rugaciune_sfanta_icoana_66604100

Dimensiune font:

Ce să nu faci de Sfânta Parascheva sub nicio formă

| 14-10-2019 10:55

Sfânta Parascheva este celebrată anual de creștinii ortodocși în data de 14 octombrie 2018. Sărbătoarea este marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox.

 

 Cunoscută popular și ca Sfânta Paraschiva, Cuvioasa Parascheva s-a născut în apropiere de Constantinopol, din părinți bogați și credincioși. La vârsta de zece ani, a auzit in biserică vorbele”Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34) si se decide să urmeze calea celor sfinte.

Se duce la Constantinopol, unde este invățată de călugări să se bucure de viața duhovnicească. Va merge la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde se va nevoi cinci ani. Pleacă apoi către Țara Sfântă, iar după ce vede Ierusalimul, se așează la o mănăstire de călugărițe din pustiul Iordanului.

La 25 de ani, un înger îi spune în vis să se întoarcă la locurile părintețti. Revine în Epivat, fără a spune cuiva cine este și de unde vine. După doi ani, trece la cele veșnice.

1. Nu ai voie să lucrezi în această zi sfântă. Cei care muncesc în această zi au parte de necazuri la serviciu, dar și în familie. Sfântă Parascheva ocrotește familia, iar de ziua ei trebuie să fim mai smeriți, mai potoliți în acțiuni, să meditam și să ne rugăm pentru mântuirea noastră în față Domnului.

2. Nu ai voie să te zgarcesti de la bani și alimente. Dacă cineva îți cere ajutorul, nu te feri să îi întinzi mână ta. Oamenii zgarciti vor avea parte numai de pagube și riscă să sărăcească.


3. De Sfântă Parascheva, Sfântă Vineri de Toamnă, e bine să împarți covrigi, lipii, must nou și vin roșu celor amărâți. Cei care dau pomană vor avea sărbători îmbelșugate în tot restul anului.

4. Nu e bine să faci foc în casă în această zi, oricât ar fi de frig. Se spune că adevărată credința ține căldură în sufletele oamenilor. Cei care fac foc în soba pot avea boli la ochi și dureri de cap cumplite.

5. Dacă ești necăsătorită, nu ai voie să croșetezi sau să cosi. Se spune că femeile care fac astfel de treburi nu se vor mărită în veci.

6. Nu ai voie să mănânci nimic până la oră 12, când se termină în cele mai multe biserici ortodoxe slujbă dedicată Sfintei Parascheva. Cei care mănâncă dimineață, mai ales produse care nu sunt de post, vor avea probleme cu stomacul. REALITATEA.NET

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

EURO-SIMCOS IMPEX S.R.L. Nr. de înreg. ORC: J33/1391/1994, CUI: 6180733, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. numit conform Sentinței nr. 163/24.02.2015 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 9950/86/2013, în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006 și ale H.A.C./12.11.2018, anunță scoaterea la vânzare, prin licitație publică cu strigare, la data de 08.11.2019, ora 14.00, a activelor: Stație Peco amplasată în oraș Frasin, Calea Bucovinei, nr. 8, jud. Suceava ce include spațiu comercial, platforma betonată, pompă distribuție cu sistem managerial, distribuitor automat tip FBD 2036R pentru 3 produse cu 6 furtune, cuva cu 3 rezervoare oțel pentru depozitare combustibil, separator grăsimi și bazin vidanjabil pentru apă menajeră. Identificare cadastrală: - Teren cu suprafața de 1.515 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 30399/Suceava, nr. top. 3526/2; - Teren cu suprafața de 1.000 mp, înscris în Cartea funciară veche nr. 30398/Suceava, nr. top. 3526/100, pe care se află edificat Corpul C1 – Stație PECO cu regim de înălțime P+M (mansardă nefinalizată) cu suprafața construită de 47 mp; Valoare de pornire a licitației (lei, fără T.V.A.) - 232.570,00. Poate participa la licitație orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 07.11.2019, orele 14.00 la sediul lichidatorului judiciar toate documentele prevăzute în caietele de sarcini care se pot procura din mun. Suceava, strada Mihai Eminescu, nr. 10, județ Suceava în fiecare zi de luni până vineri până la data de 07.11.2019. Relații suplimentare se pot obține: Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. la telefoanele: 0232/243864, 0757545545, 0755132476.
LEXINSOLV I.P.U.R.L. Suceava, lichidator judiciar desemnat în dosar nr. 4520/86/2014 al Tribunalului Suceava, scoate la vânzare prin licitaţie publică, individual, bunuri imobile și mobile aparţinând debitorului S.C. MICA INDUSTRIE ȘI PRESTĂRI SERVICII S.R.L., cu sediul în oraș Cajvana, nr. 1996, jud. Suceava, CUI 756668, aflat în procedura falimentului prevăzută de Legea nr. 85/2006, constând din: Activul format din teren curți-construcții în suprafață totală de 7.331 mp, din care 2.500 mp cu nr. cadastral 1557 înscris în cartea funciară nr. 30457, 4.831 mp cu nr. cadastral 30429 înscris în cartea funciară nr. 30429 a comunei cadastrale Cajvana, pe care sunt amplasate un număr de 10 construcții cu nr. cadastral 1557 – C1, 30429 – C1, C2, C3, C4, C5, C6, C7, C8, C9, situat în oraș Cajvana, nr. 1996, jud. Suceava, prețul de pornire al licitațiilor publice fiind de 1.417.550 lei, exclusiv TVA; Bunurile mobile proprietatea debitorului S.C. MICA INDUSTRIE ȘI PRESTĂRI SERVICII S.R.L. Cajvana, din care o parte sunt evaluate ca materiale refolosibile, Autoturism Skoda Fabia, nr. înmatriculare SV99MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 1.930 lei, exclusiv TVA; Autoutilitară Mercedes Benz Sprinter 208 D KA, nr. înmatriculare SV90MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 2.436 lei, exclusiv TVA; Autoutilitară Dacia furgon, nr. înmatriculare SV06SXI, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 1.379 lei, exclusiv TVA; Autoutilitară Gaz Gazelle, nr. înmatriculare SV97MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 3.447 lei, exclusiv TVA; Autotractor DAF tip FT85CF 380, nr. înmatriculare SV94MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 7.170 lei, exclusiv TVA; Semiremorcă Schwartzmuller SPA 3E EURO, nr. înmatriculare SV80HXX, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 5.170 lei, exclusiv TVA; Autotractor DAF tip FT85CF 380, nr. înmatriculare SV95MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 8.410 lei, exclusiv TVA; Semiremorcă Schwartzmuller SPA 3E EURO, nr. înmatriculare SV80HXU, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 5.170 lei, exclusiv TVA; Autotractor DAF tip FT85CF 380, nr. înmatriculare SV98MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 9.582 lei, exclusiv TVA; Semiremorcă Schwartzmuller SPA 3E EURO, nr. înmatriculare SV88MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 5.170 lei, exclusiv TVA; Semiremorcă Kogel, tip SN 24P 100/1060, nr. înmatriculare SV83MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 6.848 lei, exclusiv TVA; Linie de panificație, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 31.825 lei, exclusiv TVA; Autoutilitară Mercedes Benz Sprinter, nr. înmatriculare SV91MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 1.724 lei, exclusiv TVA; Autoutilitară MAN 19362, nr. înmatriculare SV02ZDC, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 6.319 lei, exclusiv TVA; Autotractor DAF tip TE85XC/CF 85 380, nr. înmatriculare SV93MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 6.319 lei, exclusiv TVA; Autotractor DAF tip FT85.430 380/4X2, nr. înmatriculare SV07FGY, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 6.319 lei, exclusiv TVA; Semiremorcă Schwartzmuller SPA 3E EURO, nr. înmatriculare SV88MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 5.170 lei, exclusiv TVA; IFRON D204, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 5.285 lei, exclusiv TVA. Prețurile de pornire reprezintă 50% din valorile stabilite prin rapoartele de evaluare existente la dosarul cauzei. Licitaţia va avea loc la data de 27.11.2019, ora 11:00, la sediul LEXINSOLV I.P.U.R.L. din mun. Suceava, str. Zamcei, nr. 5, jud. Suceava. În vederea participării la licitaţie, licitatorii au obligaţia de a depune 10% din preţul de pornire al licitaţiei în contul de lichidare judiciară nr. RO42BTRLRONCRT00W6312002 deschis la Banca Transilvania pe numele debitorului S.C. MICA INDUSTRIE ȘI PRESTĂRI SERVICII S.R.L. Cajvana. În caz de neadjudecare licitaţia publică se va repeta în aceleaşi condiţii în data de 20.12.2019 ora 11:00. Prezenta publicaţie de vânzare constituie şi notificare către creditori, debitor şi orice persoană fizică sau juridică interesată în dosarul în cauză. Informaţii suplimentare la sediul lichidatorului judiciar sau la tel./fax 0230/551784, 0745635896, e-mail: lexinsolv@yahoo.com, www.lexinsolv.ro.
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 12 noiembrie 2019
11/11/2019 10:07

    Calendar Crestin Ortodox. Sărbătoare 12 noiembrie 2019 - Cruce neagră. Sfantul Atanasie Todoran este prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 12 noiembrie.  Calendar Crestin Ortodox. Sărb ...

Ce înseamnă dacă visez că îmi cad dinții. Grijă mare!
11/11/2019 10:04

    Ce inseamnă dacă visez că imi cad dintii. Ar trebui să ai grijă! Cum se interpretează acest tip de vis. Iată la ce să fii atent.        Ce inseamnă dacă visez ...

Patriarhul Daniel a votat: CE s-a întâmplat în secție, după ce a pus ștampila  ?- FOTO
10/11/2019 19:21

 Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a votat duminică, in jurul orei 17:30, pentru turul I al alegerilor prezidentiale. Părintele Patriarh Daniel si-a exprimat votul la sectia cu numărul 661, din ca ...

Se descompun cadavrele mai greu astăzi decât în trecut? Care ar putea fi motivele
09/11/2019 14:34

Un mister ce ar putea „bantui” cimitirele: corpurile mortilor nu se mai degradează cu aceeasi viteză, procesul ar fi mai lent ca altădată. Care e explicatia? „Din pămant esti făcut si ...

Horoscopul pentru Sambata, 9 NOIEMBRIE  2019
09/11/2019 09:00

BERBEC Noii dv. amici se dovedesc si buni specialisti (se solidarizeaza si va sustin toate proiectele "casnice"). Dupa-amiaza, pregatiti diverse cadouri frumoase pentru toata lumea. Sanatate – ...

Horoscopul pentru  vineri 8 noiembrie 2019
08/11/2019 06:00

BERBEC Complicarea tuturor relatiilor, prin reprosuri la toate nivelurile. Situatia financiara este complicata, bugetul la pamant, dar cel mai tare va deranjeaza reactiile partenerului de cuplu, care s-a instr ...

Ce NU trebuie sa faci SUB NICIO FORMA de Mihail si Gavril! Lucrul care este INTERZIS cu desavarsire! E PACAT mare sa faci asta
07/11/2019 16:03

  Ce nu trebuie să faci pe noiembrie, de Sfintii Mihail si Gavril.   Sfintii Mihail si Gavril este una dintre cele mai importante sărbători ale toamnei. Acesti doi sfinti sunt cinstiti ...

Horoscopul pentru joi  7 Noiembrie 2019
07/11/2019 05:44

BERBEC Lasati sa treaca ocazii extrem de favorabile. Seara, sunteti foarte indiferent nu numai la aspectele sentimentale, ci si la vestile bune pe care vi le da un vechi prieten. Sanatate – ●● Bani ...

Horoscopul pentru  MARTI,  5 NOIEMBRIE  2019
05/11/2019 06:44

BERBEC Va grabiti sa achitati facturile restante si sa faceti si mici investitii, cu toate ca mai aveti de asteptat pana va reechilibrati financiar. Vi se cer referinte pentru un coleg. Sanatate – ● ...