Calendar ortodox, 29 martie. Sfântul Sfinţit Mucenic Marcu

Sfântul Sfinţit Mucenic Marcu este pomenit în calendarul creştin ortodox la 29 martie.

Sfântul Marcu a fost episcop al cetăţii Aretusa, în Sicilia, aproape de Siracuza. Despre viaţa, lupta şi suferinţa sa a scris Sfântul Grigorie de Nazianz.

S-a născut în vremea împăratului Constantin cel Mare (306-337), care, prin Edictul de la Milan din 313, a acordat totală libertate de credinţă creştinilor.

Creştinismul a fost din nou interzis în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), când s-a încercat revenirea la politeism, urmând o altă perioadă de persecuţii împotriva creştinilor.

Între cei care au suferit atunci a fost şi Sfântul Marcu.

A fost torturat cu deosebită cruzime, căci din cei care veneau asupra lui, plini de ură, fiecare aducea un nou chin. Cei care erau împotriva sa, pentru faptul că adusese în Biserică mulţime mare de credincioşi şi dărâmase un templu păgân, se întărâtau mai ales de vitejia sfântului şi de curajul său, socotind acest fapt ca o defăimare a propriei lor neputinţe.

Răbdarea şi blândeţea sa i-a înduplecat pe mulţi dintre călăii săi să creadă în Hristos.

Însuşi eparhul Aretusiei, deşi nu era creştin, îngrozit fiind însă de chinurile Sfântului Marcu, i-a spus cu îndrăzneală împăratului: "Oare nu ne este ruşine, o, împărate, ca să fim mai pe urmă decât toţi creştinii? Că nici pe un bătrân n-am putut să-l biruim, cu toate felurile de munci chinuindu-l, şi nici a-l birui nu este lucru cinstit. Oare nu este cea mai de pe urmă ruşine ca de la dânsul să ne ducem biruiţi?" (Vieţile Sfinţilor).

După moartea împăratului apostat, Sfântul Marcu a revenit în scaun episcopal şi în scurta vreme a trecut la cele veşnice.

În această zi este pomenit şi Sfântul Chiril diaconul, care a fost torturat şi ucis în vremea lui Iulian Apostatul, fiind învinuit ca în timpul împăratului Constantin cel Mare a distrus statuile zeilor din cetatea Iliopolis.

În scurta perioadă de restauraţie a păgânismului susţinută de Iulian Apostatul au fost ucişi în mari chinuri mulţi creştini, mai întâi preoţii, apoi femeile şi fecioarele care ajutau în cadrul comunităţilor creştine, iar apoi alţi mărturisitori ai lui Hristos.