Calendar ortodox, 8 iulie. Sfinții Mucenici Epictet și Astion

Sfintii-Mucenici-Epictet-si-Astion.v1-756x1024

Dimensiune font:

| 08-07-2022 08:15


Biserica Ortodoxă îi prăznuiește astăzi, 8 iulie, pe Sfinții Mucenici Epictet și Astion. Sunt cei mai vechi martiri din țara noastră, atestați de izvoarele aghiografice.

Sfântul Epictet era originar din părțile Răsăritului. A primit harul preoției și s-a învrednicit de darul vindecării orbilor, ologilor și a celor demonizați.

Sfântul Astion era nepotul senatorului roman Iulian. Se convertește la creștinism în urma întâlnirii cu preotul Epictet și împreună cu acesta ajunge în cetatea Halmyris. Mai târziu și tânărul Astion se învrednicește de darul facerii de minuni, tămăduind un îndracit și făcând sănatos pe un om ce căzuse de la înalțime și rămăsese aproape mort.

În acel timp, sosește în Halmyris comandantul Latronianus. Acesta află ca în oraș au ajuns doi străini care prin cuvântările lor au făcut pe mulți să renunțe la cinstirea zeilor. La porunca lui Latronianus, Epictet si Astion sunt arestați și întemnițați.

Nu și-au făcut cunoscute rudele și nici locul de naștere, ci doar faptul că sunt creștini. Au fost supuși la diferite chinuri, dar în urma lor au rămas nevătămați. În urma acestor minuni, comandantul a poruncit să nu li se dea hrană și apă timp de 30 de zile. Vor ieși biruitori și după cele 30 de zile de înfometare.

Moartea sfinților martiri
Latronianus, văzând că nu-i poate învinge în nici un fel, a poruncit ca celor doi sfinți să li se taie capul.

Astfel, pe 8 iulie i s-a tăiat mai întai capul lui Astion și apoi și preotului Epictet. Din actul martiric reiese că trupurile celor doi erau albe ca zapada și că cei ce se atingeau de ele primeau vindecare de orice boală erau cuprinși. Trupurile acestora au fost îngropate de creștini.

După Edictul de la Milan, din anul 313, trupurile Sfinților Epictet și Astion au fost îngropate în cripta bazilicii episcopale din Halmyris. Au rămas necunoscute celorlalți creștini, până în data de 15 august 2001, când ele au fost descoperite și depuse în Catedrala arhiepiscopală din Constanța.

In prezent, moaștele Sfinților Epictet și Astion sunt prezente în Manastirea Halmyris, iar la Constanța au rămas doar câteva particele din sfintele lor moaște.

Rugăciune către Sfinții Epictet și Astion
„Sfinților mucenici Epictet și Astion, căutați acum spre noi, cei ce cu umilință cădem înaintea sfintei voastre icoane și cinstim sfintele voastre moaște și ca unii ce v-ați învrednicit de mare cinste înaintea Atotputernicului Dumnezeu, rugați-vă Acestuia să ne izbăvească de toate necazurile și primejdiile și să dea iertare de păcate sufletelor noastre. Și ca cei ce sunteți podoaba și ocrotitorii ținutului Dobrogei, împreună cu sfinții martiri Zotic, Atal, Camasie și Filip, purtați de grijă mulțimii credincioșilor ce vă aduc vouă cinstire.

Primiți acum prinosul nostru de dragoste, laudă și mulțumire către milostivul Dumnezeu și prin darul celui Atotputernic, vindecați bolile noastre sufletești și trupești, după cum ați vindecat și copila acelui mare dregător. Și precum în timpul vieții voastre mulțime de oameni ați vindecat, asemenea vindecați și sufletele noastre cele asuprite de patimi și dureri.

Și, după cum prin viață curată, credință și sfântă nevoință, ați biruit puterea vrăjmașilor diavoli și ați câștigat mila Dumnezeului nostru Celui în Treime slăvit, așa și pe noi întăriți-ne în credință și ajutați-ne să fim biruitori în lupta cu păcatul, spre câștigarea virtuților în locașurile cerești. Ca împreună cu voi să cântăm lui Hristos Dumnezeu în împărăția cea fără de sfârșit, că Lui I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte și cu Preasfântul și Bunul și de Viață Făcătorul Lui Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”

Tot astazi, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe:
– Sfantului Mare Mucenic Procopie;
– Sfintei Teodosia, mama Sfantului Procopie;
– Sfintilor doi tribuni Antioh si Nicostrat;
– Sfantului Mucenic Avda;
– Sfantului Teofil;
– Sfantului Mucenic Anastasie din Ioanina.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Serviciile de pompe funebre - ajutor garantat în cazul evenimentelor nefericite
24/04/2024 14:58

În situatia tragică in care pierdeti un membru al familiei, este nevoie să puteti apela la un ajutor de incredere care să vă ofere suportul fizic si moral necesar pentru a trece mai usor peste zilele ...

Tradiții de ziua Sfântului Gheorghe
23/04/2024 10:04

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este unul dintre cei mai veneraţi sfinţi din calendarul ortodox, sărbătorit in fiecare an pe 23 aprilie În calendarul popular, Sfantul Ghe ...

HOROSCOPUL ZILEI
23/04/2024 04:50

 Berbec Cei născuti in zodia Berbec se pot astepta de azi inainte la o deblocare a orizonturilor profesionale, la o nouă viziune despre directia in carieră pe care trebuie să o urmeze. Unii nativi vor ...

Horoscopul zilei
22/04/2024 04:27

  CAPRICORN Poate o s-aveţi o discuţie - de principiu - referitoare la locuinţa şi o să vă decideţi fie acum dacă vă luaţi alta, ori o renovaţi doar, fie in ianuarie - februarie. E posibil s ...

HOROSCOPUL ZILEI
21/04/2024 05:34

BERBEC  Creativitatea ta este la cote maxime acum, deci profita de acest fapt. Este o zi ideala sa creezi orice cum ar fi sa scrii, sa pictezi, sa compui sau sa faci mici mestesuguri cu mainile tale dibac ...

Baba Vanga și Nostradamus profețesc Al Treilea Război Mondial: ce oras va arde din temelii la inceputul conflagratiei
18/04/2024 20:57

 Baba Vanga este renumită pentru serie sa de previziuni, unele dintre ele extrem de tulburătoare. Multe dintre acestea au fost consemnate de presă incă din timpul vietii ei. Chiar si după moartea sa i ...

HOROSCOPUL ZILEI
18/04/2024 07:58

 BERBEC Accentul zilei revine segmentului amoros. Atat in relatia cu persoana iubită cat si in relatia cu copiii se intrezăresc schimbări plăcute, mai mult sau mai putin. TAUR Situatia ta financiar ...

Primele Denii din acest Post: Programul slujbelor la Catedrala Patriarhală
17/04/2024 11:12

In săptămana a cincea din Postul Mare, crestinii ortodocsi participă la primele slujbe numite Denii din parcursul anului bisericesc: Denia Canonului Mare – miercuri si Denia Acatistului Bunei Vestiri – v ...

HOROSCOPUL ZILEI
17/04/2024 08:20

 BERBEC Sunteti obligat să dati un răspuns cat mai rapid la propunerea care vi se face dimineata pentru o noua ocupatie sau contract. Aveti contraargumente puternice, dar parcă nimeni nu vrea azi să v ...

Horoscopul Zilei
15/04/2024 04:58

  BERBEC Responsabilităţile pe care le ai de indeplinit sunt mari şi pe termen lung TAUR Inventivitatea şi originalitatea nu lipsesc din comportamentul tău GEMENI Vă chivernisiţi in aşa fel b ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei