De ce nu au voie femeile în biserică în timpul menstruaţiei şi în perioada lăuziei. Legea dură desfiinţată de Iisus, prin care a redat femeii demnitatea

În concepţia iudaică, femeia a fost asociată deseori cu impuritatea însăşi, iar menstruaţia lunară a femeii, un fenomen fiziologic cu care s-a născut, aşa cum sunt şi poluţiile în cazul bărbaţilor, a fost privit cu dispreţ şi calificat ca impuritate. Aceeaşi atitudine era şi în cazul femeii care a născut.

Asist. univ. drd. Maxim Vlad, de la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa, spune că această concepţie privitoare la curat şi necurat porneşte de la cele două cărţi ale Pentateuhului: Leviticul şi Deuteronomul. „Poruncile date în cele două cărţi aveau îndeosebi un caracter exterior, de ritual şi de tehnică a ritualului, chiar dacă erau privite simultan şi ca legi morale. Prescripţiile rituale erau importante datorită efectului pe care l-au imprimat fiinţei vitale a neamului lui Israel întrucât aceste jertfe implicau chiar dacă simbolic - predarea poporului către Iahve prin oferirea sângelui victimei, deci a vieţii însăşi cuprinse în sânge. Jertfă - sânge - viaţă - moarte sunt datele religioase prin care se exprimă alianţa neamului ales după revenirea în pământul făgăduinţei“.

Acţiunea jertfirii îl transforma, pe loc, pe cel păcătos, nelegiuit, în om curat, sfinţit. La evrei, sângele era sfinţit numai în cadrul sacrificiilor. În afara vărsării sângelui în ritualurile sacrificiale, oricare altă vărsare de sânge, orice altă curgere de sânge este considerată a fi la polul opus sfinţeniei. În aceste alte situaţii era considerat necurat.

Acest tip de gândire rezultând din tradiţia iudaică a condus la aprecierea ca impure a femeilor expuse lunar la pierderea sângelui. În textele Vechiului Testament se specifica faptul că femeia este necurată nu doar din cauza curgerii sângelui, ci ea era făcută răspunzătoare pentru această curgere. Aceeaşi vină plana asupra femeii şi în perioada lăuziei de 40 de zile, ea fiind socotită necurată pentru pierderea sângelui chiar dacă a dat viaţă.

Iisus Hristos a desfiinţat toate tabu-urile legii mozaice

Odată cu întruparea Fiului lui Dumnezeu şi cu predicarea Evangheliei, femeia a dobândit un nou statut, fiindu-i recunoscută demnitatea umană şi egalitatea în plan spiritual şi social cu bărbatul. Atitudinea Mântuitorului Hristos şi a apostolilor săi în Noul Testament faţă de categoriile pur şi impur, specifică părintele Maxim Vlad, aşa cum aceasta era profesată de iudaism, este radical diferită. În învăţăturile sale, Hristos a pus accent pe curaţia morală şi nu pe cea ceremonială.

„În Noul Testament, puritatea se referă la o stare a inimii în care există un devotament total faţă de Dumnezeu. Hristos îi mustra pe farisei, demascându-i pentru că ridicaseră curăţirea rituală şi exterioară mai presus de cea moral-spirituală. În Noul legământ încheiat de Dumnezeu cu poporul său nu se mai vorbea de animale necurate sau curate, despre evrei sau păgâni, despre bărbaţi circumcişi sau necircumcişi“, spune Maxim Vlad. Aşadar, etichetările oamenilor, după criteriul Vechiului Testament, prin „pur” şi „impur” nu-şi mai aveau locul în biserica lui Hristos sau între cei care au fost botezaţi. „Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elen; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus”.(Galateni 3, 27-28).