Papa solicită să respecte măsurile de protecție anti-COVID. Suveranul nu s-a mai apropiat de credincioși

papa-francisc-1280x720-1

Dimensiune font:

| 14-10-2020 15:34

 

Papa Francisc a evitat contactul apropiat cu credincioşii din Vatican, salutându-i de la distanţă cu prilejul audienţei sale publice de miercuri şi recomandându-le prudenţă pentru „a pune capăt pandemiei”, informează AFP.

Vă cer iertare pentru că vă salut de departe, dar cred că dacă noi toţi, asemenea unor buni cetăţeni, am respecta recomandările autorităţilor, vom contribui la stoparea acestei pandemii, a declarat suveranul pontif cu prilejul audienţei sale generale de miercuri, care s-a ţinut într-un mare auditorium din Cetatea Vaticanului din cauza ploii.

Mi-ar plăcea, aşa cum fac de obicei, să mă apropii de voi şi să vă salut, dar (...) este mai bine să păstrez distanţa, a insistat din nou papa Francisc, care nu poartă niciodată mască cu prilejul audienţelor sale publice sau private.

Suveranul pontif a explicat că, din momentul în care ajunge în proximitatea credincioşilor, „toată lumea se apropie şi se înghesuie”. Problema este că există pericolul contagierii. Astfel, purtând cu toţii mască şi păstrând distanţele, putem continua audienţele, a adăugat suveranul pontif, care a intrat în auditorium printr-o uşă laterală situată departe de mulţime.

Vaticanul a anunţat luni că patru membri ai Gărzii Elveţiene au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus weekendul trecut, fără să precizeze dacă aceştia au intrat în contact cu Papa Francisc. Alte trei cazuri de infectare au fost detectate în ultimele săptămâni printre rezidenţii şi resortisanţii Vaticanului. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

00:09

 Meseria de vrăjitoare, destul de profitabilă. Câștig mediu lunar - 3.000 de euro
20/10/2020 08:32

  În ultima vreme, au apărut tot mai multi oameni care-si spun „vrăjitori”. Hashtag-ul #witchesofinstagram are peste 5.4 milioane de postări, in timp ce pe Google obtii 35 de milioane ...

HOROSCOPUL ZILEI - 20 octombrie
20/10/2020 00:00

 BERBEC Nu vă intelegeti prea bine cu vecinii. Barfele vă enervează (mai ales că sunteti in centrul atentiei). Uitati că aveti incă multe pregătiri de făcut si este normal că cei lipsiti de noroc ...

HOROSCOPUL ZILEI - 19 octombrie
19/10/2020 00:01

 BERBEC Este cu sigurantă ziua cea mai „bogată” in evenimente din această lună: primiti musafiri, plecati la drum si trebuie să finalizati si o parte din lucrările incepute. Re ...

18 octombrie, sărbătoarea Sfântului Luca. Mare hram pentru creștinii ortodocși
18/10/2020 10:40

 Sfantul apostol si Evanghelist Luca s-a născut in Antiohia, fiind din neam sirian. Acesta a studiat medicina si arta, iar credinaa in Dumnezeu l-a adus la Ierusalim unde a devenit apostol al Domnului Iis ...

HOROSCOPUL ZILEI - 18 octombrie
18/10/2020 00:00

  BERBEC Tensiunea de la serviciu este din ce in ce mai accentuată si simtiti nevoia unei libertăti mai mari. Faceti planuri pentru schimbări majore, dar fără să vă sfătuiti cu nimeni si veti fi ...

Vrei să ai noroc? Fă o RUGĂCIUNE pentru minuni imposibile la SFÂNTA RITA. Ajută mereu
17/10/2020 19:51

    Sfanta Rita din Cascia este numită patroana cauzelor imposibile, deoarece ­n-au rămas fără rezolvare nici cele mai grele  ...

Rugăciune pe timp de COVID - Cereți ajutor de la Arhanghelul Rafel. Îndrumări speciale și efecte miraculoase
17/10/2020 15:07

    Fie că e vorba de o stare care vă pune viata in pericol, de o rană dureroasă sau de o problemă gravă de sănătate, Arhanghelul Rafael vă poate oferi un ajutor esential. Arhanghelul Rafae ...

HOROSCOPUL ZILEI - 17 octombrie
17/10/2020 00:01

   BERBEC Elementul surpriză domină acest interval ce debutează fără a anuntă schimbări importante. Dorinta de putere si de actiune te imping să te porti diferit. Neintelegerile parteneriale ...

HOROSCOPUL ZILEI - 16 octombrie
16/10/2020 00:01

 BERBEC Este o zi foarte potrivită pentru rezolvarea problemelor casnice, mai ales dacă ati făcut promisiuni. Vă veti simti bine in mijlocul rudelor si prietenilor, dar nu veti vorbi prea mult cu nici ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei