Tradiții de Sfântul Ion, ziua când nimeni nu are voie să fie supărat

sf ion

Dimensiune font:

| 06-01-2021 07:55

 
Ziua Sfântului Ion Botezătorul reprezintă încheierea oficială a sărbătorilor de iarnă deschise la Sfântul Nicolae * potrivit tradiţiei, nimeni nu are voie să fie supărat astăzi


Pe 7 ianuarie, Biserica îl prăznuieşte pe Sfântul Prooroc Ion Botezătorul. Potrivit Bisericii, după fiecare sărbătoare importantă, se sărbătoreşte şi sfântul care a participat la ea. În acest caz, a doua zi după Bobotează, îl sărbătorim şi pe cel care L-a botezat pe Hristos în Iordan.
Sfântul Ion Botezătorul a fost vărul după trup al Mântuitorului, născut de către Elisaveta, soţia lui Zaharia, pe când aceştia nu mai sperau că vor avea copii, fiind prea bătrâni. A tresăltat în pântecele mamei sale, atunci când aceasta s-a întâlnit cu Fecioara Maria care-L purta pe Iisus. A dus o viaţă sfântă şi s-a retras în pustie postind şi rugându-se. Oamenii veneau la el pentru a-i cere sfatul, iar Sfântul Ion le spunea să se pocăiască, îi îndruma să ducă o viaţă curată şi-i boteza pentru iertarea păcatelor. Nu dădea nimănui să facă mai mult decât poate: vameşilor, care nu erau iubiţi pentru că luau mită şi erau în slujba romanilor, le spunea doar să fie corecţi. Tot aşa, ostaşilor le spunea să se mulţumească cu leafa lor. El şi-a atras duşmănia Irodiadei, soţia lui Irod, pentru că i-a mustrat că trăiau împreună pe când primul soţ al acesteia mai era încă în viaţă. Se ştie că a fost omorât la cererea ei, după ce fiica ei, Salomeea a dansat în faţa lui Irod la ospăţul de ziua lui. Când regele i-a spus fetei că poate să-i ceară orice drept răsplată, aceasta, la sugestia mamei, i-a cerut capul lui Ioan Botezătorul.
Ziua Sfântului Ion Botezătorul reprezintă încheierea oficială a sărbătorilor de iarnă deschise la Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie.
Sărbătoarea de Sfântul Ion mai este cunoscută şi sub numele de „Sânt-Ion”, „Înaintemergătorul Domnului” sau „Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”.
Se ştie din tradiţia populară că Sfântul Ioan este protectorul pruncilor şi se mai ţine pentru ca pruncii să se nască sănătoşi, fără malformaţii sau diformi. Sărbătoarea este o zi de bucurie, iar cine nu se veseleşte în această zi va fi trist tot timpul anului. Unii oameni serbează ziua de Sfânt Ion pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc şi animalele de fiarele sălbatice.
De Sfântul Ion există obiceiul „Iordănitul femeilor”, o petrecere a nevestelor. Femeile se adună la o gazdă, unde aduc fiecare alimente şi băutură, apoi petrec până dimineaţa. Tradiţia ne spune că în dimineaţa zilei de Sfântul Ion fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi feriţi de boli în decursul anului. Se spune conform tradiţiei populare că după Sfânt-Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul şi începe să se facă mai cald.
Maura ANGHEL
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Serviciile de pompe funebre - ajutor garantat în cazul evenimentelor nefericite
24/04/2024 14:58

În situatia tragică in care pierdeti un membru al familiei, este nevoie să puteti apela la un ajutor de incredere care să vă ofere suportul fizic si moral necesar pentru a trece mai usor peste zilele ...

Tradiții de ziua Sfântului Gheorghe
23/04/2024 10:04

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este unul dintre cei mai veneraţi sfinţi din calendarul ortodox, sărbătorit in fiecare an pe 23 aprilie În calendarul popular, Sfantul Ghe ...

HOROSCOPUL ZILEI
23/04/2024 04:50

 Berbec Cei născuti in zodia Berbec se pot astepta de azi inainte la o deblocare a orizonturilor profesionale, la o nouă viziune despre directia in carieră pe care trebuie să o urmeze. Unii nativi vor ...

Horoscopul zilei
22/04/2024 04:27

  CAPRICORN Poate o s-aveţi o discuţie - de principiu - referitoare la locuinţa şi o să vă decideţi fie acum dacă vă luaţi alta, ori o renovaţi doar, fie in ianuarie - februarie. E posibil s ...

HOROSCOPUL ZILEI
21/04/2024 05:34

BERBEC  Creativitatea ta este la cote maxime acum, deci profita de acest fapt. Este o zi ideala sa creezi orice cum ar fi sa scrii, sa pictezi, sa compui sau sa faci mici mestesuguri cu mainile tale dibac ...

Baba Vanga și Nostradamus profețesc Al Treilea Război Mondial: ce oras va arde din temelii la inceputul conflagratiei
18/04/2024 20:57

 Baba Vanga este renumită pentru serie sa de previziuni, unele dintre ele extrem de tulburătoare. Multe dintre acestea au fost consemnate de presă incă din timpul vietii ei. Chiar si după moartea sa i ...

HOROSCOPUL ZILEI
18/04/2024 07:58

 BERBEC Accentul zilei revine segmentului amoros. Atat in relatia cu persoana iubită cat si in relatia cu copiii se intrezăresc schimbări plăcute, mai mult sau mai putin. TAUR Situatia ta financiar ...

Primele Denii din acest Post: Programul slujbelor la Catedrala Patriarhală
17/04/2024 11:12

In săptămana a cincea din Postul Mare, crestinii ortodocsi participă la primele slujbe numite Denii din parcursul anului bisericesc: Denia Canonului Mare – miercuri si Denia Acatistului Bunei Vestiri – v ...

HOROSCOPUL ZILEI
17/04/2024 08:20

 BERBEC Sunteti obligat să dati un răspuns cat mai rapid la propunerea care vi se face dimineata pentru o noua ocupatie sau contract. Aveti contraargumente puternice, dar parcă nimeni nu vrea azi să v ...

Horoscopul Zilei
15/04/2024 04:58

  BERBEC Responsabilităţile pe care le ai de indeplinit sunt mari şi pe termen lung TAUR Inventivitatea şi originalitatea nu lipsesc din comportamentul tău GEMENI Vă chivernisiţi in aşa fel b ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei