Summit Sibiu. Cum va arăta viitorul UE, în viziunea Comisiei Europene

61673620_47348600

Dimensiune font:

| 07-05-2019 11:36

Summit Sibiu. Liderii UE se întâlnesc pe 9 mai la Sibiu, pentru a discuta despre viitorul Uniunii Europene. Cum va arăta acesta?

 

 Summit Sibiu. Liderii Uniunii Europene vor discuta la Sibiu, pe 9 mai, despre viitorul Europei în contextul Brexit-ului și al crizelor cu care se confruntă construcția comunitară. În condițiile în care viziunile statelor membre sunt destul de diferite, este de așteptat ca declarația finală adoptată să fie una lipsită de ambiții.

La finalul lunii aprilie, Comisia Europeană și-a prezentat propriile obiective care ar trebui să se afle pe agenda strategică a UE:

1. o Europă care protejează: ar trebui să continuăm eforturile de consolidare a unei uniuni a securității efective și reale și să construim o veritabilă uniune europeană a apărării, astfel încât cooperarea în domeniul apărării în cadrul UE să devină regula, și nu excepția. De asemenea, trebuie să fim mai proactivi în gestionarea migrației. În acest sens, sunt necesare ample acțiuni la toate nivelurile și o abordare reală la nivelul UE care să aibă la bază partajarea responsabilității și solidaritatea între statele membre;

2. o Europă competitivă: trebuie să actualizăm, să modernizăm și să transpunem în practică, sub toate aspectele sale, piața unică. În activitatea de cercetare și inovare trebuie să punem accentul pe tranziția ecologică, socială și economică și pe provocările societale aferente. Trebuie să investim în principalele capacități digitale ale Europei și să colaborăm pentru a stimula inteligența artificială centrată pe factorul uman, creată în Europa. Trebuie să promovăm în continuare creșterea economică și să asigurăm o prosperitate durabilă prin aprofundarea uniunii economice și monetare. De asemenea, trebuie să sprijinim în continuare transformarea pieței europene a forței de muncă, asigurând în același timp echitatea acesteia;

3. o Europă echitabilă: trebuie să ne continuăm eforturile pentru îndeplinirea obiectivelor urmărite prin Pilonul european al drepturilor sociale. De asemenea, trebuie să colaborăm cu statele membre pentru a asigura incluziunea și egalitatea socială, inclusiv prin abordarea disparităților regionale, a nevoilor minorităților, a aspectelor legate de gen și a provocării pe care o reprezintă îmbătrânirea populației. Trebuie să susținem și să promovăm cu fermitate valorile comune care stau la baza Uniunii Europene, cum ar fi statul de drept. Avem nevoie de o politică fiscală echitabilă și modernă, de servicii de sănătate de înaltă calitate, la prețuri rezonabile și accesibile tuturor, precum și de acces la locuințe de calitate, eficiente din punct de vedere energetic și abordabile ca preț pentru toți cetățenii din Europa;

4. o Europă durabilă: trebuie să modernizăm economia pentru a adopta modele de consum și de producție durabile. Trebuie să ne consolidăm eforturile de combatere a schimbărilor climatice și de inversare a tendinței de degradare a mediului. Trebuie să trecem la o economie circulară mai eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor prin promovarea creșterii verzi, a bioeconomiei și a inovațiilor durabile. De asemenea, trebuie să valorificăm la maximum potențialul uniunii energetice prin abordarea provocărilor majore rămase, printre care se numără securitatea energetică, costurile energiei pentru gospodării și întreprinderi, precum și impactul asupra schimbărilor climatice;

5. o Europă influentă: pe scena mondială, Europa trebuie să se afirme ca actor-cheie sprijinind consecvent și cu fermitate o ordine mondială multilaterală, bazată pe norme, având în centrul său Organizația Națiunilor Unite. De asemenea, dezvoltarea de relații solide cu țările din imediata vecinătate, în baza unui echilibru clar între drepturi și obligații, ar trebui să reprezinte o prioritate pentru UE. Un rolul consolidat al monedei euro în lume ar contribui, de asemenea, la sporirea suveranității economice și monetare a Europei.

”Atât prioritățile pe care le-am stabilit, cât și modul în care le explicăm și în care comunicăm cu cetățenii europeni vor fi premise esențiale ale unei Uniuni mai unite, mai puternice și mai democratice. În cursul acestui mandat, instituțiile UE și mai ales Comisia Juncker au dorit să comunice dintr-o perspectivă axată mai mult pe aspectele politice și strategice. Această experiență ne-a arătat că este timpul să renunțăm la tendința de a revendica reușitele la nivel național și eșecurile la nivel european și, în schimb, să explicăm împreună mai bine deciziile și politicile noastre comune”, spune Comisia Europeană. REALITATEA.NET

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Forţa care îţi conduce viaţa, în funcţie de tipul de personalitate
26/12/2022 17:12

Dacă ai fost vreodată curioasă să afli ce fel de personalitate ai şi ţi-ai făcut testul Myers - Briggs, ştii deja ce tipologie (MBTI) te caracterizează şi iţi va fi foarte uşor să afli in cele ce u ...

Studiu: munca în exces îți afectează frumusețea! Cum îți distrug fizicul orele suplimentare
26/12/2022 12:51

Stii deja că statul prea mult pe scaun, implicit lucrul la birou cauzează probleme la nivelul coloanei vertebrale, coloanei cervicale, dureri de cap, de oase, afectiuni la nivelul picioarelor si circulatiei v ...

Cum să ai sărbători fără stres. Patru recomandări ale psihologului
26/12/2022 12:44

Pentru cei pentru care goana după cumpărături si cadouri, curătenia si pregătirea bucatelor de sărbători este un stres urias, psihologii oferă cateva recomandări. Sărbători, stres. Neda Gould, psiho ...

Pomul minune. Produce 40 de tipuri de fructe
26/12/2022 12:14

Pomul poate să producă 40 de soiuri de fructe. Este o minunătie de privit mai ales primăvară, atunci cand infloreste! În intreagă lume mai există doar alte cateva exemplare ale acestui copac uimit ...

Hidratarea, la fel de importantă și iarna, ca și vara
26/12/2022 11:35

Hidratarea este la fel de importantă si iarna, ca si vara. Diferenta este că vara e mai usor să ne dăm seama că trebuie să bem lichide, din cauza temperaturilor ridicate. În timpul verii, cand temp ...

Fructul care te poate ucide! Toți românii îl au în case
26/12/2022 11:00

Este fabulos de bun, uneori, o dietă pe bază de grapefruit te poate ajuta, fără mare efort, să pierzi cateva kilograme bune. Însă, pe cat de multe beneficii are acest fruct magic, poate fi si extre ...

Top 7 cele mai placute pozitii sexuale
04/08/2022 12:48

 Expertii spun ca anumite pozitii sexuale va ajuta sa aveti parte de momente intense si excitante, in timp ce alte pozitii sunt grozave pentru a va manifesta romantismul si dragostea. Incearca 7 dintre ma ...

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun
24/12/2021 12:21

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun Masa de Craciun trebuie pregatita ca la carte, cu retete traditionale si preparate culinare specifice acestei sarbatori. Sarmalele, carnatii de porc sau calt ...

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun
23/12/2021 18:12

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun Craciunul, marea zi a nasterii lui Iisus Hristos, este sarbatorita de toti romanii cu traditiile specifice ei. Brazi sclipitori, colinde, ...

 Niciuna dintre aceste imagini nu e ceea ce pare la prima vedere! Vezi cele mai bizare iluzii optice - Galerie FOTO
25/06/2021 16:50

Ce au in comun toate cele 10 imagini din GALERIA FOTO de mai jos - niciuna dintre ele nu este ceea ce pare la prima vedere! :) vezi AICI mai multe FOTO

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei