Secretul nemuririi, descoperit de oamenii de ştiinţă
Dimensiune font:
* o meduză îşi poate modifica oricând modul de evoluţie, întinerind până la stadiul de polip
Taina vieţii fără de moarte este deţinută de o meduză. Numită ştiinţific „Turritopsis dohrnii” şi descoperită în anul 1988 de către biologul marin german Christian Sommer, „meduza nemuritoare” a uimit lumea ştiinţifică şi nu numai. După o perioadă de studiu în laborator, savantul a tras concluzia că acest tip de meduză nu urmează legile naturii şi, prin urmare, ar putea fi singura vieţuitoare nemuritoare din lume, potrivit New York Times. În funcţie de stresul provocat de mediu sau dacă suferă vreo agresiune fizică, această specie de meduză începe să întinerească şi ajunge din nou la stadiul incipient de polip, de unde reîncepe un ciclu normal. După Sommer, meduza a fost supusă unui nou studiu de către biologii din Geneva în 1996. Şi ei au arătat ca această meduză îşi poate modifica oricând modul de evoluţie, întinerind până la stadiul de polip. În timpul transformării, celulele corpului îşi schimbă funcţia, de exemplu, o celulă nervoasă se transformă într-o celulă a pielii. Fenomenul este întâlnit şi în cazul celulelor stem umane. Unul din autorii studiului, Ferdinando Boero, a comparat acest proces cu un fluture care, în loc să moară, redevine omidă sau cu o găină care s-ar transforma în ou. Experţii spun că această specie de meduză şi-a extins teritoriul, fiind întâlnită în orice mare din lume.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau