Sex de calitate cu ajutorul meditaţiei

default

Dimensiune font:

| 24-10-2012 17:19

Sex de calitate cu ajutorul meditaţiei

 

În timp, fără inhibiţii sau aparent ruşinată, ai conştientizat că relaţiile intime te definesc într-un mod atât de natural, încât e sănătos să vorbeşti despre ele şi să găseşti soluţiile optime pentru armonizarea lor cu sufletul tău.

În căutarea sinelui sexual, unul dintre secretele pe care vrei să le descoperi constă în acel ceva care să te împlinească atât sufleteşte cât şi fizic, acea magie care îţi armonizeză simţămintele cu instinctele, pentru ca universul să se rotească numai în jurul fericirii tale – şi nu e păcat sa cauţi o formă de perfecţiune în sufletul tău, poţi să fii sigură că nu vei mânia divinitatea.

Aşa că uită de romantismul fals al ciocolatei şi al capşunilor, cu atat mai mult de acrobaţii!

Cercetătorii în domeniu te sfătuiesc să laşi totul pe seama gândurilor tale pentru că (deşi sună a paradox) numai conştientizând (prin atenţie) poţi trăi, într-o inconştienţă prielnică, o partidă de sex cu partenerul tău.

Cercetătorii de la Universitatea din Brown au demonstrat că femeile care au practicat meditaţia - numită de unii şi “lipsa de gândire” în timpul actului sexual - au raportat reacţii de calmitate şi excitare mult mai profunde decât înainte de începerea cursului.

Teoria nu este neapărat una inovatoare, se ştie dintotdeauna că nu-ţi poţi lăsa corpul să se bucure de senzaţii sau de excitare atâta timp cât tu eşti ocupată cu grijiile ce privesc plata întreţinerii sau mintea ta este continuu invadată de temeri referitoare la modul cum arăţi.

“Sunt prea grasă! În poziţia asta mi se vad vergeturile! Am uitat să îmi epilez un fir de păr de pe piciorul stang…”, sunt aşa multe frici transformate în gânduri obsesive care nu îţi dau pace.

Propria insuficienţă sau ancorarea într-un context social extern, cu responsabilităţi şi dead-line-uri, îţi fură dreptul de a trăi frumos acea parte dintr-o relaţie intimă care ar trebui să merite, de fiecare dată, cele mai multe aplauze.

Pentru a nu rata propria bucurie, concentrează-ţi atenţia asupra câtorva moduri de detaşare fizică şi psihică, practică meditaţia spirituală cât de des poţi:

  Activează-ţi starea de orgasm

Îţi recomand pentru eliminarea stresului, anxietăţii, înlăturarea depresiei şi sporirea imunităţii, meditaţia spirituală.

Practică ce îşi are originile în tradiţia budistă, meditaţia spirituală constă în focusarea gândirii strict pe ceea ce se întâmplă în momentul respectiv, urmărind respiraţia.

După o perioadă mai mare de practică, meditaţia budistă activează o regiune din creier asociată cu senzaţii fizice şi emoţionale, fiind un real sprijin pentru atingerea stărilor de orgasm.

În ceea ce priveşte meditaţia, contează mai mult regularitatea şi nu neapărat cantitatea: 20 de minute dedicate pe zi este suficient, chiar şi împărţite în doua etape de câte 10 minute.

Urmăreşte-ţi respiraţia

Respiraţia, deşi aparent de o simplitate primitivă, controlează şi menţine într-un sistem unitar mintea şi trupul.

Ca să rămâi atent la ceea ce contează în prezent, fără judecăţi inutile, trebuie doar să te proiectezi undeva dincolo de timp şi să acorzi atenţie respiraţiei.

Observă atent circuitul respiraţiei: senzaţia de aer care trece prin nările tale până în jos, în piept şi burtă şi simte cum acestea se dilată în timp ce inhalezi, iar apoi expiră.

Aşa vei trăi conştientă o experienţă care ţine exclusiv de ceea ce înseamnă organismul tău…

Îndepărtează factori care îţi atrag atenţia şi refocusează-te

Este benefic să îţi începi mini-şedinţa de meditaţie dimineaţa: înainte ignora orice îţi poate distrage atenţia: televizor, internet, telefon, bea-ţi cafeaua dacă face parte din ritualul tău de trezire, după care, concentreză-te asupra organismului tau.

Nu te panica daca nu poţi intra de la început în starea de meditaţie, este normal tocmai pentru ca este momentul în care creierul tău suferă schimbări.

Pentru a înlătura şi grija timpului, cel mai bine ar fi să îţi programezi ceasul pentru a te anunţa când trebuie să închei şedinţa.

Acordă-ţi timp pentru meditaţie oriunde

Nu transforma meditaţia într-un exerciţiu formal, împrieteneşte-te cu ideea că face parte din organismul tău şi, oriunde simţi nevoia spontană de puţină relaxare, oferă-ţi 10 minute pentru un repaus.

Odata ce ai învăţat paşii către o meditaţie corectă, detaşarea trebuie să vină de la sine în momentele în care constaţi că ai părăsit zona de echilibru.

Educă-ţi creierul aşa încât să se oprească din haotica fugă prin viaţă pentru a începe efectiv să o trăiască; a fi pe autopilot este cel mai mare duşman împotriva sexului de buna calitate.

Scanarea corpului

Poţi înlocui atenţia asupra respiraţiei cu scanarea atentă a corpului tău: devin-o – uşor, calm – conştientă de diferite părţi ale corpului tău.

Cu cât eşti mai lucidă în relaţia cu organismul tău, cunoscându-ţi bine fiecare parte, cu atât mai mult vei reuşi să te conectezi la o partidă de sex desăvârşită.

Păstrează-ţi starea de meditaţie şi în timpul actului sexual

Focusează-ţi atenţia asupra senzaţiilor pe care le trăieşti, fara critici, fără judecăţi de valoare, cu blândeţe.

Mai mult, nu accepta presiunea atingerii stării de orgasm, din contra, gândeşte-te cu ochii minţii la corpul partenerului şi atinge-i incet fiecare parte cu vârful degetelor.

 

 

http://www.one.ro/

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Forţa care îţi conduce viaţa, în funcţie de tipul de personalitate
26/12/2022 17:12

Dacă ai fost vreodată curioasă să afli ce fel de personalitate ai şi ţi-ai făcut testul Myers - Briggs, ştii deja ce tipologie (MBTI) te caracterizează şi iţi va fi foarte uşor să afli in cele ce u ...

Studiu: munca în exces îți afectează frumusețea! Cum îți distrug fizicul orele suplimentare
26/12/2022 12:51

Stii deja că statul prea mult pe scaun, implicit lucrul la birou cauzează probleme la nivelul coloanei vertebrale, coloanei cervicale, dureri de cap, de oase, afectiuni la nivelul picioarelor si circulatiei v ...

Cum să ai sărbători fără stres. Patru recomandări ale psihologului
26/12/2022 12:44

Pentru cei pentru care goana după cumpărături si cadouri, curătenia si pregătirea bucatelor de sărbători este un stres urias, psihologii oferă cateva recomandări. Sărbători, stres. Neda Gould, psiho ...

Pomul minune. Produce 40 de tipuri de fructe
26/12/2022 12:14

Pomul poate să producă 40 de soiuri de fructe. Este o minunătie de privit mai ales primăvară, atunci cand infloreste! În intreagă lume mai există doar alte cateva exemplare ale acestui copac uimit ...

Hidratarea, la fel de importantă și iarna, ca și vara
26/12/2022 11:35

Hidratarea este la fel de importantă si iarna, ca si vara. Diferenta este că vara e mai usor să ne dăm seama că trebuie să bem lichide, din cauza temperaturilor ridicate. În timpul verii, cand temp ...

Fructul care te poate ucide! Toți românii îl au în case
26/12/2022 11:00

Este fabulos de bun, uneori, o dietă pe bază de grapefruit te poate ajuta, fără mare efort, să pierzi cateva kilograme bune. Însă, pe cat de multe beneficii are acest fruct magic, poate fi si extre ...

Top 7 cele mai placute pozitii sexuale
04/08/2022 12:48

 Expertii spun ca anumite pozitii sexuale va ajuta sa aveti parte de momente intense si excitante, in timp ce alte pozitii sunt grozave pentru a va manifesta romantismul si dragostea. Incearca 7 dintre ma ...

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun
24/12/2021 12:21

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun Masa de Craciun trebuie pregatita ca la carte, cu retete traditionale si preparate culinare specifice acestei sarbatori. Sarmalele, carnatii de porc sau calt ...

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun
23/12/2021 18:12

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun Craciunul, marea zi a nasterii lui Iisus Hristos, este sarbatorita de toti romanii cu traditiile specifice ei. Brazi sclipitori, colinde, ...

 Niciuna dintre aceste imagini nu e ceea ce pare la prima vedere! Vezi cele mai bizare iluzii optice - Galerie FOTO
25/06/2021 16:50

Ce au in comun toate cele 10 imagini din GALERIA FOTO de mai jos - niciuna dintre ele nu este ceea ce pare la prima vedere! :) vezi AICI mai multe FOTO

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei