Tradiții de sărbătoarea Sfinților Ioachim și Ana

loo

Dimensiune font:

| 09-09-2021 07:35

Sfinții Ioachim și Ana sunt sărbătoriți în fiecare an în calendarul ortodox 2021, la data de 9 septembrie, la o zi după Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Ioachim și Ana mai sunt numiți Sfinții și Drepții Părinți, fiind părinții Sfintei Fecioare Maria.

Sfânta Ana a fost mama Fecioarei Maria și, potrivit scrierilor bisericești, ea ar fi provenit dintr-un neam preoțesc și era mezina preotului Matan. Sfânta Ana a fost cununată cu înțeleptul Ioachim din Galileia și, conform Evangheliei. Ioachim era mâhnit de faptul că nu pot avea copii, dar nu se mânia împotriva lui Dumnezeu, ci întotdeauna spunea: „Mă voi retrage în pustiu și voi sta și nu voi mânca nimic, ci mă voi ruga și voi plânge, până când Dumnezeu va da roada pântecelui soției mele”. Și după multă vreme de rugăciune și post, prin rânduiala lui Dumnezeu, cei doi au avut un copil la bătrânețe, pe Fecioara Maria.

Conform scrierilor bisericești, pe când Fecioara Maria era mică, Sfânta Ana ar fi dus-o și lăsat-o la Templu, drept orfană neprihănită. Din acest motiv, Fecioara Maria a rămas orfană timpuriu, chiar dacă tatăl său a trăit până la 80 de ani și mama, Sfânta Ana, până la vârsta de 69 de ani. Ziua în care sunt prăznuiți Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana este încărcată de tradiții și obiceiuri. Se spune că astăzi nu este bine să faci curățenie, nici să speli hainele de mână, cât timp durează slujba din biserică. Totodată, este ziua în care e bine să cumperi un cadou, cât de mic posibil, unui copilaș din familie sau propriului copil, întru cinstirea Sfintei Ana. Sfânta Ana este protectoarea celor mici și a femeilor însărcinate. În această zi nu este bine să te cerți cu cei din jur, deoarece toate supărările pe care i le poți provoca unei persoane mai târziu se întorc împotriva ta.

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:37

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
HOROSCOPUL ZILEI
31/03/2023 05:34

BERBEC  Creativitatea ta este la cote maxime acum, deci profita de acest fapt. Este o zi ideala sa creezi orice cum ar fi sa scrii, sa pictezi, sa compui sau sa faci mici mestesuguri cu mainile tale dibac ...

HOROSCOPUL ZILEI
30/03/2023 05:08

 BERBEC Din dorinta de a vă administra mai bine banii, veti concedia persoanele care v-au dat sfaturi proaste. Căutati o a doua slujbă, mai putin stresantă, dar mult mai bănoasă! TAUR Munca dv. es ...

Horoscopul Zilei
29/03/2023 04:58

  BERBEC Responsabilităţile pe care le ai de indeplinit sunt mari şi pe termen lung TAUR Inventivitatea şi originalitatea nu lipsesc din comportamentul tău GEMENI Vă chivernisiţi in aşa fel b ...

28 martie, fenomen astronomic rar. Cinci planete mari se vor alinia
28/03/2023 09:20

Un eveniment astronomic rar este programat să aibă loc pe 28 martie. Este vorba de alinierea planetelor, cunoscută si sub numele de conjunctie, şi va fi vizibilă cu ochiul liber din majoritatea colturi ...

HOROSCOPUL ZILEI
28/03/2023 04:42

 BERBEC O să vă bucuraţi de suportul unor oameni care vă apreciază şi vor să vă scutească de nişte eforturi care vă depăşesc. O să aveţi prilejul să reparaţi obiecte, situaţii şi să ...

De ce se ține post miercurea și vinerea
26/03/2023 20:10

Miercurea si vinerea, tot anul, crestin ortodocsii tin post. Iată de ce, in aceste zile, se renuntă la alimente "de dulce". "Postul din zilele de miercuri şi vineri este impămantenit in vi ...

Calendar ortodox, 26 martie. oborul Sfântului Arhanghel Gavriil
26/03/2023 12:50

În fiecare duminică, potrivit calendarului ortodox, este o sărbătoare.  Duminică, 26 martie 2023, după Buna Vestire, Biserica cinsteste Soborul Sfantului Arhanghel Gavriil.     &nbs ...

Horoscopul Zilei
26/03/2023 04:34

 Ne dorim cu totii să stim ce ne rezervă astrele pentru anul 2023. Neti Sandu a realizat un horoscop pentru fiecare zodie in parte pe anul 2023.   Horoscop Berbec in 2023 Berbecul trebuie să ...

HOROSCOPUL ZILEI
25/03/2023 04:50

 Berbec Cei născuti in zodia Berbec se pot astepta de azi inainte la o deblocare a orizonturilor profesionale, la o nouă viziune despre directia in carieră pe care trebuie să o urmeze. Unii nativi vor ...

Calendar ortodox, 23 martie 2023. Sfântul Mucenic Nicon
23/03/2023 09:10

 În fiecare an, pe data de 23 martie, Biserica Ortodoxă il cinsteste pe Sfantul Mucenic Nicon. Sfantul Nicon s-a născut la Neapole, intr-o familie unde tatăl era păgan si mama era crestină. A t ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei