calendar ortodox sarbatoare

Dimensiune font:

Calendar ortodox, miercuri, 11 decembrie. Lor trebuie să le spui "La mulţi ani" în această zi

| 11-12-2019 08:04

Este sărbătoare mare pentru creştini, miercuri, pe 11 decembrie. Un mare Sfânt al creştinătăţii este prăznuit în această zi. Astfel, în fiecare an, la această dată, Sfântul Daniil Stâlpnicul este sărbătorit de către Biserică.

 

Sfântul Daniil Stâlpnicul, sărbătorit pe 11 decembrie
Sfântul Daniil Stâlpnicul a avut o viaţă de seamă, el luând calea bisericii încă de la o vârstă fragedă. Sfântul Daniil Stâlpnicul a fost singur la părinţi, astfel că aceştia, din recunoştinţă faţă de Dumnezeu, au decis să-l lase să urmeze viaţa monahală încă de la vârsta de 12 ani.

După o perioadă petrecută la mănăstire, Sfântul Daniil Stâlpnicul a decis să se retragă la ţărmul Mării Negre, într-un templu păgân. Aici locuieşte până la moarte într-un loc numit stâlp. Oamenii au observat imediat viaţa lui aleasă, astfel că au decis să-i fie alături. Sfântul Daniil Stâlpnicul a propovăduit credinţa faţă de ucenicii lui. În plus, chiar şi şi împăratul Leon Cel Mare a venit aici alături de oameni de seamă din străinătate. Sfântul Daniil Stâlpnicul a primit putere de la Dumnezeu pentru a-şi proroci ziua în care se va stinge.


Totodată, tot în această zi este sărătorit şi Sfântul Luca cel Nou Stâlpnicul, astfel că dacă aveţi persoane cunoscute cu acese nume nu ezitaţi să le spuneţi La mulţi ani, iar dacă aveţi rude plecate dintre noi care purtau aceste nume este bine să le daţi ceva de pomană.


Rugăciunea către Sfântul Daniil Stâlpnicul
"Stâlp al răbdării ai fost râv­nind strămoşilor, cuvioase: Dreptului Iov întru patimi, Sfântului Iosif întru ispite; şi în trup viaţa celor fără de trup având, Sfinte Preacuvioase Daniil, părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufle­tele noastre. Să cântăm Domnului, Cel Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.

Vrând să laud cu cântări po­menirea ta, Fericite Daniil, trimite-mi din cer rază purtătoa­re de lumină. Ca un soare mare ai răsărit, părinte, marginilor lumii, lumi­nând adunările credincioşilor, cu făclia faptelor bune.

Supunându-te, părinte, Legi­lor Stăpânului, ţi-ai ucis trupul cu înfrânarea şi l-ai supus pe el duhului. Cu totul Om S-a arătat, ră­mânând şi după Întrupare ceea ce a fost, Domnul, Cel Ce S-a născut din tine Neschimbat, Născătoare de Dumnezeu. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului. Amin". 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

Calendar creștin ortodox, 19 ianuarie. Sărbătoare mare, cum să NU atragi mânia lui Dumnezeu asupra ta
19/01/2020 00:30

Calendar crestin ortodox, 19 ianuarie. Sărbătoare mare, cum să NU atragi mania lui Dumnezeu asupra ta. Sfantul Cuviosul Macarie cel Mare este pomenit de Biserica Ortodoxă la 19 ianuarie. Este cruce rosie. ...

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 14 ianuarie 2020
14/01/2020 19:54

Calendar Crestin Ortodox. Pe data de 14 ianuarie, sunt prăznuiti Sfanta Nina si Sfintii Părinti care au fos ucisi in Muntele Sinai si Rait. Calendar Crestin Ortodox. Sărbătoare 14 ianuarie 2020. Sfanta Nin ...

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 10 ianuarie - Cruce neagră
10/01/2020 12:17

Calendar Crestin Ortodox. Sărbătoare 10 ianuarie - Cruce neagră. Pe data de 10 ianuarie, sunt prăznuiti Cuviosul Antipa de la Calapodesti si Sfantul Grigorie al Nisei. Calendar Crestin Ortodox. Sărbăto ...

HOROSCOP 9 IANUARIE: Zodia care are parte de conflicte
09/01/2020 12:46

Horoscop 9 ianuarie 2020. Ziua de joi aduce pentru nativii din zodiile Gemeni si Scorpion conflicte cu cei din jur, iar Leii par tot mai ingrijorati de problemele financiare. Citeste horoscopul complet al zilei ...

6 tradiții de respectat cu sfințenie de ziua Sfântului Ioan Botezătorul. Îți aduc sănătate tot anul
06/01/2020 13:17

Tradiţii şi obiceiuri de Sfantul Ion. Ziua Sfantului Ioan Botezătorul reprezintă incheierea oficială a Sărbătorilor de Iarnă deschise la Sfantul Nicolae, pe 6 decembrie. Dacă respecti aceste 6 traditi ...

Boboteaza: Tradiții și obiceiuri de Botezul Domnului. De ce este bine să te împiedici în această zi
06/01/2020 12:51

Boboteaza, sărbătorită, in ziua de 6 ianuarie, incheie ciclul sărbătorilor de iarnă şi are, pe langă inţelesurile creştine – momentul naşterii spirituale a Mantuitorului – trăsături de ...

Horoscopul pentru  Sambata  4 ianuarie 2020
04/01/2020 12:00

BERBEC Nu mai luati in seama deloc dificultatile familiale si din afaceri, in momentul in care vi se inapoiaza o suma importanta de bani. Vi se cere iar de catre persoana iubita sa plecati la drum. Sanatate & ...

Horoscop ianuarie 2020. Se anunță o schimbare importantă care ține de carieră
03/01/2020 13:27

Berbec, ianuarie 2020 Luna ianuarie se anuntă a fi luna călătoriilor pentru tine. În sfarsit reusesti să iti indeplinesti o serie de dorinte care tin de călătorii in afara tării, iar acest lucru i ...

Horoscop, joi 2 ianuarie 2020
02/01/2020 15:12

Horoscop. Oamenii din jurul Racilor propun idei foarte interesante de petrecere a timpului liber pe care le mai au. Berbec Începi să iti revii din ameteala ultimelor zile. Marte, guvernatorul tău, se ...

Horoscopul pentru joi,  2 ianuarie 2019
02/01/2020 10:00

BERBEC Revolta interioara se va exterioriza curand in mod neplacut pentru toata lumea, daca nu renuntati la pastrarea aparentelor si sa va incarcati cu energie negativa. Sanatate – ● Bani –● ...