O intalnire inexplicabila in Alaska

O intalnire inexplicabila in Alaska

 

Pe 17 noiembrie 1986, un avion al liniilor aeriene japoneze efectua zborul cargo JAL 1628 de la Paris la Tokio, cu o incarcatura de vin. In timp ce traversa peninsula Alaska de la nord la sud, intre Fort Yukon si Anchorage, doua tinte mici si una enorma au fost urmarite, vizual si pe radarul de bord, timp de mai mult de o jumatate de ora. Cel putin una dintre tinte a fost confirmata si de la sol, de radarul militar si de cel al Administratiei Aviatice Federale (FAA) din SUA. Echipajul de zbor era format din capitanul Kenju Terauchi, primul ofiter Takanori Tamefuji si inginerul de zbor Yoshio Tsukuda. Atunci cand s-a facut reconstituirea incidentului, capitanul Terauchi, avand o experienta de zbor de 29 de ani, declara despre obiectul principal: "era ceva foarte mare; de doua ori mai mare decat un portavion".

Aparitiile pareau sa urmareasca aeronava. Se deplasau cu o mare viteza, ca apoi sa se opreasca brusc. Pilotul a efectuat, cu permisiunea FAA, schimbari de altitudine si de traiectorie, in speranta ca va identifica ce anume se petrece. La un moment dat, lumina care venea de la obiectul mai mare devenise atat de stralucitoare incat a inundat cabina avionului, iar capitanul a declarat ca a simtit o caldura pe fata. El urmarise OZN-ul timp de sase minute inainte de a notifica pe oricine de la sol, ceea ce inseamna ca observatiile au inceput la 18:13 ora locala.

Administratia Aeronautica Federala din SUA (FAA), ca si U.S. Air Force au confirmat ca mai multe radare ale lor au urmarit avionul 747 si obiectul de mari dimensiuni. Ulterior s-a afirmat ca obiectele radar au fost probabil fenomene meteorologice. In cele din urma, un purtator de cuvant al FAA a declarat ca "Acceptam descrierea data de echipaj, dar nu suntem in masura sa sustinem ceea ce au afirmat".

Convorbirea publicata ulterior de FAA confirma cererea pilotului Terauchi de a preciza daca exista un eventual trafic in zona, confirma si observatiile radar de la sol, ca si permisiunea ca avionul sa faca orice manevra necesara pentru a evita o eventuala coliziune. Drept urmare, la ora 18:32 avionul JAL 1628 a coborat de la 10500 la 9500 metri, iar la 18:36 a facut o intoarcere completa, de 360 de grade, pentru a vedea daca poate scapa astfel de obiectul neidentificat. Au urmat si alte eschive. La 18:48 obiectul se afla la 13 km de avion, in stanga, putin mai in spate, iar la 18:53 obiectul nu mai era vizibil.

In zilele care au urmat, declaratiile oficiale privind incidentul au devenit tot mai negative, aruncand o indoiala asupra observatiilor radar sau vizuale. Totusi, la o conferinta de presa din 5 martie 1987, Paul Steucke, purtatorul de cuvant al FAA, a afirmat ca "Dupa cate stim, intregul echipaj este format din persoane de mare integritate, care au raportat cu acuratete ceea ce au vazut".

Un caz pus sub lupa

Cazul avionului JAL a fost analizat de specialistul in optica, Dr. Bruce Maccabee, care a impartit incidentul in patru faze. In prima faza, capitanul Terauchi a vazut in departare niste lumini care pareau sa urmareasca avionul 747. Pilotul a crezut initial ca este vorba de avioane militare, dar Centrul de Control i-a comunicat ca nu exista niciun trafic in zona. In faza a doua, intregul echipaj a observat cum luminile s-au deplasat abrupt in fata avionului. Maccabee scria: "Observatia nu putea fi o halucinatie a intregului echipaj. Luminile nu puteau fi stele sau planete. Acestea erau vizibile si inainte ca "navele" sa fi aparut in fata avionului si au ramas vizibile si dupa ce "navele" au disparut. Nu putea fi un fenomen natural. Nu exista un fenomen natural prin care sa se explice aranjamentul rectangular al luminilor in randuri orizontale, scanteierile ocazionale, spatiul rectangular intunecat dintre randuri, reorientarea perechii de cadre luminoase de la una deasupra celeilelte la una in spatele celeilalte, caldura pe care capitanul, a simtit-o pe fata sa si asa mai departe".

A treia faza a avut loc atunci cand "navele" s-au departat si puteau fi zarite doar ca "doua lumini albe, cetoase, palide", in timp ce radarul de bord al avionului a sesizat un "ecou". Maccabee accepta ca acest ecou putea fi cauzat de "o defectiune temporara care s-a auto-reparat", asa cum a sugerat FAA, dar el adauga ca "pare mult mai plauzibil ca a fost un obiect acolo".

Ultima faza, si cea mai controversata, este cea in care Capitanul Terauchi a fost unicul martor care a vazut o asa zisa nava spatiala gigant "de doua ori mai mare decat un portavion". Maccabee accepta ca "pare cel putin plauzibil ca el a interpretat gresit norii luminati intr-un mod particular pe care echipajul spunea ca le-a vazut in spatele avionului. Radarele nu au putut evidentia o traiectorie continua a obiectului-tinta. Aceasta inseamna ca ultima faza a observatiei sa nu fie atat de convingatoare ca cele precedente. Dar chiar si asa, aparent, "JAL 1628 a fost insotit pe o portiune a zborului sau de cel putin doua OZN-uri veritabile".

Naveta Atlantis cercetata de OZN-uri

Navetele spatiale NASA au avut nu o data, in spatiu, spectaculoase intalniri cu obiecte sau fenomene care nu au putut fi identificate. Filmele facute in timpul misiunilor STS-48, STS-80 etc., in care apar astfel de obiecte, sunt postate pe internet si sunt binecunoscute fanilor OZN. Printre aceste filme un loc special il ocupa si cele facute in timpul misiunii STS-115 a navetei Atlantis. Misiunea a inceput pe 9 septembrie 2006 la centrul spatial Kennedy din Florida, Ea a avut drept scop, intre altele, montarea, pe Statia Spatiala Internationala, a unei grinzi cu zabrele, a doua panouri solare, care urmau sa dubleze capacitatea energetica a statiei spatiale, ca si a unor baterii. Toate la un loc au implicat trei iesiri in spatiu ale astronautilor.

Intalnirile neasteptate au inceput chiar din primele zile: o formatie de cinci sfere de mari dimensiuni a atras atentia asupra sa si a fost filmata in timp ce naveta trecea deasupra Mexicului. Din nou, pe 14 septembrie, astronautii care incercau sa instaleze noile panouri, au remarcat un obiect necunoscut. Peste cateva clipe, intr-o maniera inexplicabila, transmisia a fost intrerupta mai multe minute. Peste trei zile, pe 17 septembrie, s-a realizat o inregistrare filmata, in care se vad mai multe sfere stralucitoare deplasandu-se rapid in fata statiei spatiale.

In sfarsit, pe 19 septembrie, naveta si-a amanat cu 24 de ore revenirea pe Pamant, din cauza unui obiect care "interfera cu traiectoria sa" si care a ramas in drumul lor mai multe ore. Pe imagini se vede cum, in timp ce naveta evacua un lichid, in spate apare si se apropie un obiect tubular. Miscarile sale exclud posibilitatea sa fie vorba de un reflex ori de un satelit. Apoi, treptat, obiectul se departeaza si dispare. S-a spus, in urma acestor incidente, ca STS-115 practic nu a fost niciun moment singur in spatiu. Evenimentele filmate au fost pe larg comentate pe Internet. Marele numar de OZN-uri inregistrate in cele 13 zile ale misiunii, prezentele straine care interferau cu activitatile umane in spatiu, ca si reactiile astronautilor au devenit referinte pentru echipajele misiunilor care au urmat.

Deseuri spatiale sau obiecte straine

NASA a anuntat la inceput ca in toate aceste cazuri a fost vorba de deseuri spatiale, de gheata ori chiar de un sac. Totusi, in cele din urma, agentia a trebuit sa recunoasca faptul ca de fapt nu stie ce au fost acele aparitii, folosind si termenul de "obiect strain". Nu s-a dat publicitatii in final nicio explicatie oficiala a observatiilor. Probabil cel mai emotionant aspect al acestei misiuni apartine astronautei americane Heidemarie Stefanyshyn-Piper, la ora actuala ofiter naval, specializata in operatii de salvare. Nascuta in 1963, ea a participat la doua misiuni spatiale: STS-115 si STS-126, in timpul carora a efectuat cinci iesiri in spatiu, totalizand peste 33 de ore.

La conferinta de presa, tinuta dupa revenirea pe Pamant a misiunii STS-115, astronauta a incercat sa explice, de la microfon, observarea unui obiect straniu vazut in apropierea navetei, in timp ce ea efectua anumite operatii in spatiul cosmic. Asa cum persoanele interesate pot urmari pe filmele existente pe net, ea spune la un moment dat: "Am vazut ceva care... vedeti... ceva ce n-am mai vazut niciodata inainte. Si cand am deschis portiera a fost ceva diferit... Si presupun ca lucrurile nu se vor termina asa, fara pregatirea prin antrenament a echipajului. Am vazut acea lumina...". In acest moment astronauta Stefanyshyn-Piper si-a pierdut cunostinta. Revenindu-si peste cateva clipe ea a incercat sa-si continue declaratia dar, rememorand neasteptata intalnire, a lesinat din nou, dupa care a fost obligata sa paraseasca sala pentru a primi ingrijiri medicale. Starea sa la conferinta de presa a fost pusa pe seama sindromului de stres post-traumatic, urmand intalnirii deloc obisnuite si total neasteptate pe care a avut-o. Mesajul ei a fost clar. Echipajele noastre cosmice nu se pot considera singure in spatiu, si nici nu au fost pregatite pentru astfel de intalniri.

 

 

http://www.revistamagazin.ro