calendarortodox-18-octombrie

Dimensiune font:

Calendar ortodox, vineri, 18 octombrie. Lor trebuie să le spui "La mulţi ani" în această zi

| 18-10-2019 14:40

Sărbătoare mare pentru creştini, vineri, la început de weekend. În fiecare an, pe data de 18 octombrie, creştinii îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca.

 

 Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca este unul dintre 70 de Apostoli. El l-a întâlnit pe Hristos în timpul vieţii sale pământeşti, în Teba Boetiei, acolo unde avea grijă de oamenii bolnavi. De asemenea, Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca este cunoscut datorită darului său de a scrie, el realizând o Evanghelie.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca a fost şi cel care a pictat primele icoane cu Maica Domnului care îl ţine în braţe pe pruncul Iisus. Tot Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca a fost şi cel care a pictat prima icoană cu Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, fiind considerat patronul iconografiei.

Astfel, vineri, pe 18 octombrie, sunt sărbătorite toate persoanele care poartă aceste nume. În cazul în care aveţi cunoştinţe cu acest nume sfânt plecate dintre noi este bine să daţi ceva de pomană.

Rugăciunea către Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca care aduce sănătate în viaţa ta
"Apostole Sfinte şi Evanghe­liste Luca, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre. Gura ta ştiind-o pahar Dumnezeiesc, al Înţelep­ciunii Celei Preaînalte, Înţelep­te Apostole Luca, Vistieria Cea Mare şi Negrăită a harului, îmbogăţindu-ne, o luăm cu osâr­die, Domnului cântând, căci cu Mărire S-a preamărit.

Cu Taină învăţându-te Hristos cele cereşti şi Scripturile cele de Dumnezeu insuflate, fără mijlocire deschizându-le ţie Apostole Luca, tăinuitor te-a arătat şi propovăduitor preaînţelept, al celor mai presus de minte, care cu osârdie cânţi: Domnu­lui să cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit. Pusu-te-a Biserica lui Hristos împreună călător cu Apostolul Pavel, Sfinte Luca Preafericite, pe tine cel ce ai stră­lucit Dumnezeieşte cu harul Lui; şi urmelor lui ai urmat, cântând: Domnului să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit. Chipul zămislirii celei Negrăi­te şi Dumnezeieşti, ale celei Cu­rate, cu totul lăudate l-ai arătat, Apostole Luca; cum că Duhul cel Preasfânt arătat a venit peste Dânsa şi cuvântul a umbrit-o; căruia cu un glas să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului. Amin". spynews.ro

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

EURO-SIMCOS IMPEX S.R.L. Nr. de înreg. ORC: J33/1391/1994, CUI: 6180733, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. numit conform Sentinței nr. 163/24.02.2015 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 9950/86/2013, în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006 și ale H.A.C./12.11.2018, anunță scoaterea la vânzare, prin licitație publică cu strigare, la data de 08.11.2019, ora 14.00, a activelor: Stație Peco amplasată în oraș Frasin, Calea Bucovinei, nr. 8, jud. Suceava ce include spațiu comercial, platforma betonată, pompă distribuție cu sistem managerial, distribuitor automat tip FBD 2036R pentru 3 produse cu 6 furtune, cuva cu 3 rezervoare oțel pentru depozitare combustibil, separator grăsimi și bazin vidanjabil pentru apă menajeră. Identificare cadastrală: - Teren cu suprafața de 1.515 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 30399/Suceava, nr. top. 3526/2; - Teren cu suprafața de 1.000 mp, înscris în Cartea funciară veche nr. 30398/Suceava, nr. top. 3526/100, pe care se află edificat Corpul C1 – Stație PECO cu regim de înălțime P+M (mansardă nefinalizată) cu suprafața construită de 47 mp; Valoare de pornire a licitației (lei, fără T.V.A.) - 232.570,00. Poate participa la licitație orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 07.11.2019, orele 14.00 la sediul lichidatorului judiciar toate documentele prevăzute în caietele de sarcini care se pot procura din mun. Suceava, strada Mihai Eminescu, nr. 10, județ Suceava în fiecare zi de luni până vineri până la data de 07.11.2019. Relații suplimentare se pot obține: Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. la telefoanele: 0232/243864, 0757545545, 0755132476.
Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. BARNAR GRUP S.R.L., cu sediul în Sat Holda, oraș Broșteni, nr. 43, cătun Barnar, camera 2, jud. Suceava, C.U.I. RO 23279681, nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J33/299/2008, numit potrivit Încheierii de ședință nr. 393/2017 din data de 30.06.2017, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 5528/86/2016, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la data de 28.11.2019, ora 12.00, a următorelor active: Nr. Activ - Denumire şi descriere active - Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.) - Valoare de pornire licitație (lei, fără T.V.A.) Activ 1 Utilaje de lucru prelucrare lemn compuse din: Linie de debitat buşteni, Wood-Mizer, tip LT 300S, seria 012007 54 B1.02; Gater universal tip RP50, an fabricaţie 1992; Bandă tăiere (bandă transportoare), Doma; Maşină de calibrat (marca Maweg, tip SE 2, serie 202056 7879, an fabricaţie 1972); Maşină de ascuţit+accesorii (Wood Mizer); Maşină de rosturi în coadă, Leone; Motoferăstrău Sthil; Motoferăstrău Sthil; Circular radial; 144.200,00 lei, 72.100,00 lei. Pentru bunurile mobile se percepe T.V.A. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 27.11.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activului scos la vânzare este cuprinsă în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00 – 16.00, până pe data de 27.11.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore de la primirea dovezii de achitare). Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: # 0755132475; 0757545545; 0232/243864, fax: 0232/212231, e-mail: vanzari@insolventa.ro.
LEXINSOLV I.P.U.R.L. Suceava, lichidator judiciar desemnat în dosar nr. 4520/86/2014 al Tribunalului Suceava, scoate la vânzare prin licitaţie publică, individual, bunuri imobile și mobile aparţinând debitorului S.C. MICA INDUSTRIE ȘI PRESTĂRI SERVICII S.R.L., cu sediul în oraș Cajvana, nr. 1996, jud. Suceava, CUI 756668, aflat în procedura falimentului prevăzută de Legea nr. 85/2006, constând din: Activul format din teren curți-construcții în suprafață totală de 7.331 mp, din care 2.500 mp cu nr. cadastral 1557 înscris în cartea funciară nr. 30457, 4.831 mp cu nr. cadastral 30429 înscris în cartea funciară nr. 30429 a comunei cadastrale Cajvana, pe care sunt amplasate un număr de 10 construcții cu nr. cadastral 1557 – C1, 30429 – C1, C2, C3, C4, C5, C6, C7, C8, C9, situat în oraș Cajvana, nr. 1996, jud. Suceava, prețul de pornire al licitațiilor publice fiind de 1.417.550 lei, exclusiv TVA; Bunurile mobile proprietatea debitorului S.C. MICA INDUSTRIE ȘI PRESTĂRI SERVICII S.R.L. Cajvana, din care o parte sunt evaluate ca materiale refolosibile, Autoturism Skoda Fabia, nr. înmatriculare SV99MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 1.930 lei, exclusiv TVA; Autoutilitară Mercedes Benz Sprinter 208 D KA, nr. înmatriculare SV90MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 2.436 lei, exclusiv TVA; Autoutilitară Dacia furgon, nr. înmatriculare SV06SXI, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 1.379 lei, exclusiv TVA; Autoutilitară Gaz Gazelle, nr. înmatriculare SV97MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 3.447 lei, exclusiv TVA; Autotractor DAF tip FT85CF 380, nr. înmatriculare SV94MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 7.170 lei, exclusiv TVA; Semiremorcă Schwartzmuller SPA 3E EURO, nr. înmatriculare SV80HXX, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 5.170 lei, exclusiv TVA; Autotractor DAF tip FT85CF 380, nr. înmatriculare SV95MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 8.410 lei, exclusiv TVA; Semiremorcă Schwartzmuller SPA 3E EURO, nr. înmatriculare SV80HXU, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 5.170 lei, exclusiv TVA; Autotractor DAF tip FT85CF 380, nr. înmatriculare SV98MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 9.582 lei, exclusiv TVA; Semiremorcă Schwartzmuller SPA 3E EURO, nr. înmatriculare SV88MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 5.170 lei, exclusiv TVA; Semiremorcă Kogel, tip SN 24P 100/1060, nr. înmatriculare SV83MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 6.848 lei, exclusiv TVA; Linie de panificație, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 31.825 lei, exclusiv TVA; Autoutilitară Mercedes Benz Sprinter, nr. înmatriculare SV91MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 1.724 lei, exclusiv TVA; Autoutilitară MAN 19362, nr. înmatriculare SV02ZDC, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 6.319 lei, exclusiv TVA; Autotractor DAF tip TE85XC/CF 85 380, nr. înmatriculare SV93MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 6.319 lei, exclusiv TVA; Autotractor DAF tip FT85.430 380/4X2, nr. înmatriculare SV07FGY, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 6.319 lei, exclusiv TVA; Semiremorcă Schwartzmuller SPA 3E EURO, nr. înmatriculare SV88MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 5.170 lei, exclusiv TVA; IFRON D204, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 5.285 lei, exclusiv TVA. Prețurile de pornire reprezintă 50% din valorile stabilite prin rapoartele de evaluare existente la dosarul cauzei. Licitaţia va avea loc la data de 27.11.2019, ora 11:00, la sediul LEXINSOLV I.P.U.R.L. din mun. Suceava, str. Zamcei, nr. 5, jud. Suceava. În vederea participării la licitaţie, licitatorii au obligaţia de a depune 10% din preţul de pornire al licitaţiei în contul de lichidare judiciară nr. RO42BTRLRONCRT00W6312002 deschis la Banca Transilvania pe numele debitorului S.C. MICA INDUSTRIE ȘI PRESTĂRI SERVICII S.R.L. Cajvana. În caz de neadjudecare licitaţia publică se va repeta în aceleaşi condiţii în data de 20.12.2019 ora 11:00. Prezenta publicaţie de vânzare constituie şi notificare către creditori, debitor şi orice persoană fizică sau juridică interesată în dosarul în cauză. Informaţii suplimentare la sediul lichidatorului judiciar sau la tel./fax 0230/551784, 0745635896, e-mail: lexinsolv@yahoo.com, www.lexinsolv.ro.
Horoscopul pentru JOI, 14 NOIEMBRIE   2019
14/11/2019 06:07

BERBEC Nici relatia de cuplu, nici situatia financiara nu se imbunatatesc, dar nativii care au posibilitatea sa lucreze cu strainii ori li se ofera sanse sa plece peste hotare, cunosc o relansare incontestabil ...

Horoscopul pentru miercuri,   13 noiembrie  2019
13/11/2019 05:00

BERBEC: Mintea şi sufletul tău sunt la carieră, la treburile pe care vrei să le rezolvi, la locul de muncă, obligaţiile de serviciu. Sănătate – ●● Bani –●●● Dragoste –● ...

​Horoscopul pentru marti 12 noiembrie 2019
12/11/2019 04:00

BERBEC Veti descoperi ca o situatie nu trebuie sa fie neaparat logica pentru a avea un final fericit. Inregistrati un varf de "incasari" fara precedent, din relatii comerciale la care nu va pricepeti ...

Ce înseamnă dacă visez că îmi cad dinții. Grijă mare!
11/11/2019 10:04

    Ce inseamnă dacă visez că imi cad dintii. Ar trebui să ai grijă! Cum se interpretează acest tip de vis. Iată la ce să fii atent.        Ce inseamnă dacă visez ...

Patriarhul Daniel a votat: CE s-a întâmplat în secție, după ce a pus ștampila  ?- FOTO
10/11/2019 19:21

 Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a votat duminică, in jurul orei 17:30, pentru turul I al alegerilor prezidentiale. Părintele Patriarh Daniel si-a exprimat votul la sectia cu numărul 661, din ca ...

Se descompun cadavrele mai greu astăzi decât în trecut? Care ar putea fi motivele
09/11/2019 14:34

Un mister ce ar putea „bantui” cimitirele: corpurile mortilor nu se mai degradează cu aceeasi viteză, procesul ar fi mai lent ca altădată. Care e explicatia? „Din pămant esti făcut si ...

Horoscopul pentru Sambata, 9 NOIEMBRIE  2019
09/11/2019 09:00

BERBEC Noii dv. amici se dovedesc si buni specialisti (se solidarizeaza si va sustin toate proiectele "casnice"). Dupa-amiaza, pregatiti diverse cadouri frumoase pentru toata lumea. Sanatate – ...

Horoscopul pentru  vineri 8 noiembrie 2019
08/11/2019 06:00

BERBEC Complicarea tuturor relatiilor, prin reprosuri la toate nivelurile. Situatia financiara este complicata, bugetul la pamant, dar cel mai tare va deranjeaza reactiile partenerului de cuplu, care s-a instr ...

Ce NU trebuie sa faci SUB NICIO FORMA de Mihail si Gavril! Lucrul care este INTERZIS cu desavarsire! E PACAT mare sa faci asta
07/11/2019 16:03

  Ce nu trebuie să faci pe noiembrie, de Sfintii Mihail si Gavril.   Sfintii Mihail si Gavril este una dintre cele mai importante sărbători ale toamnei. Acesti doi sfinti sunt cinstiti ...