Maimuţăreala – întoarcerea la ipostaza de maimuţă

default

Dimensiune font:

| 25-06-2013 05:00

Deplângeam, în rândurile scrise ieri, faptul că, în fosta capitală a Moldovei, simboluri de multă vreme ale urbei, teii, fuseseră tăiaţi şi înlocuiţi cu un arbore asiatic. Despre care probabil promotorii schimbării nu ştiau că face parte din familia leguminoase. În afară de asta, oricât de frumoasă ar fi planta importată, e cu desăvârşire imposibil ca ea să genereze un parfum miraculos şi indicibil, precum se întâmplă în cazul teilor...
Însă Iaşul, din păcate, nu este singurul oraş atins de nefasta aripă a unor transformări fără sens. În urmă cu câţiva ani, a făcut valuri, normal, pe litoral, mai precis la Mamaia, apariţia unor palmieri. Care, pentru că în ţara noastră iarna nu-i ca vara, trebuie plimbaţi periodic, ajungându-se, din punct de vedere financiar, la binecunoscuta, dar mai ales păguboasa situaţie definită în formula „mai mare daraua decât ocaua”.Rămânând în zona paremiologică, cineva şi-o fi închipuit că, dacă zugrăveşte gardul, e garantat că după acesta va exista leopardul. Cu alte cuvinte, că, dacă se pun palmieri (şi aceia „navetişti”), staţiunea românească va putea concura, de la egal la egal, cu Nisa, Monte Carlo şi alte asemenea bijuterii. Ar fi fost cu totul preferabil să existe preocupări pentru crearea unor condiţii mai bune la masă şi casă, în lipsa cărora românii preferă, din nefericire, tot litoralul bulgăresc, ce le oferă asemenea condiţii, la preţuri mai mici decât cele de pe plaiurile noastre. Şi în partea cealaltă a ţării, la Timişoara, au fost achiziţionaţi şi expuşi 40 de palmieri, păziţi de aproape 20 de poliţişti, care apără plantele de supărarea celor care şi-au văzut urbea transformată în „Palmişoara”, deşi ei erau încântaţi de tradiţionala denumire/realitate „oraşul cu castani”.
Şirul lucrurilor trăsnite făcute de către edili e mult mai lung. La Oradea, s-a construit o piramidă în curtea primăriei, iar la Prăjeşti-Bacău, una pe acoperişul instituţiei, la Voluntari – o catedrală cu buncăr, primăria din Sfântu Gheorghe şi-a cumpărat o locomotivă, ca obiect de decor, iar cea din Scundu-Vâlcea, două tunuri, la Piteşti s-a realizat o arteziană de un milion de euro, care cântă „Oda bucuriei”, iar la Braşov s-a cumpărat un autocar supraetajat, model londonez, care, însă, nu încape pe străzi ş.a.m.d.
Lucruri trăsnite, scriam. De fapt, e vorba de o maimuţăreală. Ceea ce vrea să spună că indivizii care iniţiază/materializează asemenea proiecte sunt suspendaţi, în mod nefericit, dar nu doar pentru ei, având în vedere „operele” rezultate, între snobism şi primitivism.
Încă şi mai rău, fenomenul e omniprezent. Reprezentanţii ţării nu pot vorbi cu omologii lor din alte state decât în limbi străine, chiar dacă le pocesc îngrozitor şi se fac de râs. La diferite prilejuri, locul inegalabilelor tochituri, sarmale cu mămăliguţă, mici şi alte bunătăţi româneşti e musai să fie luat de somon fume, salată de fructe de mare ori raţă cu portocale. Secretarele au devenit asistente, antrenorii se cheamă traineri, întărirea relaţiilor în cadrul unui colectiv – team building. Televiziunile de ştiri nu-s în „trend” dacă nu folosesc „breaking news” în loc de „ultima oră”, piţipoancele & piţiponcii tuşesc dacă nu se feisbucesc.
Mulţi români, mergând în străinătate sau ajungând acolo pe cale virtuală, nu au altceva mai bun de făcut decât să maimuţărească ceea ce li se pare de „bon ton”. Fenomenul nu e nou, a fost semnalat şi de Eminescu, care nota că ipochimenii „ni vin de fericesc norodul/cu chipul lor isteţ de oaie creaţă”, numai că, astăzi, amploarea şi intensitatea lui cresc exponenţial. Aşa cum ar trebui să crească şi îngrijorarea noastră în faţa primejdiei de a ne pierde identitatea!
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Finalul supremaţiei albe şi creşterea celei galbene?
24/01/2021 21:53

  Dorian OBREJA La investirea sa drept al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden a făcut mai multe afirmaţii (cine doreşte, poate să le ia ca promisiuni sau puncte din programu ...

Începe „nacht der langen Messer”  în politichia românească?
18/01/2021 22:15

  Dorian OBREJA   Tradusă din limba germană (pe care am face bine s-o invăţăm cat mai temeinic, cel puţin pe durata actualului mandat prezidenţial, extand posibilitatea ca, după Klaus, să u ...

Combatere pandemie înseamnă festivism & vorbărie?
17/01/2021 20:59

  Dorian OBREJA   „Domnul ministru a scris cu manuţa lui. Nici la clasele I-IV nu se face aşa ceva”. Afirmaţia de mai sus, făcută la o oră de mare audienţă, in direct, pe ...

În România, energie rimează cu hoţie!
11/01/2021 20:51

  Dorian OBREJA  Fără nici cea mai mică indoială, domeniul energiei este extrem de populat cu foarte multe exemplare ale categoriei cunoscute sub numele de „băieţi deştepţi”. Şi ...

Des-cântarea Americii
10/01/2021 20:23

  Dorian OBREJA Prin America, in randurile de faţă, se inţelege entitatea cunoscută sub numele de S.U.A. America nu este cea fabricată la Hollywood, ci aceea prezentă la televizor in episoade pr ...

2021 s-ar putea să fie mai rău ca 2020
04/01/2021 20:48

  Dorian OBREJA După cum notam in editorialul anterior, există persoane care susţin că unele dintre cele intimplate in 2020 – inclusiv pandemia de coronavirus – au fost profeţite, de mai ...

La ce să ne aşteptăm în 2021
03/01/2021 19:54

  Pandemia actuală  a fost profeţită de cinci secole. Cel puţin asta susţin/cred cei care iau de bune prezicerile celebrului personaj Nostradamus. Ţinand cont că prima ediţie a nu mai pu ...

Tot mai liber la droguri. Dar şi la consecinţele lor !
28/12/2020 21:50

  Dorian OBREJA    Recent, in S.U.A., Camera Reprezentanţilor a luat ceea ce presa a supranumit “o decizie istorică”: anume, pe scurt, legalizarea canabisului. Mai in detaliu, s ...

Din lac în...cîţ: cabinetul unei jumătăţi de duzină. De partide...
27/12/2020 21:37

  Dorian OBREJA Pentru a evita confuzii: lac ar putea fi prescurtarea de la numele fostului premier - avansat, intre timp, din poziţia a patra in a treia din stat (de fapt, a doua, căci persoana pusă ...

Sărbători cu un singur invitat, dar cel  mai de preţ
23/12/2020 07:38

  Dorian OBREJA  Toate au mai mers cum au mai mers pană in această perioadă, dar acum situaţia tinde spre punctele cele mai critice. E greu ca, luni după luni, să nu-ţi poţi vedea rudele ap ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei