de grasime se face prin prelevarea de celule grase din alta zona a corpului si reimplantarea lor in buze, pliurile care apar intre gura si nas si alte zone ale chipului unde mai este nevoie de ele.

Rezultatele acestor injectii dureaza cu pana la 50% mai mult decat cele ale altor proceduri (pana la 5 ani) si pielea va fi intinerita, gratie celulelor stem continute si implantate in zona respectiva.

Chirurgul indeparteaza de obicei grasimea de pe fese sau abdomen, este curatata de sange si alte fluide si apoi se injecteaza unde este nevoie.

Dupa procedeu, pacientii se odihnesc 2 ore si este nevoie ca cineva sa ii duca acasa, asta datorita medicamentelor cu efect calmant si sedativ pe care le primesc. Trebuie apoi ca ei sa maseze si sa trateze zona cu pricina in urmatoarele doua zile, pentru stabilizarea grasimii.

Este posibil ca timp de 72 de ore sa apara umflaturi si vanatai. In functie de cate zone ale tenului sunt tratate, costul poate sa varieze de la 1.500 pana la 9.000 de dolari, in cazul in care este injectata cu grasime o mare portiune a fetei.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Cum să alegi un ceas bărbătesc potrivit?
21/01/2021 16:46

 Stiati că există practic trei tipuri de ceasuri? Mecanic, cuart si electronic sau digital. Fiecare are propriile sale calităti, precum si propriile avantaje. Cand cumpărati un ceas pentru bărbati, n- ...

Vrei să slăbești? Renunță la carbohidrați
21/01/2021 16:15

Anca Alungulesei, terapeut nutritional, recomandă cateva reguli de bază pentru cei care isi propun să slăbească in acest an. Invitată la „Neatza cu Răzvan si Dani” de la Antena 1, Anca Alung ...

FOTO/VIDEO - Robbie Williams are COVID-19
21/01/2021 15:27

Robbie Williams are COVID-19. Cantăretul a fost fotografiat la sfarsitul anului trecut in Caraibe impreună cu sotia sa, Ayda Field, in varstă de 41 de ani si copii lor: Teddy in varstă de 7 ani, Coco 1 an, ...

Tezaur cu peste 1.600 de bijuterii din aur şi argint, scos la licitaţie
21/01/2021 14:45

Tezaurul din aur şi argint este scos la licitaţie săptămana viitoare, anunţă Artmark. Aceasta este o premieră pentru piaţa romanească de artă punerea la vanzare, in cadrul unei executări silite, a ...

Nu esti compatibila in pat cu partenerul tau? Iata ce trebuie sa faci
21/01/2021 13:00

Intr-o lume perfecta, barbatul pe care il iubesti este si cel cu care esti perfect compatibila sexual. In pat va sincronizati perfect, chimia dintre voi naste artificii si nici ca puteati avea parte de sex ma ...

Nuntă în pandemie
21/01/2021 12:12

Întrucat ne confruntăm la nivel global cu pandemia COVID-19, organizarea unei nunti se dovedeste a fi o provocare pentru multi. Desi cu totii ne dorim să nu fie asa, pandemia este cu noi chiar si după ...

Eleganță la Casa Albă. Ținutele doamnelor au atras atenția la ceremonia de învestire a președintelui Joe Biden
21/01/2021 10:10

Tinutele care au atras atentia la ceremonia de investire a presedintelui Joe Biden La ceremonia de investire a presedintelui Joe Biden, nu doar discursurile au atras atentia, ci si tinutele doamnelor. Perlele ...

CEDO a amendat România cu 15.000 de euro. A obligat bărbați transgenderi să-și facă operație pentru acte
19/01/2021 13:15

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, marti, că persoanele trans din Romania nu au la dispozitie o procedură clară pentru modificarea genului in actele de identitate, ceea ce reprezintă o incăl ...

Motivul pentru care la Helsinki urșii sunt plimbați cu mijloacele de transport în comun
18/01/2021 15:55

Cei care aleg transportul public in Helsinki vor călători langă un urs de pluş uriaş. Este metoda ingenioasă la care au apelat autorităţile finlandeze pentru a se asigura că oamenii respectă distanţ ...

FOTO/VIDEO - Omul dintre spatele albumului „Let it Be” al formaţiei „The Beatles” a murit. Phil Spector a fost răpus de COVID. Avea 81 de ani
18/01/2021 10:15

A murit producătorul muzical Phil Spector. Omul dintre spatele albumului „Let it Be” al formaţiei The Beatles, s-a stins din viată la varsta de 81 de ani. Producătorul muzical al albumului & ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei