Creaţia - spaţiul edificării spirituale

În perioada 29 septembrie - 2 octombrie la Mănăstirea Caraiman din judeţul Prahova a avut loc un eveniment inedit. Prima şcoală de vară pe tema dialogului dintre religie, filosofie şi ştiinţă, la care au participat peste 50 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar, doctoranzi şi masteranzi, s-a organizat în cadrul celei de-a patra ediţii a Simpozionului naţional "Dialogul dintre Teologie, Filosofie şi Ştiinţă", la care au fost prezenţi profesori conferenţiari, lectori universitari din cele trei mari arii de cunoaştere angrenate în acest dialog interdisciplinar. Tema şcolii de vară a fost aceeaşi ca şi a simpozionului, respectiv "Realitatea şi semnificaţia spaţiului - abordare teologică, filosofică şi ştiinţifică".

La şcoala de vară desfăşurată paralel cu lucrările simpozionului, în aceeaşi sală de conferinţe a Mănăstirii Caraiman, au fost prezenţi participanţii la simpozion, aşa cum la simpozion au fost prezenţi referenţii şi beneficiarii şcolii de vară. Şcoala care face parte din cadrul programului internaţional, realizat de Centrul de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi, în cooperare cu Centrul de Dialog şi Cercetare în Teologie, Ştiinţă şi Filosofie, Universitatea Bucureşti, cu susţinerea financiară a Fundaţiei "John Templeton" din SUA, s-a desfăşurat pe două secţiuni: "Spaţiul eclesial şi spaţiul social", respectiv "Creaţia - Spaţiul edificării spirituale a omului".

Şcoala de vară destinată dialogului dintre teologie, filosofie şi ştiinţă cu privire la rezultatele ce provin din cuprinsul ştiinţelor naturii a avut ca titlu: "Relaţiile dintre teorie şi practică în ştiinţele naturii şi în ştiinţele spiritului", având ca întrebare centrală, călăuzitoare: În ce raport se află astăzi cunoaşterea ştiinţifică şi cunoaşterea sapienţială? Lectorii invitaţi au abordat în prezentările lor teme ce au avut în atenţie următoarele aspecte: deosebirea dintre problemele tehnice (tehne) şi problemele practice (practike) (sensul lor aristotelic, patristic şi modern); ipostaze ale atitudinii teoretice şi ale atitudinii practice în sfera vieţii religioase, filosofice şi ştiinţifice; cercetarea fundamentală în ştiinţă şi aplicarea ei în tehnică; relevanţa chestiunilor tehnice şi practice în societatea de astăzi; raportul dialectic dintre cunoaşterea teoretică şi cunoaşterea practică; lumea virtuală şi provocările ei în viaţa reală.

În acelaşi timp, s-au derulat lucrări care au avut în atenţie subiecte ce provin din aria ştiinţelor sociale, în cadrul şcolii de vară intitulate "Spaţiul eclesial şi Spaţiul social: Modele de convieţuire socială şi cultivarea anumitor valori". Întrebarea generică, în jurul căreia s-au dezvoltat expunerile invitaţilor, a fost: Cum contribuie astăzi viaţa religioasă la solidaritatea socială şi la viaţa morală a comunităţilor? Lectorii invitaţi să susţină prezentări au putut opta, în cadrul acestei secţiuni, între mai multe subteme destinate dezbaterilor: perspective sociologice privind convieţuirea umană; altruism vs egoism:

perspective teologice, filosofice şi ale ştiinţelor sociale; expresii ale comportamentelor altruist şi egoist şi posibile efecte sociale. O abordare etologică, filosofică, teologică şi sociologică privind lumea animală şi comunităţile umane; modele sociologice care cultivă altruismul; umanismul religios şi umanismul secular. Perspective critice; exigenţe ale împlinirii umanului: generozitatea şi gratitudinea.

Concluzii în urma susţinerii prelegerilor

În secţiunea destinată ştiinţelor naturii, intitulată "Creaţia - spaţiul edificării spirituale a omului", au fost abordate teme care situează teologia, filosofia şi ştiinţele ca forme distincte de raportare la structura şi dinamica lumii înconjurătoare, privind îndeosebi spaţiul fizic şi cel comunitar, cu bagajul lor simbolic.

Pe de o parte, au fost invocate date ale cercetării ştiinţifice, rezultate ale fizicii ultimului secol, care indică o schimbare fundamentală de paradigmă privind structura şi comportamentul constituenţilor fundamentali ai materiei. Rezultate precum cele care privesc dualitatea undă-corpuscul sau principiul de incertitudine al lui Heinsenberg ajung să indice, într-o întreprindere care vizează ceea ce ar putea fi numit substratul ultim al lumii sensibile, un "ceva" dificil de circumscris, de definit precis, în maniera cu care ne-a obişnuit ştiinţa. Rezultate de acest fel, care sugerează existenţa unui "substrat" energetic accesibil în plan experimental, dar dificil de precizat în mod exhaustiv, poate trimite, în mod neaşteptat, către aria teologiei, mai precis la planul experienţei mistice, unde există o distincţie asemănătoare, anume între experierea directă a prezenţei lui Dumnezeu şi dificultatea de a preciza, în mod exhaustiv, în termeni precişi, întreg conţinutul acestei prezenţe.

Dar rezultatele mecanicii cuantice au readus în lista dezbaterilor filosofice şi chestiunea determinismului şi indeterminismului şi a modului cum acestea pot constitui structurile stabile pe care le constată chimia şi biologia la nivelurile învecinate cu scara atomică şi moleculară. Dincolo de proiectul de cuprindere exhaustivă a fenomenelor lumii înconjurătoare, ştiinţa întâmpină şi dificultăţi de acest fel, privind modul cum lumea cuantică predilect caracterizată de indeterminism, constituie atomii şi moleculele şi, la o scară mai mare, aminoacizii şi lanţurile macromoleculare care alcătuiesc până la urmă celule şi microorganisme, structuri care se dovedesc a fi deopotrivă funcţionale şi stabile. Aspecte de acest fel au condus la concluzia că graniţa dintre teritoriul indeterminist şi cel determinist indică faptul că natura participă la libertatea subiectului uman.

În fine, concluzii interesante s-au formulat şi cu privire la contribuţiile ce vin din planul imaginarului descriptiv în constituirea reprezentărilor ştiinţifice privitoare la lume. Faptul de ştiinţă scoate adesea la iveală situaţii de acest fel, prezente în modelarea reprezentărilor descriptive despre lume, în care intuiţia devansează exerciţiul riguros al raţiunii. Chestiunile acestea sugerează, de fapt, un acord secret, o familiaritate pe cât de evidentă, pe atât de inexplicabilă între fondul raţiunii omeneşti şi cel al raţionalităţii lumii, situaţie ce asigură, în ultimă instanţă, condiţiile de posibilitate pentru descoperirile intuitive din câmpul ştiinţelor.

Concluzii interesante s-au formulat şi pe marginea expunerilor făcute în cadrul secţiunilor şcolii de vară intitulate "Spaţiul eclesial, Spaţiul social". Globalizarea, proces ce afectează arii întregi din viaţa personală şi comunitară, determină mutaţii profunde, radicale nu doar în structura simbolică şi în conţinuturile culturale actuale, ci şi în mecanismele economice, în cele politico-sociale şi în maniera de receptare şi reprezentare a lumii, a semenilor şi a comunităţilor. În acest context, se poate observa estomparea prezenţei şi a receptivităţii omeneşti privitoare la spaţiul sacru, ce se distinge prin faptul că îl face transparent pe Dumnezeu. Schimbări de acest fel, produse în contextul actual marcat de tehnologiile comunicaţionale şi de dezideratele economico-profesionale care comprimă deopotrivă timpul

individual şi cel comunitar, aduc în orizontul vieţii omeneşti problematici noi. Merită luate în discuţie, într-o manieră filosofică, ştiinţifică şi, desigur, teologică, raporturi precum cele între credinţă şi raţiune, între viaţă şi etică, între persoană şi comunitate. O lectură de acest fel scoate în evidenţă nuanţe subtile privind egoismul şi altruismul, identitatea şi alteritatea, toleranţa şi exigenţa, tărâmul local şi ceea ce priveşte întreg cuprinsul lumii.

Au fost, de asemenea, formulate concluzii importante privind educaţia şi formarea copiilor şi tinerilor în câmpul cunoaşterii şi în aria dialogului teologiei cu ştiinţa şi filosofia. Un demers de acest fel va contribui la extinderea receptivităţii tinerilor de a realiza cuprinderi simbolice semnificative cu privire la realitate, în care să includă, deopotrivă, faptul simbolic, planul estetic, artistic, rezultatele ştiinţei şi tehnicii şi mai ales dimensiunea practică şi spirituală a vieţii.

Într-o astfel de cuprindere poate fi sesizată semnificaţia spaţiilor teofanice, locuri geo-spaţiale transparente planului divin, care pot reconfigura întreaga geografie a spaţiului şi întreaga structură a timpului, imprimând în ele, şi prin aceasta în viaţa omului, o autentică dimensiune spirituală.

Plecând de la aceste consideraţii, participanţii au subliniat necesitatea continuării programelor de formare destinate să extindă orizontul cunoaşterii copiilor, elevi din şcolile gimnaziale şi liceale, demers care indică, în mod necesar, extinderea şi intensificarea unor programe ca şi cel finanţat de Fundaţia "John Templeton". Expresiile de acest fel reprezintă pentru organizatori încurajări importante care motivează şi mai mult dezvoltarea programelor ulterioare.

Un pas înainte spre o viziune integratoare a demersului educativ

La şcoala de vară au participat atât profesori de religie, cât şi de alte discipline implicate în acest dialog. Vă prezentăm în continuare părerile a două profesoare care şi-au exprimat bucuria de a participa la acest eveniment, dar au menţionat şi faptul că metodele de lucru însuşite la Caraiman îşi vor găsi aplicabilitatea în activitatea pe care o desfăşoară:

Daniela Aldea, profesor de fizică la Şcoala nr. 52 - Iancului din Bucureşti: "Este cât se poate de clar că trebuie continuat pe aceeaşi idee, întâlniri între oameni foarte instruiţi şi pasionaţi şi simpli profesori, care se găsesc de multe ori în situaţia de a da un răspuns care nu întotdeauna ţinteşte profilul materiei pe care o predă profesorul. Societatea actuală şi sistemul educaţional se găsesc în punctul în care dialogul este prioritar, iar noi trebuie să acceptăm şi înţelege că orgoliile nu lasă loc dialogului.

Am simţit o bucurie, o şansă extraordinară, pentru că un simplu profesor a putut participa în dialog cu preoţi profesori universitari, doctori, cercetători, care pentru mine reprezintă "munţi de inteligenţă". Consider că este oportun să susţinem acest principiu sănătos, demonstrând că gândurile noastre pot fi împărtăşite, ele nefiind izolate. Ştiaţi că inima are un câmp magnetic mai puternic de 50.000 de ori decât creierul? Vă imaginaţi ce se întâmplă dacă ne unim inimile?"

Mihaela Ghiţiu, profesor de religie la Colegiul Naţional "Ion Neculce" din Bucureşti: "Am simţit pe tot parcursul şcolii de vară de la Mănăstirea Caraiman o mare recunoştinţă faţă de Dumnezeu şi faţă de cei prin care ne călăuzeşte. Dau slavă lui Dumnezeu pentru că, aşa ca întotdeauna, ne-a uimit şi ne-a bucurat, rânduind prin mare mila Sa ca prăznuirea sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului, hramul paraclisului mănăstirii, să fie aşezat în miezul şcolii de vară, ca un semn al ocrotirii de care se bucură această iniţiativă minunată. Gândul meu se îndreaptă spre Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi spre profesorii universităţilor din Bucureşti şi Iaşi pentru că au adunat laolaltă, în dialog şi armonie, teologia, filosofia şi ştiinţa, prilejuind o adevărată sărbătoare a spiritului în simfonie cu sfintele slujbe. Pentru mine efervescenţa, bogăţia şi înaltul nivel al discursului academic şi al dialogului din cadrul simpozionului naţional sunt un imbold pentru studiu. În acelaşi timp pot spune că am găsit răspunsuri la frământări ale tinerilor de azi şi că am făcut un pas înainte spre o viziune integratoare a demersului educativ, viziune necesară în contextul vieţii contemporane şi al reformei învăţământului. Şi pentru că în miezul dezbaterilor a fost spaţiul (eclesial, social), pot spune că în aceste zile binecuvântate, prin sărbătoarea cunoaşterii şi a rugăciunii, prin frumuseţea locurilor şi a gândurilor, am fost în spaţiul cel mai dorit".

Cine a "predat" la şcoala de vară

La prima secţiune a şcolii de vară au conferenţiat:

pr. lect. dr. Dumitru Pintea, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti - "Spaţiile facerilor divine";

dr. Hrisanti Bulugea, profesor de religie, gradul I - "Reflecţii privind spaţiul educaţional";

Florin Caragiu, directorul Editurii Platytera din Bucureşti - "Determinism, indeterminism şi liber arbitru. Dimensiunea teleologică a practicii";

conf. dr. Viorel Vizureanu, Facultatea de Filosofie din Bucureşti - "Dimensiunea socială a spaţiului în filosofia contemporană",

conf. dr. Constantin Stoenescu, Facultatea de Filosofie din Bucureşti - ""Cred că" şi "cred în" ca temeiuri ale cunoaşterii practice";

pr. conf. dr. Daniel Benga, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti - "Tipuri de spaţii teofanice";

prof. dr. Romulus Brâncoveanu, decanul Facultăţii de Filosofie din Bucureşti - "Egoism şi altruism. Dimensiuni morale";

asist. univ. dr. Laurenţiu Gheorghe, de la aceeaşi facultate - "Modele ale raţionalităţii - egoism raţional vs altruism funcţional".

În cadrul celei de-a doua secţiuni au conferenţiat:

conf. dr. Dan Chiţoiu, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Socio-Politice din Iaşi - "Limbajul-limită despre realitate în isihasm şi fizica cuantică";

dr. Horia-Costin Chiriac, cercetător al Academiei Române - filiala Iaşi - "Dinamica reprezentării spaţiului în religie şi ştiinţă: de la imaginal la imaginarul descriptiv";

pr. prof. dr. Gheorghe Petraru, Facultatea de Teologie "Dumitru Stăniloae" - "Consideraţii privind spaţiul eclesial, ca împlinire şi unicitate".

Atât simpozionul naţional de religie, filosofie şi ştiinţă, cât şi şcoala de vară s-au încheiat într-un duh de real dialog, exprimându-se dorinţa ca la anul să se reia această experienţă, ca aceste două activităţi academice, care cultivă, de altfel, acelaşi scop, să fie corelate. Duminică s-a oficiat Sfânta Liturghie cu participarea celor care au susţinut, prin comunicări ştiinţifice sau prezenţă, cea de-a patra ediţie a simpozionului şi şcoala de vară.

Sursa: http://www.ziarullumina.ro