Misteriosul ban cu corp de alamă

Dacă ar sta cineva să facă un clasament al lucrurilor cu totul inutile ce ne asfixiază viaţa cotidiană, cu siguranţă că micuţa monedă de un ban ar ocupa unul din locurile fruntaşe. A fost lansată pe piaţă mai mult din inerţie, în 2005, la denominare, s-au „tipărit” câteva chintale bune şi nimeni n-a stat să vadă de ce, pentru ce şi la ce ar putea folosi. În afară de exemplificarea perfectă a noţiunii de „muncă în zadar”.

O bună vreme, moneda de un ban a fost apanajul strict al supermarketurilor. Acestea, având preţurile la virgulă şi corectitudinea nemţească în sânge, ticseau buzunarele muşteriilor cu deja nesuferiţii biştari. Pe care nu-i puteau folosi niciunde altundeva, de exemplu la cârciumi, la magazinele de cartier, la chioşcurile cu bilete de tramvai ori să miluiască niscaiva cerşetori.

Singurii care s-au bucurat cumva de năstruşnica creaţie a BNR au fost operatorii de la casele de marcat. Dădeau conştiincios restul până la ultima centimă, clienţii refuzau pe bandă rulantă asemenea rest, care le rămânea lor. Pic cu pic, ban cu ban, se aduna, totuşi, ceva. Câteodată, ineditul bacşiş trecea chiar şi de 10 lei...

Însă, din motive nu foarte clare, supermarketurile au renunţat treptat la a agasa cumpărătorii cu nedoritul mărunţiş. N-ai 2,63 lei, nu-i bai, dai rotund, chiar în minus, nu-i niciun deranj. Dacă rotunjirea-i în plus, la fel de bine. Fie primit. Pe ansamblu, nimeni nu pierde nimic. În ce-l priveşte pe vânzător, monetarul iese cumva, mai din condei, mai din ochi, clientul chiar nu simte mai nimic pe la buzunare. Ba chiar scapă de beleaua asta care se cheamă moneda de un ban.

În răstimpul scurs de la legendara denominare, s-au găsit destui bogaţi în imaginaţie, care s-au străduit să dea întrebuinţări mult mai practice bănuţului din inox placat cu alamă. Unul şi-a făcut şaibe pentru atunci când va fi să-şi ridice casa, altul le-a folosit ca nasturi la blugi (cam banal), s-a găsit şi careva care să folosească bănişorii ca accesoriu la undiţă, pentru derutarea peştilor.

Şi, foarte probabil, s-ar mai fi găsit destule utilizări funcţionale, dacă n-ar fi duritatea legilor în vigoare, care spun că deteriorarea cu bună ştiinţă a masei monetare e caz penal.

Ce cantitate de asemenea monedă a fost pusă în circulaţie, cât a mai rămas din ea e un mare mister. Intră la capitolul secret de stat. Clar, foarte clar e doar faptul că emiterea banului a fost o investiţie costisitoare şi degeaba. Chiar fără a lua în calcul manopera, socotind doar preţurile materiei prime, 50 de monede de un ban valoarează un pic mai mult decât o monedă de 50 de bani, chit că aceasta din urmă e făcută din alamă şi nu din inox spoit. Marcel FLUERARU