Mai multe "OZN"-uri au brăzdat cerul Londrei, în plină zi, deasupra clădirii BBC Radio VIDEO
Dimensiune font:
Pe internet a apărut un filmuleţ care poate fi dovada clară că extratereştrii există. Iniţial, privind materialul video, vei crede că misterioasele OZN-uri nu sunt decât nişte pete de lumină pe cer, însă, imadiat, obiectivul coboară pe trecătorii care privesc miraţi în sus. Apoi, dintr-o dată, o astfel de "pată" luminoasă îşi schimbă direcţia. Filmarea este una clară şi cuprinde cadre cu OZN-uri care se deplasează rapid, în diferite direcţii.
Pe fondul albastru al unui cer aproape senin, cinci astfel de obiecte au fost filmate în timp ce se îndreptau în mare viteză, înainte de a disparea în spatele unui nor, scrie jurnalul.ro.
Un disc strălucitor mult mai mare a apărut la un moment dat din spatele aceluiaşi nor. Acest disc a planat încet într-un cerc strâns, in timp ce alte mici discuri treceau pe lânga el, zburând cu mare rapiditate în aceeasi direcţie ca şi primele. După câteva momente, discul cel mare a dispărut la rândul său în spatele aceluiaşi nor.
Bineînţeles că filmuleţul a atras multe comentarii. Unii sunt convinşi că videoclipul este real şi că suntem vizitaţi de civilizaţii extraterestre.
Alţii, mai circumspecţi, spun că materialul video nu este decât o altă făcătură.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau