Papa Francisc a împlinit 84 de ani

papa-francisc-e1587644577930

Dimensiune font:

| 17-12-2020 13:30

Papa Francisc a împlinit joi 84 de ani, aceasta fiind a opta sa aniversare de când a fost ales papă și una marcată de pandemia de COVID-19.

Deși agenda oficială a Vaticanului nu arată joi evenimente deosebite pentru suveranul pontif, cel mai probabil acesta va celebra muncind ca în anii anteriori și urmând programul său obișnuit de întâlniri.

Anul trecut papa Francisc a primit mii de emailuri, mesaje pe rețelele sociale și scrisori de felicitare de la cetățeni și lideri religioși dar și de la papa emerit Benedict al XVI-lea.

Născut cu numele de mirean Jorge Mario Bergoglio în 1936, fiu al unor imigranți din Piemont în Argentina, acesta a studiat și învățat diferite meserii, obținând o diplomă de tehnician chimist.

Însă viața lui s-a schimbat definitiv în 1958 când a intrat în seminarul iezuit.

În 2013 Bergoglio a devenit primul papă ales din Americi, primul papă ales din rândul ordinului iezuit și primul papă care a ales numele Francisc, în onoarea sfântului din Assisi recunoscut pentru grija sa față de săraci. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

COMUNA GROPNITA, JUDET IASI, sat BULBUCANI, tel/ fax 0232.414124, email: primariagropnita@gmail.com organizează licitație (etapa 2) în vederea concesionării spaţiilor din Dispensarul medical, aflate in domeniul public al comunei Gropniţa, judetul Iasi, în vederea amenajării de Cabinete medicale individuale şi Farmacie. Spațiile din Dispensarul Uman sunt identificate astfel: 3. Spaţiul nr. 3 - suprafaţă totală de 37,10 mp, situat la parterul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 16,55 mp-Administraţie+spaţiu de 3,75 mp-Oficiu+spaţiu de 8,80 mp-Hol+spaţiu de 4,20 mp-Depozitare+spaţiu de 3,80 mp-G.S.) 4. Spaţiul nr.4 - suprafaţa totală de 44,97 mp din care: 27,40 mp spaţii cabinete+17,57 mp spaţii comune, situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 18,45mp-Camera pentru tratamente+ spaţiu de 8,95 mp-Centru personal); 5. Spaţiul nr. 5- suprafată totală de 32,47 mp din care: 14,90 mp spaţiu cabinet+17,57 spaţii comune ,situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu 12,25 –cabinet stomatologie + 2,65 mp-Sterilizare). Concesionarea se face conform OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ și Hotărârii Consiliului Local nr. 110 / 18.12.2020. Informații privind documentația de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. Documentația de atribuire se poate ridica de la sediul Primariei comunei Gropnita, Compartimentul achiziții publice. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar este de 50 lei, se poate achita in numerar la casieria Primăriei comunei Gropnița. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 21.03.2021, ora 12:00. Ofertele se depun la sediul Primariei, data-limita de depunere a ofertelor: 26.03.2021, ora 10:00, intr- un exemplar. Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 26.03.2021, ora 11:00 la sediul Primăriei comunei Gropnița, judetul Iasi. Denumirea, adresa, numărul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iasi, strada Elena Doamna, nr. 1A, CP 700398, tel 0232260600, fax 0332435700, email: tr-iasi-reg@just.ro
Horoscopul zilei, 5 martie
05/03/2021 06:00

 BERBEC Te bucuri de dragoste si vei fi mai romantic/a si mai senzual/a astazi. Nu vrei ca lucrurile care nu iti plac sa ramana la fel si vei face tot ce tine de tine pentru a le schimba. TAUR Astazi ve ...

FOTO/VIDEO - Cum se fac prescurile la Mănăstirea Văratec
04/03/2021 16:04

  9 ore de muncă, 28 kg de făină cernută cu migală si rugăciune neincetată in ganduri si-n inimă. În aceste cuvinte poate fi rezumată „reteta” prescurilor de la Mănăstirea Vă ...

HOROSCOPUL ZILEI - 4 martie
04/03/2021 05:56

 BERBEC E posibil ca astăzi să te simti destul de rău, mai ales dacă ai făcut anumite excese alimentare. Încearcă pe viitor să dai dovadă de mai multă responsabilitate si să nu mai fii ata ...

HOROSCOPUL ZILEI
03/03/2021 06:00

 BERBEC Astăzi trebuie să-ţi ţii promisiunile. Cu toate că eşti in criză de timp, prin rapiditatea ta reuşeşti mereu să te găseşti la locul potrivit şi la momentul indicat, salvand situaţia. ...

HOROSCOPUL ZILEI - 2 martie
02/03/2021 06:00

 BERBEC Ziua iti aduce multe schimbări in plan profesional. Se pare că unele relatii cu persoane care te-au sustinut pană acum in demersurile tale de la locul de muncă se vor reconfigura, dacă nu chi ...

Papa Francisc, Primul Suveran Pontif care va ajunge în Irak
01/03/2021 11:51

Pentru prima dată in istorie, un papă se va afla de vineri in Irak pentru a incuraja fragila minoritate creştină să reziste, in pofida conflictului sangeros şi a vicisitudinii vieţii, şi pentru a intind ...

HOROSCOPUL ZILEI - 1 martie
01/03/2021 06:00

 BERBEC Doriti să ii directionati pe toti cei ce vă inconjoară, chiar dacă nu fac parte din anturajul obisnuit. Restructurati o parte din activităti pentru a putea diversifica posibilitătile de cast ...

Papa Francisc, moarte la Roma
28/02/2021 11:30

Papa Francisc se vede murind la Roma, incă suveran pontif. Întrebat cum işi vede propriul sfarşit, Francisc, in varstă de 84 de ani, răspunde: „Voi fi papă, in exerciţiul funcţiunii sau emer ...

HOROSCOPUL ZILEI - 28 februarie
28/02/2021 06:02

 BERBEC Segmentul partenerial este foarte animat si se conturează noutăti. Poate fi vorba despre demararea unor colaborări noi, cu oameni deosebiti sau, in functie de caz, se poate oficializa o relatie ...

Afacerile BOR. Cum functioneaza masinaria de facut bani prin care Biserica si-a cladit un adevarat imperiu financiar
28/02/2021 01:51

Biserica Ortodoxa Romana nu duce lipsa de bani, fiind una dintre cele mai profitabile institutii din Romania. BOR detine cladiri, terenuri, fabrici, paduri, companii de turism si trusturi de presa. In functie d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei