Calendar ortodox, 30 septembrie. Sfântul Grigorie Luminătorul

sfantul-ierarh-grigorie-luminatorul

Dimensiune font:

| 30-09-2022 08:43

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 30 septembrie 2022. Pe data de 30 septembrie 2020 este prănuit Sfântul Grigorie Luminătorul.


Sfântul Grigorie Luminătorul (240-332), Apostolul Armeniei s-a născut la Valarshapat, capitala provinciei Ararat în Armenia. Tradiţia armeană îl prezintă ca descendent al unei familii nobile, scrie crestinortodox.ro. Încă de prunc Grigorie a fost trimis în Cezareea Capadociei, unde a fost crescut în credinţa creştină şi botezat.

Sfântul Grigorie Luminătorul i-a hirotonit episcopi pe cei doi fii ai săi. Aristages a fost succesorul tatălui său la tronul patriarhal al Armeniei. Acesta a participat şi la sinodul I ecumenic de la Niceea (325). Se pare că Sfântul Grigorie ar fi făcut o călătorie la Roma împreună cu Tiridates.

Spre sfârşitul vieţii, Sfântul Grigorie Luminătorul se retrage pentru a duce o viaţă solitară într-o peşteră din Manyea, în provincia Ţăran. Moare în sălbăticie. Nişte păstori îi găsesc trupul şi, neştiind cine era, au ridicat deasupra lui o movilă de pietre. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:15

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Horoscopul Zilei
13/12/2024 05:51

Berbec În fata ta se derulează anumite momente din trecut, insă acum le trăiesti cu mai multă profunzime. Poti ajunge la anumite concluzii si poti avea constientizări revelatoare despre cineva pentr ...

Noul cimitir din Iași a primit certificatul de urbanism! Când vor putea fi date spre concesionare locurile de veci
11/12/2024 20:26

Noul cimitir din Iasi a primit certificatul de urbanism. Primăria a eliberat documentul la finalul lunii noiembrie 2024 Municipalitatea ieseană a eliberat recent certificatul de urbanism pentru infiintarea c ...

Horoscopul Zilei
11/12/2024 05:23

BERBEC Nici relatia de cuplu, nici situatia financiara nu se imbunatatesc, dar nativii care au posibilitatea sa lucreze cu strainii ori li se ofera sanse sa plece peste hotare, cunosc o relansare incontestabil ...

Solstițiul de iarnă 2024: Cea mai lungă noapte a anului și începutul iernii astronomice
09/12/2024 15:22

Solstitiul de iarnă 2024: Cea mai lungă noapte a anului si inceputul iernii astronomice Solstitiul de iarnă, cunoscut ca cea mai scurtă zi din an, va avea loc sambătă, 21 decembrie 2024. În aceas ...

Horoscopul Zilei
09/12/2024 05:15

BERBEC Astă poti avea succes in tot ceea ce faci. Sunt avantajate activitătile administrative, demersurile legate de acte oficiale sau institutii publice, precum si cele care vizeaza călătoriile in străin ...

Vasile Bănescu: „Alegerea răului travestit în bine e sinucigaşă”
06/12/2024 00:12

Fostul purtător de cuvant al Patriarhiei Romane, Vasile Bănescu, işi exprimă ingrijorarea faţă de „cei ce cred că salvarea ţării poate veni pe căi obscure, intunecate şi de Rusia pavate, pe Tik ...

HOROSCOPUL ZILEI
05/12/2024 05:08

BERBEC Ingrijeste-te mult astăzi! Tumultul profesional te poate scoate din zona ta de confort. Somnul, dieta potrivita, plimbarile in aer liber si compania oamenilor dragi si de incredere te pot ajuta mult. ...

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”
05/12/2024 00:40

Biserica Ortodoxă Romană (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat in care precizează că „nu este indiferentă fată de prezentul si viitorul Romaniei, ci apără si promovează in societate va ...

Horoscopul Zilei
04/12/2024 05:20

 BERBEC Sunteti obligat să dati un răspuns cat mai rapid la propunerea care vi se face dimineata pentru o noua ocupatie sau contract. Aveti contraargumente puternice, dar parcă nimeni nu vrea azi să v ...

Arhiepiscopia Bucureștilor se delimitează de preotul care a oficiat o slujbă la troița lui Corneliu Zelea Codreanu
02/12/2024 19:27

Arhiepiscopia Bucurestilor se delimitează de preotul care a oficiat o slujbă la troita fostului lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, in comuna Tancăbesti, judetul Ilfov. Restaurant Moara de Foc angajeaza ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei