Calendar ortodox 2022, 28 februarie. Sfinții zilei. Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman
Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman sunt prăznuiți la data de 28 februarie în Calendarul ortodox.
Sfântul Ioan Casian era de neam aromân născut în anul 365 în Sciția Mică, Dobrogea de astăzi. Provenea dintr-o familie înstărită a mers la cele mai bune școli ale timpului. De la el a rămas până în ziua de astăzi orașul Casimcea din județul Tulcea, podișul Casian dar și peștera lui Casian. La 17 ani, împreună cu prietenul lui Gherman, frate prin duhul sfânt, au plecat în țara sfântă și au intrat într-o mănăstire în Betleem. După doi ani au plecat în pustiul Egiptului pentru a-i cunoaște mai bine pe părinții cu viață îmbunătățită. Peste tot pe unde treceau învățau câte ceva despre viața în Hristos. Cei doi au rămas în Egipt 7 ani și au sporit în negrăita bucurie a revărsării luminii dumnezeiești. Din pricina nedreptelor și mincinoaselor acuzații aduse de Teofil al Alexandriei asupra călugărilor din Egipt, cei doi, împreună cu alți 50 d călugări pleacă să-și găsească liniștea la Constantinopol unde l-au cunoscut pe sfântul Ioan Gură de Aur. Patriarhul de atunci, văzând viața curată și calitatea sufletelor lor de îndată l-a hirotonit pe Gherman preot și pe Ioan Casian diacon, asta doar datorită vârstei lui fragede. Când patriarhul Ioan a fost trimis în exil cei doi au plecat cu misiune la Roma unde au rămas 10 ani.
Prin scrierile sale Cuviosul Ioan Casian a păstrat linia trasată de marii săi învățători Vasile cel Mare, Grigore Teologul, Grigore de Nissa și Ioan Gură de Aur și s-a împotrivit unei prea mari separări între firea omenească și harul divin și a rămas statornic în învățătura lui până în anul 435 când a trecut a Domnul. Este un sfânt apreciat de biserica răsăriteană dar și de cea occidentală iar moaștele lui se află la biserica Sf Victor din Marsilia.
Troparul Sfântului Cuvios Ioan Casian
Glasul al 8-lea
Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Ioan, duhul tău.
Condacul Sfântului Cuvios Ioan Casian
Glasul al 3-lea
Făcându-te cuvios, te-ai dat lui Dumnezeu și luminându-te cu faptele cele bune, Mărite Ioan Casian, ca un soare ai strălucit, cu lumina învățăturilor tale celor Dumnezeiești, luminând inimile credincioșilor celor ce pururea te cinstesc. Pentru aceasta cu dinadinsul, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, pentru cei ce te laudă pe tine, cu dragoste fierbinte.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Paște fără Lumina Sfântă de la Ierusalim? Războiul a închis bisericile și a anulat pelerinajele de la Mormântul Sfânt
Calendar ortodox, 11 martie. Sfântul Sofronie al Ierusalimului
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2026
40 de Mucenici 2026: Tradiții, superstiții și de ce se beau 40 de pahare cu vin în această zi
Calendar ortodox, 5 martie. Sfântul Cuvios Mucenic Conon din Isauria, cel ocrotit de Arhanghelul Mihail
Horoscop Zilnic 23 februarie 2026 O zi cu decizii care pot schimba echilibrul fiecărei zodii
Horoscop weekend 22 februarie 2026 cu detalii neașteptate pentru fiecare zodie
Luni începe Postul Paștelui: credincioșii sunt îndemnați să practice iertarea, milostenia, cumpătarea și faptele bune
Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 22-28 februarie 2026
Marea Conjuncție Saturn–Neptun în Berbec. „Gradul zero” al unei noi lumi
Arhanghel Barakiel – Îngerul binecuvântărilor și rugăciunea către el
Ketamina intră în psihiatria românească
Cele mai cunoscute băuturi pentru sănătate. Ce beau ieșenii pentru imunitate, digestie și energie
5 rețete de post inedite, gustoase și ușor de făcut acasă
Vârsta biologică, noua frontieră a prevenției
ANALIZĂ Alegeri în Ungaria: Viktor Orbán, în fața celei mai mari provocări politice din ultimii 16 ani. Implicații pentru Europa
Opera Națională Română din Iași pune astăzi în vânzare biletele de intrare la spectacolele lunii viitoare
VIDEO-Trafic de coșmar în Păcurari: coloana de mașini se întinde de la Podul Octav Băncilă până spre capăt Păcurari
FOTBAL Premieră: 11 meciuri în aceeași zi, de la aceeași oră. Poli pleacă azi spre București. Meciul cu Steaua, de mâine, va fi televizat
Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor
Când ar putea să ajungă Palatul Culturii în curtea Primăriei Iași și cât ne va costa? Ministerul Culturii confirmă cererea și vrea garanții. Transferul se va face „etapizat”
Totul despre pensia de urmaș în 2026. Cine beneficiază și care sunt condițiile de acordare
Schimbări în legislația jocurilor de noroc: registru unic și sancțiuni mai dure
FOTO - Peste 600 de muncitori și aproape 400 de autobasculante și utilaje pe sectorul ieșean al autostrăzii A7!
Pensia medie lunară crește, iar numărul pensionarilor ajunge aproape de 5 milioane - date INS
Firmele de pompe funebre ar putea scumpi înmormântarea. Motivul: bani mai mulți de la stat pentru ajutorul de deces
Un bărbat analfabet, cu handicap, a fost transformat, peste noapte, în patron și lăsat cu datorii de peste 235.000 de lei!
Ieșean cercetat pentru trafic de minori și proxenetism, prins de autorități!
Meteorologii ANM anunță o inversiune termică în România: Un val de aer polar lovește țara noastră și temperaturile scad brusc
Iașul și Pașcaniul au devenit adevărate centre de salvare a vieților!
Declarația 205 se schimbă: ce venituri noi trebuie raportate la ANAF
Primăria Iași a moștenit „bucăți” de apartamente și un mormânt
„Ca femeie, aș alege, pe lângă indispensabila onestitate, eleganța comunicării”
Ghid complet pentru alegerea plăcii de păr potrivite: ce trebuie să știi înainte să o folosești
Tsunami forestier. Peste 5.700 de firme fac afaceri cu lemnul din pădurile Moldovei!
FOTO - „Câtă frunză și iarbă!” Zeci de camioane UMB surprinse pe șantierul A7 Bacău – Pașcani
Pieton accidentat mortal în zona Păcurari, după ce a traversat prin loc nepermis
Atenție șoferi! Ce amendă primești dacă parchezi pe trotuar – sancțiuni dure de la autorități
Cel mai scump loc dintr-o parcare de reședință a ajuns la 876 lei/lună, în cartierul Dacia!
Vizită cu miză strategică: Nicușor Dan merge la Varșovia pentru discuții cruciale despre securitatea Europei
63 de blocuri din Iași se pot prăbuși în cazul unui cutremur major
Medicamente noi pentru pacienții bolnavi de cancer
I-auzi una!
Accident rutier pe Șoseaua Bucium din Iași: două persoane rănite după impactul dintre patru autoturisme
România a pierdut aproape 10.000 de pensionari în februarie 2026. Cât a fost pensia medie
La o cană cu tuș
Mănăstirea Cetățuia, de la zborul lui Aurel Vlaicu la „geamănul digital” creat de drone
Primăria a scos la licitație șantierul cu sensuri unice și tramvai la bordură, din jurul Palatului
Bronz național pentru Stomart Iași! Parcurs spectaculos al echipei U17 la turneul final
2 pauză, 1 final. Prietenii știu de ce!
La o cană cu tuș
Iașul, 11 nominalizări explozive la „Destinația Anului 2026”
Chirica: „Pe durata mandatului meu, nu vor exista jocuri de noroc în oraş”
Primăria Iași a moștenit „bucăți” de apartamente și un mormânt
Sondaj CURS în București: Echilibru între primele 4 partide, la intenția de vot. Principalul reproș pe care cetățenii îl au la adresa primarilor
21 de primării din Neamț au stabilit greșit taxele și impozitele. Prefectura cere recalculări urgente
„Ca femeie, aș alege, pe lângă indispensabila onestitate, eleganța comunicării”
Guvernul declanșează reforma totală: audituri, reduceri de cheltuieli și puteri noi pentru primării
Primăria Bălțați, executată silit. Un localnic i-a vândut toate mașinile și utilajele și nu se oprește aici!
Top 10 orașe din Transilvania pe care trebuie să le vizitezi cel puțin o dată
Statul nu este interesat de relele tratamente aplicate minorilor!
Lifestyle
Ketamina intră în psihiatria românească
5 rețete de post inedite, gustoase și ușor de făcut acasă
Rugăciunea ca act de relație, nu de notificare
Concerte la Palatul Culturii din Iași. Trei seri speciale cu pian, muzică bizantină și repertoriu coral în Holul de Onoare
Lista completă a numerelor câștigătoare de joi: Loto 6/49: 19, 29, 6, 36, 38, 45 Noroc: 2 3 9 3 4 0 9 . Joker: 19, 20, 24, 7, 28 + 10 Noroc Plus: 8 4 1 4 7 8 Loto 5/40: 29, 18, 12, 30, 27, 26 Super Noroc: 2 9 6 2 1 9
Cartierele din Iași: ghid complet pentru locuit, chirii și investiții
Timp liber
Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor
Descoperă cum Soft2Bet stabilește standardul global pentru iGaming responsabil.
Combinații de nume de fete deosebite. Idei care să te ajute să alegi prenumele potrivit pentru micuța ta
Aplica acum la Gloria Agency – Studio videochat Bucuresti cu cele mai bune conditii din industrie
Neymar, implicat într-un nou scandal! Starul brazilian a fost dat în judecată pentru neglijență
Cum să călătorești eficient între Focșani și Aeroportul Otopeni cu microbuzul Transfero
Ultima Ora
Ketamina intră în psihiatria românească
Cele mai cunoscute băuturi pentru sănătate. Ce beau ieșenii pentru imunitate, digestie și energie
5 rețete de post inedite, gustoase și ușor de făcut acasă
Vârsta biologică, noua frontieră a prevenției
ANALIZĂ Alegeri în Ungaria: Viktor Orbán, în fața celei mai mari provocări politice din ultimii 16 ani. Implicații pentru Europa
