Sexsomnia: sexul în timpul somnului
Dimensiune font:
Simptomele sexsomniei s-au manifestat în cazul a 7,6% dintre pacienţii unui Centru pentru Studiul Tulburărilor Somnului. Iniţierea unor acte sexuale în timpul somnului a fost mult mai frecventă în cazul bărbaţilor (11%) decat al femeilor (4%). Studii anterioare relevaseră faptul că mulţi oameni, majoritatea bărbaţi, iniţiază ocazional acte sexuale şi reuşesc chiar să ajungă la orgasm în timpul somnului. De obicei, "protagoniştii" nu îşi amintesc despre aceste acte sexuale desfăşurate în timpul somnului. Ei pot afla amănunte despre "performanţa" lor numai dacă partenerul le relatează evenimentul după ce se trezesc.
CIRCUMSTANŢE
In cadrul recentului studiu specialiştii au apelat la un eşantion de 832 de persoane care acuzau tulburări ale somnului. In timpul cercetărilor anterioare savanţii nu au acordat suficientă atenţie frecvenţei cazurilor de sexsomnie. In timp ce oamenii de ştiinţă consideră că, deşi numărul persoanelor ce au recunoscut că suferă de sexsomnie, 8% din numărul total al subiecţilor, nu pare îngrijorător, trebuie avut în vedere că repondenţii se numărau printre pacienţii unui Centru pentru Studiul Tulburărilor Somnului. Dacă raportarea s-ar face la un umăr mai mare de subiecţi, procentul ar putea atinge valori îngrijorătoare. Lucrarea menţionată relevă, însă, faptul că sexsomnia nu pare a înlocui alte tulburări ale somnului. Simptome caracteristice insomniei, oboselii şi despresiei sunt întalnite frecvent printre pacienţii care suferă de sexsomnie. Există, însă, o ipoteză referitoare la condiţiile în care un act sexual poate fi iniţat în timpul somnului. Membrii ambelor grupuri, al celor care suferă de insomnie şi al celor care suferă de sexsomnie, fumează şi beau cafea într-un procent asemănător.
Paradoxal, însă, numărul subiecţilor care suferă de sexsomnie şi consumă droguri ilegale este cu 50% mai mare decat al celor care suferă de alte tulburări ale somnului (15,9% faţă de 7,7%). Rareori, subiecţii care suferă de sexsomnie discută despre acest subiect cu medicul lor. Doar 4 dintre cei 63 de obsedaţii sexuali care au participat în cadrul studiului s-au plans despre această afecţiune în timpul consultării unor medici specilizaţi în tulburări ale somnului. Sexsomnia pare a se produce mai ales în timpul stărilor de confuzie ce apar în perioadele de veghe sau poate reprezenta o formă de somnambulism. Ambele afecţiuni sunt numite generic "parasomnii" termen ce presupune manifestarea unui comportament nefiresc în timp ce o persoană adoarme, în timpul somnului sau în timp ce aceasta se trezeşte.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau