Medicul din comuna Vultureşti i-a lăsat de izbelişte pe bolnavi
Dimensiune font:
* de o lună de zile, cei 2.800 de asiguraţi ai comunei Vultureşti au rămas fără medic de familie * după ce doctoriţa Carmen Rotaru a încetat să mai vină la serviciu, sătenii au fost nevoiţi să apeleze la medicii din Fălticeni pentru probleme minore sau la Serviciul 112, în cazurile mai grave * nemulţumirile riscă să degenereze, mai ales că localnicilor nu are cine să le elibereze certificatele de deces, ca să nu mai vorbim de reţete sau bilete de trimitere
Primarul comunei Vultureşti, Constantin Ciubotariu, a declarat că medicul de familie nu a înştiinţat administraţia locală asupra motivelor pentru care nu mai vine la cabinet, fapt pentru care a apelat la forurile medicale judeţene, sperând că astfel va lămuri situaţia. El a înaintat o sesizare către Direcţia de Sănătate Publică (DSP), Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) şi Colegiul Judeţean al Medicilor (CJM), prin care informează asupra neajunsurilor cu care se confruntă sătenii în lipsa unui doctor şi cere repartizarea unui alt cadru medical. „La sediul cabinetului medical individual din satul Pleşeşti şi la punctul de lucru din satul Valea Glodului nu este montată firmă şi nu este afişat programul de lucru. De altfel, nu respectă nici un fel de program, lipsind cu săptămânile de la cabinet şi din localitate, aspect constatat şi de Casa de Asigurări de Sănătate Suceava care, din informaţiile pe care le deţinem, a sancţionat-o cu amendă”, spune Constantin Ciubotaru.
Primarul reclamă că medicul de familie Carmen Rotaru nu dă dovadă de solicitudine în relaţiile cu pacienţii şi are un comportament şi un limbaj necorespunzătoare. El o acuză pe doctoriţă că nu rezolvă probleme medicale elementare şi refuză în mod sistematic să elibereze reţete compensate şi gratuite pacienţilor care au dreptul la acestea.
De asemenea, potrivit primarului, Carmen Rotaru refuză, în mod nejustificat, să semneze noile contracte de închiriere pentru spaţiile în care funcţionează cabinetul medical şi punctul de lucru, riscând rezilierea acestora. „Nu asigură condiţii corespunzătoare desfăşurării actului medical în cabinet şi la punctul de lucru, şi mă refer aici la dotări, temperatură, curăţenie, bugetul de practică medicală fiind orientat spre creşterea veniturilor medicului şi alte cheltuieli care nu sunt necesare sau oportune. Nu a efectuat triajul în şcoli la început de an şcolar şi nu se preocupă de stingerea unui focar de varicelă apărut la Şcoala Gimnazială Valea Glodului”, adaugă Constantin Ciubotariu.
Medicul este anchetat de autorităţile sanitare sucevene
Primarul comunei Vultureşti este nemulţumit şi de faptul că doctoriţa Carmen Rotaru refuză să discute şi să colaboreze cu autorităţile administraţiei publice locale în vederea îmbunătăţirii activităţii proprii şi rezolvării problemelor comunităţii. El subliniază că toate neajunsurile provocate de medicul de familie au fost constatate atât de conducerea comunei, cât şi „de un număr mare de locuitori ai comunei, pacienţi sau aparţinători, cu ocazia desfăşurării audienţelor”.
Constantin Ciubotariu a solicitat autorităţilor sanitare sucevene sprijin în rezolvarea problemelor semnalate, „eventual prin repartizarea unui alt medic de familie în comuna Vultureşti”. „Nu vreau să fac rău nimănui, doresc doar ca doctoriţa Carmen Rotaru să-şi facă datoria”, a concluzionat edilul.
Conducerile Direcţiei de Sănătate Publică şi a Casei de Asigurări de Sănătate au informat că anchetează activitatea medicului de familie din comuna Vultureşti. Şi Colegiul Judeţean al Medicilor a anunţat că derulează cercetări cu privire la modul în care îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu doctoriţa Carmen Rotaru.
Andrei Călătoru
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau