Actriță sexy în tinerețe, acum s-a călugărit și trăiește într-o chilie. Maica Ecaterina: „Am avut desfrânări și avorturi!”

A fost una dintre blondele fatale ale anilor 1970, o actriţă sexy a Teatrului Naţional din Bucureşti, care purta fustiţe de-o palmă şi care ducea o viaţă de desfrâu, cu mult alcool, tutun şi nopţi pierdute cu un bărbat sau altul. La 33 de ani s-a călugărit şi acum trăieşte într-o chilie, în Ierusalim. Monica Fermo este, de 33 de ani, Maica Ecaterina.

„Întâlnirea cu Hristos a fost pentru mine uluitoare, zdruncinătoare, devastatoare, ca un cutremur, ca un şoc, ca o bombă nucleară pentru sufletul meu., spune Maica Ecaterina.

Până în 1986, când avea 33 de ani, Monica Fermo a fost un sex simbol pentru România anilor `70. Extrem de talentată ca actriţă, dar mai ales o blondă cu ochi albaştri, care avea la picioare orice bărbat îşi dorea, Monica era, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase femei din Capitală. Trăia viaţa la maxim şi nimic nu prevestea că dintr-o divă se va transforma într-o umilă călugăriță. Părinții, tatăl evreu, mama ortodoxă, au stabilit ca ea singură să decidă ce religie va dori să aibă, iar în 1986, Monica Fermo s-a botezat.

'Primii mei paşi în viaţă au fost în monstruozitatea patimilor. La 15 ani m-am apucat de fumat, la 17 ani am avut primul amor spiritual şi fizic şi, de acolo, totul s-a derulat cu o viteză extraordinară către hăul de nepătruns cu mintea. Au urmat desfrânări,  avorturi, beţii, petreceri. În tot ce am făcut, am ales non-valoarea.

În copilărie și tinerețe am fost rebelă și non-conformistă, de fapt eram în căutarea libertății. După o viață derulată numai în patimi, în păcate și în libertinaj, cu o meserie complet diferită de mănăstire, am ajuns să primesc taina sfântului botez, să-l cunosc, să-l primesc și să-l trăiesc în inimă, în minte și în suflet pe Hristos. L-am cunoscut pe Dumnezeu în cel mai liber mediu: cel al artiștilor. Greutatea păcatelor mele era atât de mare că mă apăsa fizic și dintr-o dată m-am eliberat', povestește femeia, pentru Atalas TV.

Monica Fermo a plecat în Ţara Sfântă în anul 1990 cu gândul să uite de Monica Fermo, să se roage pentru păcatele ei şi să ducă o viaţă închinată lui Hristos.

'Toți colegii din teatru m-au apostrofat atunci și mi-au spus că am încetat să mai trăiesc, că îmi impun alții și că este un drum din care nu mai pot ieși, dar n-am avut nici o secundă de îndoială, de spaimă, de incertitudine. Ceea ce m-a animat este iubirea de Dumnezeu. Asta este baza convertirii mele. Nu a existat frică de viitor. Frica este de la diavol' , continuă maica Ecaterina mărturisirile.

Chiar dacă duce o viață monahală, călătorește mult și vine des acasă, unde stă câteva luni pe an. Este la curent cu tot ceea ce se întâmplă în viața lumească  și este de părere că 'în zilele noastre, satanismul abundă', scrie Click.

Hristos a fost „ca o bombă nucleară pentru suflet

Hotărârea de a se boteza a luat-o după mai multe discuţii cu cei apropiaţi şi după câteva vizite la Mănăstirea Cernica. Naşă i-a fost o colegă de la Buftea, Lili. Botezul l-a primit de la părintele Ilarion Argatu în anul 1986. „Întâlnirea cu Hristos a fost pentru mine uluitoare, zdruncinătoare, devastatoare, ca un cutremur, ca un şoc, ca o bombă nucleară pentru sufletul meu.

La şase ore după botez, a avut prima ispită. A vrut să fumeze, dar când a băgat ţigara în gură şi-a amintit cum părintele Argatu i-a dat cu Sfântul Mir pe buze şi a aruncat-o imediat. „Mergeam să mă botez şi am avut grijă neapărat să îmi cumpăr un pachet de ţigări, spune Monica Fermo pentru ziarul Lumina.

În a treia zi după botez, a intrat în Biserica Sfânta Treime din cartierul bucureştean Tei şi s-a închinat la icoana Sfintei Parascheva. Atunci a auzit un glas care i-a spus să se lase de fumat, a ieşit fugind şi, din clipa aceea, s-a lăsat şi de fumat. „Acum, dacă simt fum de ţigară îmi vine să vomit. Păcatele cu care m-am luptat cel mai mult după convertire au fost cele legate de trup: desfrânarea, lăcomia pântecelui, băutul şi fumatul, mai spune maica Ecaterina.

Maica Ecaterina a dat toată averea săracilor, nu mai are nimic în România. Dar gândul şi inima i-au rămas tot aici şi, de aceea, mai face din când în când o vizită locurilor natale. Când e în România, se gândeşte la Ţara Sfântă, iar când e în Ţara lui Dumnezeu, simte un dor inexplicabil după pământul în care s-a născut.