Papa Francisc împlinește 85 de ani. BIOGRAFIA lui Jorge Mario Bergoglio

papa-francisc

Dimensiune font:

| 17-12-2021 09:23

Papa Francisc (Jorge Mario Bergoglio) s-a născut la 17 decembrie 1936, în capitala argentiniană, Buenos Aires, într-o familie de italieni. Tatăl său, Mario Bergoglio, a fost contabil, iar mama sa, Regina Sivori, se ocupa de casă şi de creşterea celor cinci copii pe care îi aveau.

A obţinut diploma de licenţă ca tehnician chimist, apoi a ales să devină preot, urmând seminarul diecezan. Pe 11 martie 1958 a intrat în noviciat în Societatea lui Iisus (Ordinul Iezuit). Şi-a completat studiile umaniste în Chile, iar în 1963, după ce s-a întors în Argentina, şi-a dat licenţa în filosofie la Colegiul San José din San Miguel.


 

A fost profesor de literatură şi psihologie la Colegiul Inmaculada din Santa Fé, între 1964 şi 1965, discipline pe care le-a predat şi la Colegiul del Salvador din Buenos Aires (1966).

Din 1967 până în 1970 a studiat teologia şi a susţinut licenţa tot la Colegiul San José. Pe 13 decembrie 1969, a fost hirotonit preot de arhiepiscopul Ramón José Castellano.

Advertisement
You can close Ad in 4 s
Şi-a continuat pregătirea între anii 1970 şi 1971 în Spania, iar pe 22 aprilie 1973 a făcut profesiunea solemnă la iezuiţi. Revenit în Argentina, a fost maestru de novici în San Miguel, profesor la Facultatea de Teologie, consilier al Provinciei Societăţii lui Iisus şi rector la Colegiu.

Pe 31 iulie 1973 a fost numit provincial al iezuiţilor din Argentina. Între anii 1980 şi 1986, a fost din nou rector la Colegiul San José, pe lângă munca de paroh în San Miguel. În martie 1986 a mers în Germania să îşi termine teza de doctorat; apoi, a fost trimis la Colegiul del Salvador din Buenos Aires şi ulterior la biserica iezuiţilor din Cordoba, ca director spiritual şi confesor.

În 20 mai 1992, papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop titular de Auca şi auxiliar de Buenos Aires. Pe 27 iunie a fost consacrat episcop. A fost numit vicar episcopal al zonei Flores, iar pe 21 decembrie 1993 a devenit vicar general al arhidiecezei.

Pe 3 iunie 1997, a fost numit arhiepiscop coadiutor de Buenos Aires, iar după nouă luni, la moartea cardinalului Quarracino, a devenit succesorul său ca arhiepiscop, primat al Argentinei, mare cancelar al Universităţii Catolice şi Ordinarius pentru credincioşii de rit oriental care locuiau în Argentina şi nu aveau episcop de rit propriu.

A fost creat cardinal, la 21 februarie 2001, de către papa Ioan Paul al II-lea. În octombrie 2001 a fost numit relator general pentru cea de-a zecea adunare generală ordinară a Sinodului episcopilor, dedicată slujirii episcopale. În 2002 a refuzat numirea de preşedinte al Conferinţei episcopale argentiniene, dar în 2005 a fost ales şi apoi reconfirmat pentru încă trei ani, în 2008.

Jorge Mario Bergoglio, în calitate de arhiepiscop de Buenos Aires, a realizat un proiect misionar centrat pe comuniune şi evanghelizare. Planul avea patru obiective principale: comunităţi deschise şi fraterne; laici informaţi cu roluri de conducere; evanghelizare adresată tuturor locuitorilor oraşului; asistenţă oferită săracilor şi bolnavilor.

În septembrie 2009, a lansat la nivel naţional campania de solidaritate pentru bicentenarul independenţei Argentinei: două sute de opere de caritate, de realizat până în 2016.

Alegerea lui Jorge Mario Bergoglio, arhiepiscop de Buenos Aires, în fruntea Bisericii Catolice, sub numele de papa Francisc a avut loc la 13 martie 2013. El i-a succedat papei emerit Benedict al XVI-lea (85 de ani), a cărui retragere a intrat oficial în vigoare la 28 februarie 2013.

În perioada 31 mai-2 iunie 2019, papa Francisc s-a aflat în România, în cea de-a 30-a călătorie apostolică din pontificatul său. (Agerpres)
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Miracolul de la Biserica Buna Vestire! Un izvor natural, cu proprietăţi vindecătoare, a fost descoperit sub altar
29/03/2024 05:05

Biserica Buna Vestire este un punct de reper pentru centrul istoric al orasului Brăila. Legenda spune că, pe cand se săpa fundaţia pentru lăcasul de cult, chiar sub altar s-a descoperit un izvor a cărui a ...

Horoscopul Zilei
28/03/2024 05:23

BERBEC Nici relatia de cuplu, nici situatia financiara nu se imbunatatesc, dar nativii care au posibilitatea sa lucreze cu strainii ori li se ofera sanse sa plece peste hotare, cunosc o relansare incontestabil ...

Horoscopul Zilei
27/03/2024 04:58

  BERBEC Responsabilităţile pe care le ai de indeplinit sunt mari şi pe termen lung TAUR Inventivitatea şi originalitatea nu lipsesc din comportamentul tău GEMENI Vă chivernisiţi in aşa fel b ...

Preotul care îi mințea pe oameni că le trimite pomelnice la Athos: „Erau atâția bani în urne, că era nevoie de doi oameni să le ridicăm“
26/03/2024 11:50

Preotul Cătălin Dumitrean, inlăturat din Mitropolia Ardealului, este acuzat că producea „mir sfant“ in subsolul bisericii si mintea enoriasii că le trimite pomelnicele la Athos, pe bani. Fosti apropia ...

HOROSCOPUL ZILEI
26/03/2024 05:04

BERBEC În prima parte a zilei ai multă energie, astfel că ai putea să-ti reorganizezi stilul de viată si planurile de viitor. Sunt momente excelente pentru inceputuri de orice fel, pornind de la cele ...

Tradiții la sărbătoarea Bunei Vestiri
25/03/2024 04:29

Creştinii sărbătoresc maine Buna Vestire, hram care aminteşte de momentul in care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria că a fost aleasă de Dumnezeu să dea naştere Mantuitorului * in calendarul ...

Horoscopul ZIlei
25/03/2024 03:56

CAPRICORN Poate o s-aveţi o discuţie - de principiu - referitoare la locuinţa şi o să vă decideţi fie acum dacă vă luaţi alta, ori o renovaţi doar, fie in ianuarie - februarie. E posibil să mai lu ...

Purim, sărbătoarea evreiască a bucuriei
24/03/2024 15:30

În fiecare an, in lunacmartie, comunitătile evreiesti din intreaga lume se pregătesc să sărbătorească Purim, o sărbătoare vibrantă si plină de semnificatii, care marchează o pagină importantă ...

Buna Vestire! Motivul pentru care se mănâncă pește în această zi
24/03/2024 10:38

Buna Vestire! Motivul pentru care se mănancă peste in această zi. Preotii aruncă bomba Suntem in Postul Pastelui, cunoscut in popor drept Postul Mare, o perioadă premergătoare Invierii Domnului Iisus Hri ...

Catolicii sărbătoresc Floriile. Procesiune religioasă în Capitală
24/03/2024 08:57

Tradiţionala Procesiune de Florii, la care sunt aşteptaţi să ia parte credincioşi, persoane consacrate şi preoţi din comunităţile şi parohiile romano-catolice din Bucureşti şi imprejurimi, va fi org ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei