Calendar Ortodox, 18 mai. Sfinții mucenici care și-au primit moartea cumplită cu gândul la Dumnezeu

sfintii-mucenici-petru-dionisie-si-paulin-1024x719

Dimensiune font:

| 18-05-2022 08:07



În ziua de 18 mai, în Calendarul Ortodox sunt pomeniți mucenici care au rămas în istorie datorită credinței de neclintit. Nu au șovăit nici măcar în ceasul cel de pe urmă, atunci când și-au întâmpinat moartea.

În Calendarul Ortodox, astăzi, 18 mai, sunt pomeniți sfinții mucenici Petru, Dionisie (Denisa), Andrei, Pavel şi Hristina (Cristina) fecioara.

Dintre aceştia sfântul Petru era din oraşul ce se cheamă Lampsac. Adunându-se la Dacno, domnul cetăţii evridinilor, a silit pe sfântul Petru ca să jertfească Afroditei, şi nevrând acesta să se supună, ci mărturisind pe Hristos Dumnezeu, i-au zdrobit tot trupul cu legături, cu lemne şi cu roate.

Mucenicii care au crezut până în ultima clipă
Pentru aceasta în timpul chinurilor şi-a dat duhul şi a luat de la Dumnezeu cununa nevoinţei. Iar Pavel şi Andrei se trăgeau cu neamul din Mesopotamia, şi fiind ostaşi sub zisul Dacno, s-au dus la Atena cu el. Şi fiind prinşi acolo Dionisie şi Hristina, Pavel şi Andrei i-au luat asupra lor să-i păzească, dar mai apoi ei au poftit pe sfânta Hristina, care era fecioară şi frumoasă şi în vârstă de nuntă, ca să se împreune cu dânşii spre păcat. Iar ea neînduplecându-se nici de cum, în loc să o silească ei şi-au schimbat gândul datorită învăţăturilor ei, şi au crezut în Hristos. Pentru aceasta Pavel, Andrei şi Dionisie au fost ucişi şi îngropaţi de mulţimea pietrelor azvirlite asupra lor; iar sfânta Hristina aruncându-se peste ei, i s-a tăiat capul.

Patimirea sfintilor mucenici dupa Sinaxarul părintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras din Muntele Athos.

Tot în această zi, pomenirea sfintilor mucenici Iraclie, Paulin si Venedim
Iraclie, Paulin şi Venedim erau din Atena şi propovăduind cuvântul Evangheliei îndemnau pe păgâni şi pe închinătorii la idoli să se întoarcă de la deşertăciunea şi înşelăciunea idolilor. Pentru aceasta au fost prinşi şi duşi la stăpânitorul. Acesta după ce mai întâi i-a bătut cumplit şi a încercat şi alte multe chinuri, şi fiindcă s-au păzit nevătămaţi prin puterea lui Dumnezeu, pentru aceea la sfârşit le-a tăiat capetele, şi aşa au luat fericiţii cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor şapte femei muceniţe din Anghira Galatiei: Tecusa, Alexandra, Claudia, Faini, Eufrasia, Matroana, Iulia şi mucenicul Teodot.


Tot în această zi, pomenirea sfintei Eufrasia, care în adâncul mării s-a săvârşit.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:04

HOROSCOPUL ZILEI
26/09/2023 04:44

BERBEC Va grabiti sa achitati facturile restante si sa faceti si mici investitii, cu toate ca mai aveti de asteptat pana va reechilibrati financiar. Vi se cer referinte pentru un coleg.   TAUR Sentim ...

Calendar ortodox, 25 septembrie. Sfânta Eufrosina
25/09/2023 09:25

}n fiecare an, pe 25 septembrie este pomenită Sfanta Cuvioasă Eufrosina.  Era fiica unui demnitar din cetatea Alexandriei, in Egipt, care, impreună cu soţia sa, s-a rugat mult pentru naşterea acestui ...

Horoscopul Zilei
25/09/2023 03:47

 BERBEC Doriti să ii directionati pe toti cei ce vă inconjoară, chiar dacă nu fac parte din anturajul obisnuit. Restructurati o parte din activităti pentru a putea diversifica posibilitătile de cast ...

  Cele mai frumoase Icoane ale Maicii Domnului din Moldova, mărturisiri de credință și miracole
24/09/2023 15:16

  Imaginile sacre ale Maicii Domnului nu sunt simple opere de artă, ci sunt văzute ca aducătoare de binecuvantări si miracole. Icoanele cu chipul Fecioarei Maria au fost martore la multe evenimente mi ...

Horoscopul Zilei
24/09/2023 04:58

  BERBEC Responsabilităţile pe care le ai de indeplinit sunt mari şi pe termen lung TAUR Inventivitatea şi originalitatea nu lipsesc din comportamentul tău GEMENI Vă chivernisiţi in aşa fel b ...

 Povestea bisericii Stavropoleos, „gingașa ctitorie” din inima Bucureștiului
23/09/2023 19:59

  Povestea bisericii Stavropoleos, „gingasa ctitorie” din inima Bucurestiului         În Centrul Vechi, la intersectia dintre strada Po ...

Echinocțiul de toamnă. Un dans al luminii și umbrelor
23/09/2023 08:34

Mărturie a ciclicitătii vietii si a legăturii dintre Pămant si cer, echinoctiul de toamnă este un moment magic in care ziua si noaptea isi măsoară fortele, avand aceeasi durată. Este semnul distinctiv a ...

Horoscopul Zilei
23/09/2023 04:00

 BERBEC Ii convingeti foarte usor pe colegii dv. sa participe de maine la o activitate pentru care primiti aprecieri si bani numai dv. Amanati o intalnire, fara sa cereti acordul persoanei iubite si sunte ...

Echinocțiu de toamnă 2023. De ce este bine ca în această zi să se mănânce pâine înainte de a ieși din casă
23/09/2023 00:29

Echinocţiu de toamnă 2023 are loc pe 23 septembrie. Ziua va fi egală cu noaptea in toate locurile de pe Terra. El marchează intrarea in toamnă, unde nopţile călduroase de vară vor fi inlocuite de nopţ ...

Horoscopul ZILEI
22/09/2023 04:00

BERBEC Starea de sanatate excelenta va permite sa va implicati in "regenerarea" tuturor activitatilor dv. Vi se cere imperios sa participati la festivitati religioase mai putin obisnuite. TAUR Va s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei