“Opacitatea” simbolurilor si a credintelor

“Opacitatea” simbolurilor si a credintelor

 

Orice om cauta si e dator sa caute o forma de adevar apropiata cat mai mult de Adevar. A cauta e usor, toata lumea o poate face, greul incepe de abia atunci cand incepi sa gasesti. Deoarece omul a invatat sa stapaneasca condeiul si mai nou octetul, informatia ne asalteaza de pretutindeni. O singura intrebare primeste drept raspuns o mie de adevaruri. Unele le respingem din cauza lipsei de argumente, altele le acceptam din aceeasi cauza. Dar chiar si la acestea se poate renunta atunci cand, desi consideram ca am gasit, ne continuam cautarea si ramane deschisi fata de lumea in care traim.
Si de aici incolo incep capcanele.

Cele mai periculoase raspunsuri gasite sunt jumatatile de adevar. O jumatate de adevar e de regula formata dintr-un fapt confirmat si un fapt presupus sau insinuat. In religie se folosesc cel mai des acest gen de raspunsuri.
Religia are ca si arheologia surse de documentare stravechi. Documentele, obiectele si evenimentele pe care se bazeaza, de regula, exista. Dar in ambele domenii, dovezile materiale gasite nu dezvaluie absolut nimic cu exceptia valorii lor brute, eventual utilitara.
Orice document sau obiect, fie el si contemporan, ne ramane inaccesibil din punct de vedere simbolistic si spiritual, daca nu putem sa il integram intr-un sistem de semnificatii. Iar acele sisteme de semnificatii ne sunt inaccesibile.
Acest obiect ne poate prezenta doar intentionalitatea sa seaca, tehnologica, iar toate lucrurile sperate, simtite, imaginate sau gandite de producatorul sau de posesorii ei in relatia cu el, ne scapa.
Simbolistica o sa ne scape mereu, adevaratul sens a cuvintelor, a evenimentelor, a obiectelor. Dead men tell no tales.

Dar cei care se ocupa cu furnizarea de raspunsuri, isi “imagineaza” ei aceste valori non-materiale, pentru ca altfel nu ar avea cum sa ofere raspunsurile mult dorite.
Ei au fost mereu de fata, ei mereu stiu mai bine.
In arheologie, lucrurile astea se numesc simplu, teorii.
In religie, si mai simplu, dogma.
In arheologie, subiectul e in permanenta deschis interpretarii.
In religie, a fost inchis cu mii de ani in urma.
Atunci cand lucrezi cu lucruri pierdute de multa vreme in negura timpului, asa cum se intampla in arheologie si religie, nu se mai poate sti nimic concret, se poate doar presupune, iar cei care presupun sunt cei care detin “Adevarul”.

 

http://www.descopera.org