paste sarbatoare

Dimensiune font:

Când pică, de fapt, Paștele Ortodox și cel Catolic. În ce dată sunt sărbătorite cele două mari sărbători

| 24-02-2020 16:40

Paştele este o sărbătoare a cărei dată este variabilă şi în jurul căreia sunt fixate alte sărbători, precum Rusaliile. Data la care se sărbătorește Paștele este diferită de la an la an. Află când pică Paștele în 2020 la ortodocși și la catolici.

Pe ce dată vom sărbători Paștele ortodox și cel catolic
Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în 325 e.n. Astfel, Paştele Ortodox este sărbătorit, în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară.

Dacă această duminică se suprapune Paştelor iudeilor (14 Nisan – a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună a anului civil în calendarul ebraic), sărbătoarea va fi mutată în duminica următoare.

De ce Paștele ortodox și cel catolic se sărbătoresc la date diferite
Calcularea datei la care creștinii sărbătoresc Paștele ține două fenomene naturale, unul cu dată fixă – echinocțiul de primăvară, iar altul cu data schimbătoare – luna plină. Aceasta din urmă face ca data Paștelui să varieze în fiecare an. În plus, utilizarea a două calendare diferite explică decalajul acestei sărbători la catolici și ortodocși. Biserica Catolică se raportează la echinocțiul de primăvară după calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează același eveniment astronomic după calendarul iulian, pe stil vechi.
Când pică Floriile în 2020

Duminica Floriilor semnifică intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim în zilele dinaintea patimilor. Floriile sunt prăznuite cu o săptămână înainte de Paște. Astfel, Sărbătoarea de Florii la ortodocși pică, în anul 2020, pe 12 aprilie, iar la catolici, pe 5 aprilie.

Câte zile libere avem de Paște
Românii au liber în prima și în a doua zi de Paște, iar începând din anul 2018, și Vinerea Marea este zi liberă.

17 aprilie – Vinerea mare – zi liberă sărbătorită vineri;
19 aprilie – Paște Ortodox – zi liberă sărbătorită duminică;
20 aprilie – A doua zi de Paște Ortodox – zi liberă sărbătorită luni;
Pictură în biserică cu Iisus Hristos răstignit pe cruce.
Pe ce dată vom sărbători Paștele ortodox și cel catolic.
Când cade Paștele în 2020 și în anii următori
Când pică Paștele ortodox
Paştele ortodox 2020 – duminică 19 aprilie
Paştele ortodox 2021 – duminică 2 mai
Paştele ortodox 2022 – duminică 24 aprilie
Paştele ortodox 2023 – duminică 16 aprilie P
aştele ortodox 2024 – duminică 5 mai
Paştele ortodox 2025 – duminică 20 aprilie
Când pică Paștele catolic
Paştele Catolic 2020 – duminică 12 aprilie
Paștele Catolic 2021 – duminică 4 aprilie
Paștele Catolic 2022 – duminică 17 aprilie
Paștele Catolic 2023 – duminică 9 aprilie
Paștele Catolic 2024 – duminică 31 martie
Paștele Catolic 2025 – duminică 20 aprilie
Calendar ortodox aprilie 2020
12 aprilie – Floriile
19 aprilie – Prima zi de Paște
20 aprilie – A doua zi de Paște
21 aprilie – A treia zi de Paște
23 aprilie – Sfânul Gheorghe
24 aprilie – Izvorul Tămăduirii 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

ANUNT LICITAȚIE ÎNCHIRIERE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ONEȘTI reorganizează licitație publică deschisă cu oferta în plic închis. 1) Informații privind locatorul: MUNICIPIUL ONEȘTI, reprezentat legal prin PRIMAR –Ing. Nicole Gnatiuc, cu sediul în B-dul Oituz, nr. 17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032, Telefon: 0234/324.243, Fax: 0234/313.911, e-Mail: primarie@onesti.ro, www.onesti.ro având cont de virament nr. RO29TREZ06221A300530XXXX, deschis la Trezoreria Onești; 2) Informații privind obiectul închirierii: Informații privind obiectul închirierii conform HCL nr. 200/14.11.2019, anexa nr. 1: Nr. Crt.; Adresă amplasament; Suprafaţă mp; Preţ lei/mp/lună; Durata; Destinaţia. 1. B-dul Oituz nr. 12, 4,00 mp, 10,00 lei, 10, Amplasare totem; 2. Calea Bacăului (parte dreaptă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3. Calea Bacăului (partea stângă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3) Informații suplimentare si Documentația de atribuire pot fi obținute: -în format tipărit la Serviciul Patrimoniu și Pază din cadrul Primăriei Municipiului Onești, etaj VII, cam. 703, în urma achitării contravalorii de 20 lei/exemplar (în numerar la casierie sau în contul RO33TREZ0612118025XXXXX –CUI 4353250 beneficiar Municipiul Oneşti) -data limită pentru solicitarea clarificărilor: 17.02.2020, ora 16.00; 4) Informații privind ofertele: -Data limită de depunere a ofertelor: 25 februarie 2020, ora 12.00. -Ofertele se vor depune într-un număr de 1 (unu) exemplare la adresa: B-dul Oituz nr.17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032; -Data licitaţiei: 26 februarie 2020, ora 12.00; 5) Locul desfăşurării şedinţei de licitaţie: la parterul Primăriei Municipiului Oneşti, la sala mică de şedinţe; 6) Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax și/sau adresa de e-mail a instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Bacău; Adresa: Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 4 cod 600356, tel: 0234514419, fax 023452521; email: tr-bacau-reg2@just.ro; 7) Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04.02.2020..
S.C. Remat S.A., cu sediul în mun. Iaşi, str. Aurel Vlaicu, nr. 88, jud. Iaşi, O.R.C. J22/286/1991, C.U.I. RO1977144, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., potrivit Hotărârii nr. 1230/12.07.2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secția a II-a Civilă-Faliment, în dosarul nr. 9134/99/2014, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în data de 14.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, a următoarelor active: Nr. activ Descrierea comercială a activelor - Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.) - Valoare de pornire (lei, fără T.V.A.). Activ 7 Teren intravilan construit în mun. Dej, str. Bistriţei, nr. 44, pe sensul către Cuzdrioara, jud. Cluj (zona industrială, la ieşire spre Bistriţa Năsăud, înainte de S.C. Someşul S.A.), St teren-7.149 m.p., curţi-construcţii, St construită-1.659,16 m.p., regim de înălţime: P+1parţial, împrejmuit, betonat (100%), învecinat cu S.C. Somtrans S.A., S.C. Samus Mex S.A., S.C. Com-Beton S.A., deschidere la stradă aprox. 53 m.l.; Identif. imobil: nr. cds. 837/2/1 în C.F. nr. 18837/N a localităţii Dej (nr. cds. nou 53437 al C.F. 53437/mun. Dej); - 2.732.400,00 lei; - 683.100,00 lei. Activ 16 PROPRIETATE IMOBILIARĂ, compusă din teren în suprafață totală de 3.914 m.p. și construcții în suprafață totală de 1.117 m.p., situată în oraş Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, jud. Vrancea, la 6km de nodul rutier Tișița. Este alcătuită din: - Imobil situat în oraşul Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, T25, P1735, jud. Vrancea, Imobilul a fost dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1111/22.03.2001 de B.N.P. Tanase Rodica. - Împrejmuire depozit Mărăşeşti (degradat, nr. inv. 2088), platformă betonată 1.040 m.p. (degradat, nr. inv. 2092); Proprietatea are deschidere frontală la str. Doinei și este pretabilă pentru activități industriale având în vedere și caracterul zonei în care este amplasat imobilul. - 437.600,00 lei; - 80.000,00 lei. Activ 46 Construcție metalică demontată în mun. Iași, Șos. Iași – Tomești, nr. 6, jud. Iași. - 46.000,00 lei; - 7.000,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 13.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, jud. Iaşi. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00 – 16.00, până pe data de 13.02.2020, ora 13.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la e-mail vanzari@insolventa.ro, fax: 0232/212231, tel. 0232/243864, 0755132473..
Subscrisul Cabinet Individual de Insolvenţă Opriş Irina, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. SALIX FARM IMPEX S.R.L, conform Încheiere nr. 137 din data de 16.10.2018, emisă de Secţia a II a Civilă a Tribunalului Iaşi-Faliment, anunţă, scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică cu strigare, în data de 09.03.2020, orele 14.00, a imobilului situat în localitatea Popeşti, parter, ap.1, judeţul Iaşi, la 9.037,50 euro fără TVA, reprezentand 75% din valoarea de piaţă stabilită prin Raportul de evaluare. Licitaţia se va desfăşura la sediul lichidatorului judiciar din Iaşi, str. Pictor Octav Băncilă, nr.1, jud. Iaşi în conformitate cu regulamentul de vânzare, ce va fi afişat la loc vizibil, cu cel puţin 5 zile înaintea ţinerii şedinţei de licitaţie. Preţul de la care începe licitaţia este echivalentul în Ron la cursul BNR din ziua licitaţiei a 75% din valoarea stabilită prin Raportul de evaluare a imobilului, la care se adaugă TVA. În cazul în care la licitaţia din data de 09.03.2020 nu se va reuşi valorificarea imobilului, se vor organiza noi licitaţii, în aceleaşi condiţii, pe 16.03.2020, respectiv 23.03.2020 orele 14,00. Toţi cei care posedă un drept real asupra imobilului scos la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, de a face lichitatorului dovada acestuia, până în preziua licitaţiei. Imobilul se va vinde liber de orice sarcini conform art. 91 alin. 1 din Legea 85/2014. Poate participa la licitatie orice persoană fizică sau juridică care depune cu cel puţin o zi înaintea ţinerii şedinţei de licitaţie, până la ora 12.00, la sediul lichidatorului documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, între orele 08.00-16.00. Garanţiei de participare este în procent de 20% din preţul de pornire la licitaţiei. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0751103771.
Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 4383/99/2017 (210/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum și a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Ago – Parus” S.R.L. Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanu, tronson 5, biroul 9, în NH Bussiness Company, la sediul Cabinetului de Avocat Daniela Arhire, etj. 1, județul Iași, după cum urmează: Nr. crt. - DENUMIRE ACTIV – Componenţa – Valoare -lei- 1. Bunuri mobile - Aparate de joc electronice slot machine - 22.605,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2019. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 16.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 23.04.2020, 30.04.2020, 07.05.2020, 14.05.2020 și 21.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanţiei de participare la licitație, cât și a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035 şi 0727/850575..
Horoscopul pentru joi, 2 aprilie 2020
02/04/2020 13:44

BERBEC Va decideti sa faceti o concurenta serioasa, dar loiala, celor care v-au ajutat pana acum. Este o hotarare inteleapta, daca vreti sa supravietuiti profesional si financiar. Sanatate – ●● Ban ...

Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Catedrala Mitropolitană din Iași va ajunge, duminică, la Botoșani,
02/04/2020 11:24

 Racla cu moastele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Catedrala Mitropolitană din Iasi va ajunge, duminică, la Botosani, in cadrul unei procesiuni neobisnuite. Sfanta Cuvioasă Parascheva va trece prin mu ...

PAŞTE 2020. Când vor cădea Paştele ortodox şi cel catolic
02/04/2020 07:52

PASTE 2020. Acum trei ani, Pastele catolic si cel ortodox au picat in aceeasi zi. În 2020, insă, pastele catolic si cel ortodox cad la o săptămană distantă. PAŞTE 2020. De ce Pastele catolic si cel ...

Horoscopul pentru Luni  30 martie 2020
30/03/2020 06:00

BERBEC Au o viata plina de evenimente mai mici sau mai mari, drumuri multe in continuare si o situatie financiara infloritoare, incarcata insa de incurcaturi provocate de partenerul de cuplu, care face excese. ...

Horoscopul pentru DUMINICA   29 martie 2020
29/03/2020 11:44

BERBEC Preferati sa ramaneti fara niciun ban decat sa afle cei dragi (inclusiv rudele) ca nu va descurcati in aceasta perioada. Faceti vizite, invitatii si prea multe pregatiri. Sanatate – ●● Bani ...

Biserica trece online: pomelnic pe email, banii în cont. Lumările aprinse acasă costă 1 sau 3 lei
20/03/2020 12:46

În criza coronavirusului, anumite parohii trec in epoca digitalizării. Parohia Techerghiol isi informează enoriasii că pot trimite pomelnicul pe email, banii pentru acesta in contul parohiei, iar dacă ...

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 17 martie 2020
16/03/2020 14:45

Calendar Crestin Ortodox. Sărbătoare 17 martie 2020. Pe data de 17 martie, este prăznuit Sfantul Alexie. Calendar Crestin Ortodox. Sărbătoare 17 martie 2020. Sfantul Alexie a fost singurul copil al dregă ...

Rugăciune pentru poporul român: Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului
16/03/2020 13:10

Acatistul Sfantului Acoperămant al Maicii Domnului este o rugăciune puternică pe care, in aceste zile de teamă si luptă cu un dusman invizibil, orice roman ar trebui să o citească. "Astăzi poporul ...

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 11 martie 2020
10/03/2020 18:43

Calendar Crestin Ortodox. Sărbătoare 11 martie 2020. Pe data de 11 martie, este prăznuit Sfantul Sofronie. Calendar Crestin Ortodox. Sărbătoare 11 martie 2020. Sfantul Sofronie s-a născut la Damasc, in S ...

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 6 martie 2020
06/03/2020 11:01

Calendar Crestin Ortodox. Sărbătoare 6 martie 2020. Pe data de 6 martie sunt prăznuiti Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea. De asemenea, este prăznuită Aflarea Sfintei Cruci. Calendar Crestin Ortodox - Să ...